Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Toţi preoţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se vor implica în celebrările care vor avea loc în ziua de joi, 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Astfel, Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, va participa la celebrările care sunt programate să aibă loc la Iaşi, de la ora 11.00, şi va oficia o slujbă de Te Deum în Piaţa Palatului Culturii.
În acelaşi timp, PS Nichifor Botoşăneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va participa la celebrările de Ziua Naţională care sunt organizate în municipiul Piatra Neamţ şi va oficia acolo slujba de Te Deum. Manifestări religioase similare vor avea loc mâine în toate bisericile din ţară, conform Patriarhiei Române. „De Ziua Naţională a României, joi, 1 decembrie 2022, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstireşti din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918.
Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată şi Catedrala Naţională din Bucureşti cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României. La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârşită începând cu ora 12.00”, au transmis reprezentanţii Patriarhiei Române.
FOTO: doxologia.ro
Cuvinte cheie: + rugaciune, preoti, neam romanesc
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
3 mituri despre videochatul în Iași. Ce este și ce nu este jobul ăsta (P)
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Trump a fost reprimit pe Facebook şi Instagram. Meta anunţă că îi va restabili conturile suspendate
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.