În ultimii 4 ani, peste 1600 de elevi ieşeni au abandonat şcoala. Vârful a fost în pandemie

luni, 02 octombrie 2023, 01:50
2 MIN
 În ultimii 4 ani, peste 1600 de elevi ieşeni au abandonat şcoala. Vârful a fost în pandemie

Numărul elevilor aflaţi în situaţia de abandon şcolar a înregistrat o scădere semnificativă în ultimul an, în judeţul Iaşi. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în anul şcolar 2022-2023, numărul elevilor declaraţi cu abandon şcolar a fost de doar 353, comparativ cu cei 560 înregistraţi în anul şcolar 2021-2022. Mediul rural rămâne vulnerabil la acest fenomen, aproximativ trei pătrimi dintre elevii cu abandon şcolar provenind din această zonă.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în urmă cu patru ani, în anul şcolar 2019-2020, numărul elevilor aflaţi în situaţia de abandon şcolar a fost 301. Dintre aceştia, 189 erau din mediul rural, iar restul, 112, din mediul urban.

În anul şcolar următor (2020-2021), numărul acestora a crescut la 412. Numărul celor din mediul rural a fost mai mult decât dublu faţă de cel al elevilor din mediul urban. Astfel, 290 de elevi care au abandonat sunt din mediul rural, iar 122 sunt din mediul urban. Rata de abandon în anul şcolar 2020-2021 a fost 0,32%, întrucât la începutul anului şcolar au fost înscrişi 129.329 de elevi.

În anul 2021-2022, populaţia şcolară a scăzut cu aproximativ 1.000, ajungând la 128.267 de elevi, iar rata de abandon a fost la 0,44%, întrucât 560 de elevi s-au aflat în această situaţie, conform informaţiilor transmise de ISJ Iaşi. În jur de trei pătrimi dintre aceştia sunt din mediul rural, respectiv 400, iar 160 au fost înregistraţi cu abandon în mediul urban.

O scădere a numărului de elevi aflaţi în situaţia de abandon se observă abia în anul şcolar 2022-2023. Cu o cifră de şcolarizare de 127.143 şi 353 de tineri declaraţi cu abandon şcolar, rata de abandon a fost de 0,28%. Diferenţa dintre rural şi urban este semnificativă, întrucât în mediul urban sunt cei mai puţini (78) elevi cu abandon şcolar din ultimii patru ani. În mediul rural sunt în 275, iar dintre aceştia, potrivit ISJ Iaşi, preponderenţi sunt cei de gimnaziu (150) şi cei înscrişi la şcoala profesională (73).

„Se observă că mulţi dintre elevii în situaţie de abandon şcolar sunt proveniţi din familii cu părinţi plecaţi în străinătate şi familii cu stare materiala precară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ. Trebuie menţionat că în zona de Nord-Est a ţării există cea mai mare populaţie şcolară care are părinţi plecaţi în străinătate, părinţi care, de cele mai multe ori, aleg să ia şi copiii după ce aceştia cresc. „Tendinţa este de revenire la situaţia antepandemică. Credem că programele remediale implementate în şcolile vulnerabile încep să dea rezultatele aşteptate”, a completat purtătorea de cuvânt a ISJ Iaşi.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, rata abandonului şcolar este diferenţa dintre numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel al elevilor aflaţi în evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar, exprimată ca raport procentual fata de numărul elevilor înscrişi la începutul anului.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii