În România se pregătește construcția unui parc tematic dedicat lui Dracula, o investiție privată de peste un miliard de euro. În proiect este implicat și un fost ministru
Primul și cel mai mare parc tematic din lume dedicat lui Dracula ar putea fi construit în apropiere de București, în zona autostrăzii A3 Gherghița, la aproximativ 20 de minute de Capitală. Proiectul, intitulat DraculaLand, presupune o investiție estimată la un miliard de euro și se va întinde pe o suprafață de circa 780.000 de metri pătrați.
Parcul va fi structurat în șase zone tematice distincte, cu aproximativ 40 de atracții dedicate tuturor vârstelor. Zona „Transilvania” va include montagne russe, un sat tradițional și o pădure tematică, în timp ce „Castelul lui Dracula” va recrea universul legendarului vampir, cu ruine, labirint, lac și un roller coaster al liliecilor. Alte zone vor aduce la viață vampiri și creaturi supranaturale din întreaga lume, Londra victoriană, dar și atmosfera Portului din New Orleans, cu atracții spectaculoase și jocuri de carnaval.
Proiectul face parte dintr-un amplu complex de dezvoltare care va include trei hoteluri tematice Dracula, cu aproximativ 1.200 de camere, un aqua park și un spa termal, un circuit de curse și parc auto, un outlet de lux, precum și o arenă multifuncțională de 22.500 de locuri pentru concerte, festivaluri și alte evenimente majore.
Investiția este estimată să genereze peste 5.000 de locuri de muncă directe și indirecte în turism, tehnologie și servicii, iar impactul economic total ar putea ajunge la aproximativ 5 miliarde de euro în următorii zece ani. Deschiderea oficială este preconizată pentru anul 2027, prețurile biletelor urmând să fie stabilite ulterior.
În proiect este implicat și Florin Cîțu, fost prim-ministru și ministru al Finanțelor, prin compania BMW Advisory, firmă de consultanță specializată în analiză macroeconomică, risc suveran și arhitectură financiară pentru investitori instituționali din Europa Centrală și de Est. Compania a fost înființată în primăvara acestui an și este controlată integral de Florin Cîțu.
Fondatorul DraculaLand, Dragoș Dobrescu, a declarat că inițiativa este gândită ca un proiect de anvergură națională, menit să devină un reper turistic major pentru România.
Publicitate și alte recomandări video