În România nu ai nicio șansă să te plictisești cu David Popovici și Alfred Bulai alături

În România cu singuranță nu ai cum să te plictisești. Contrastele vieții de zi cu zi te prind ca într-o gheară și nu îți dau voie să ai o clipă de răgaz. Evenimentele cotidiene curg între extreme încât uneori aproape că nu ai timp să respiri, iar agitația care te cuprinde ajunge să fie obositoare, încât ai senzația de prea plin, de sufocare. Acum ești în vârf, iar peste o clipă te prăvălești într-un hău de zici că acolo rămâi, ca peste alte câteva clipe să te trezești iar în vârf gata, gata să pornești din nou spre o nouă prăpastie. Secundă de secundă, oră de oră, zi de zi, lună de lună, o duci în acest ritm de montaignes russes. Chiar și granița dintre viață și moarte este extrem de subțire. Posibilitatea să ai un părinte în spital, cu o afecțiune relativ minoră, dimineața să-l suni și să îți spună că este bine, iar seara să te sune de la unitatea sanitară și să-ți comunice că a decedat este una cu o probabilitate ridicată să devină certitudine. Aș fi spus că este imposibil dacă nu aș fi stat la căpătâiul unor astfel de oameni.

Săptămâna trecută a început cu scandal de abuz sexual la una dintre unitățile de învățământ superior foarte cunoscute în țară. Alfred Bulai, sociolog, profesor și invitat deseori la emisiuni TV, a fost acuzat de numeroase acte reprobabile de o parte dintre fostele sale studente. Ele au dezvăluit cum profesorul le chema rând pe rând, când erau în sesiuni de practică prin țară, la el în cameră și le cerea să se dezbrace în fața lui. Motiva că așa le învață să aibă încredere în ele când se vor afla în fața bărbaților. Menirea de dascăl nu și-o pierduse care va să zică, însă o folosea într-un mod total inacceptabil, bolnăvicios, probabil, să-și satisfacă demonii înghesuiți în mintea lui. Practic, pornisem ziua abisal de jos, în străfunduri, pentru ca, pe nesimțite, seara să ajungem în vârf. David Popovici a reușit o cursă magnifică la 200 m liber și printr-o voință de fier a revenit aproape miraculos și a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. A avut chiar și un discurs frumos, care arăta că nu este dotat doar cu mușchi, ci și cu multă minte și mai ales bun-simț.

Zilele săptămânii trecute au continuat la fel. Dimineața ni se serveau alte acuzații de abuzuri la adresa sociologului Marius Pieleanu de la aceeași unitate de învățământ superior, iar seara alte medalii, chiar dacă nu atât de strălucitoare, la fel de importante și de măgulitoare. Între cele două momente am încercat senzația de vomă sau de gol în stomac, dar când am ajuns în vârf am răsuflat ușurați ca și cum am fi scăpat. Aproape nici nu realizăm că a doua zi sau următoarea o vom lua de capăt, uneori chiar mai năvalnic decât cu o zi în urmă. De exemplu, joia trecută, la prânz, canotorii Florin Enache și Andrei Cornea au obținut o medalia de aur în finala de dublu vâsle masculin de la Jocurile Olimpice, iar spre seara a ieșit la iveală că un fost parlamentar și profesor de la Politehnica ieșeană ar fi participat și el la dezmățurile de la Școala Națională de Studii Politice, că despre ea este vorba. Denunțătoarea a spus că nu a reținut numele impricinatului din cauza emoțiilor prin care trecea așa că a scăpat basma curată, hoțul neprins negustor cinstit se pretinde. Cert este că de data asta am aterizat fix cu fundul în baltă. Nu-i nimic. Vineri dimineața au mai picat câteva medalii de argint, iar echipa României se clasa la acel moment pe un onorant loc 11 în funcție de distincțiile obținute și așa am mai uitat de senzația de gol în stomac și ne-a revenit „sufletul la locul lui”.

De multe ori, exact așa este în viața profesională sau cea de familie din România. Momentele de extaz și cele de deznădejde se succed într-un ritm extrem de rapid, acum ești în vârf, iar într-o secundă pe fundul unei prăpăstiei. Starea de platou, când străbați un drum lin, fără curbe, fără urcușuri sau coborâșuri, fără să ai parte de întâmplări extreme, este una rară și greu de atins. Dacă ești de prea mult timp în beatitudine pișcă-te de mâna sau de fața să vezi dacă nu cumva ai murit. Viața aceasta zbuciumată are atât dezavantaje, cât și destule avantaje. Ea dă naștere unor tipi ca Alfred Bulai sau Marius Pieleanu, dar și unor caractere frumoase și puternice ca David Popovici. Ideal ar fi să maximizăm partea pozitivă și să avem foarte mulți David Popovici și extrem de puțini Bulai sau Pieleni. Depinde doar de noi cum vom face să reducem dezavantajele și să creștem avantajele. Până când vom găsi drumul lin să-l mai felicităm odată pe David Popovici și să-i mulțumim că există și că ne ajută să învățăm cum să ne ridicăm de pe fundul prăpastiei. Amor Fati, cum îi place tânărului campion olimpic să spună.

Publicitate și alte recomandări video