
Primăria Iași continuă să fie decuplată de la realitățile sportive crunte ale orașului. Un oraș care deși cheltuie, anual, milioane de euro din banii ieșenilor, are în eșaloanele de elită o echipă de fotbal care se chinuie să scape de retrogradare și una de handbal feminin care e ciuca bătăilor, un oraș fără nicio medalie la competiții internaționale de seniori de impact, un oraș care acum are o mulțime de echipe medaliate în trecut în coada ultimelor divizii.
În ciuda rezultatelor catastrofale, Consiliul Local Iași a aprobat astăzi, în unanimitate, alocarea a 70.000 de lei pentru organizarea unei Gale a Sportului Ieșean. Astfel de evenimente, care ar trebui să celebreze performanța, au fost bifate și în anii trecuți, când vremurile de dinainte de 1989 au părut a fi, din nou, vii: laude deșănțate aduse „factorilor de decizie”, discursuri fără legătură cu realitatea, diplome acordate la mai toată lumea, inclusiv celor care ar fi trebuit să fie declarați repetenți, premii ridicole.
De subliniat că tot în ședința CL Iași de azi au apărut înțepături publice între doi consilieri locali ai aceluiași partid, PSD, Marian Dalban și Mihai-Liviu Gavril. Primul s-a referit iar la tiriștii locali, spunând că merită mai mult sprijin, deoarece din „jucătorii” de acolo ar putea apărea un campion olimpic! Gavril, care este și președintele Consiliului de Administrație al CSM Iași 2020, clubul Primăriei, i-a replicat, spunând că secția de tir este finanțată corespunzător de către club.
Publicitate și alte recomandări video