Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

COMUNICAT DE PRESĂ

Încă 387 de copii vor fi primiți în creșele din Iași începând de mâine

GALERIE
cresa
  • cresa
- +

Începând cu ziua de marți, 1 septembrie 2020, Primăria Municipiului Iași și Direcția Creșe vor reorganiza activitatea creșelor astfel încât acestea că poată primi, în condiții stricte de protecție sanitară, încă 387 de copii.

Din data de 22 iunie 2020 activitatea creșelor din Municipiul Iași a fost reluată doar cu cei 383 de copii reînscriși din seriile trecute pentru asigurarea unei suprafețe de minim 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil, a unei distanțe de cel puțin 2 metri între paturi, măsuțe etc, precum și pentru organizarea jocurilor astfel încât copiii să nu se apropie la mai puțin de 2 metri unii de alții. Aceste măsuri au presupus reducerea semnificativă a numărului de copii care pot sta simultan în săli de clasă și de masă, dormitoare și alte spații comune.

În cursul acestei veri, Direcția Creșe a primit noi dosare de înscriere. Astfel, joi, 27 august 2020, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași a decis ca Direcția Creșe să își organizeze activitatea astfel încât numărul de copii dintr-o grupă să nu fie mai mare de 20, aceasta fiind capacitatea maximă la care pot fi respectate normele de protecție sanitară. În aceste condiții, cele 11 creșe deschise vor primi în plus încă 387 de copii înscriși în această vară. Astfel, în total, creșele din Municipiul Iași vor funcționa cu 770 de copii față de un total de 959 de locuri, în condiții de normalitate sanitară.

În data de 21 iunie 2020 a avut loc inaugurarea Creșei nr. 10, unde au fost încheiate lucrările de modernizare. Până la sfârșitul anului vor fi finalizate lucrările de extindere și modernizare de la Creșa nr. 1, care va avea o capacitate totală de 100 de locuri pentru copii, în condiții normale.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri