Înainte să vorbiți despre taxa pe tranzacții, impozitul progresiv sau creșterea TVA, tăiați cheltuielile imorale ale statului

Dezbaterile din jurul majorării taxelor au căpătat, pe alocuri, nuanțe hilare, chiar ușor grotești. Se discută mult mai intens despre majorarea taxelor și foarte puțin, spre deloc, despre tăierea cheltuielilor statului. Economiști cunoscuți, unii din interiorul BNR, cu orientări clar socialiste, sunt partizanii creșterii impozitelor. Motivația principală este că statele vestice au un grad de colectare cu circa 50% mai mare față de cel al României. Cifrele brute așa arată, dar copierea unor modele fără o minimă adaptare la realitățile și sensibilitățile locale se poate dovedi extrem de păguboasă. Adepții taxării la sânge, cum este economistul-șef al băncii centrale, Valentin Lazea, apără creșterea fiscalității și chiar a aberantei taxe de solidaritate. Din capul locului, trebuie să spunem că discuția este dusă pe o pistă greșită. Lucian Croitoru, consilier în cadrul BNR, consideră însă că majorarea taxelor este inevitabilă, dar atrage atenția că aceasta este o consecință a implicării prea mari a statului în economie, iar soluția este reducerea acestui rol și nicidecum o întărire a lui.

Vedem clar că, în interiorul unei instituții puternice, cum este BNR, există opinii diferite. Este bine că este așa, pentru simplul motiv că, din această dispută ce are nuanțe ideologice, pot să iasă la lumină soluții clare, soluții care să fie bine cântărite înainte de aplicare.Totuși, ca să fie clar înțeles, nu este indicat să punem căruța înaintea boilor, fiindcă ne vom împotmoli în mijlocul drumului.

Așa că discuția, înainte să fie puse pe masă creșteri de TVA, impozit pe venit, profit, dividende, impozit progresiv sau taxă pe tranzacții bancare, ar fi bine să fie axată pe tăierea cheltuielilor statului.

Plaja este una foarte largă. Putem începe cu cheltuielile Senatului și Camerei Deputaților, cu salariile șefilor de regii publice, cu lefurile directorilor societăților de stat care merg în pierdere, cu remunerațiile șefilor numeroaselor instituții publice. Trebuie să vorbim deschis și de achizițiile statului, unele mult prea umflate față de realitățile pieței.

Apoi, să nu ratăm investițiile fără rost, a se vedea parcurile din zonele rurale, stadioanele în pantă și, de ce nu, banii dați pentru ridicarea de școli în satele depopulate (n.r. – soluții sunt numeroase pentru aceste categorii defavorizate, dar partidele politice preferă, prin acest gen de investiții, să păstreze în funcție unii primari care s-au baronizat).

Să nu uităm nici de angajările inutile de la stat. În ultimii doi-trei ani, acestea au urcat cu peste 100.000 de persoane, în condițiile în care statul funcționa foarte bine și fără aceștia. Digitalizarea ar crea un spațiu foarte bun de manevră și ar ajuta, desigur, și mediul privat să aibă o interacțiune mult mai prietenoasă cu instituțiile statului. Nimeni nu vrea să plătească de bunăvoie taxe și impozite, dar, dacă tot o face, măcar să-i ușurăm această sarcină, să nu aibă totdeauna senzația că este furat, că-i bagă cineva mâna-n buzunar.

Și, nu în ultimul rând, să luăm odată taurul de coarne și să luptăm cu adevărat cu evaziunea fiscală. Flagelul are două consecințe negative imediate: odată, încasările statului sunt mai mici față de potențial, iar în al doilea rând distorsionează concurența, fiindcă întreprinzătorii care aleg să lucreze corect vor avea costuri mai mari față de cei care aleg să fure statul. Penalizarea pentru ultimii ar trebui să fie una drastică, pentru a descuraja astfel de comportamente și a face ca prețul furtului să fie mult prea mare în comparație cu un comportament cinstit.

Lista de unde se pot reduce cheltuielile statului este una, desigur, mai lungă. Dacă politicienii ar alege să se ocupe de ea, desigur că s-ar strânge câteva miliarde de euro bune. Nu va fi de ajuns ca să fie acoperit deficitul bugetar la un nivel sustenabil, dar semnalul ar fi unul extrem de pozitiv.

Angajații din privat și întreprinzătorii, cei care țin acest stat în picioare, vor vedea în tăierea cheltuielilor statului un gest de bunăvoință, de echitate, și vor accepta ceva mai ușor o creștere a taxelor.

În caz contrar, se va instaura un comportament de frondă, de neacceptare, iar oportunismul fiscal, dus în special spre evaziune, va fi la ordinea zilei.

Publicitate și alte recomandări video