Un caz disperat cu un regizor: Ping-pong cu bolnavii cronici ce vor vaccin anti COVID
Pe lânga iesenii de peste 65 de ani, sau tineri dar cu boli asociate, exista si cazuri excepti (...)
citeste totvineri, 22.01.2021
Alte 9.489 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanţul COVID-19 ajungând la 343.725, potrivit datelor transmise vineri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi s-au înregistrat alte 174 de decese, în timp ce la terapie intensivă sunt internaţi 1.149 de pacienţi, fiind foarte aproape de cel mai mare număr de la debutul pandemiei.
COMUNICAT OFICIAL:
Până astăzi, 13 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 231.808 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 9.489 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi o regăsiţi în tabelul de mai jos.
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe judeţe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 2.358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 8.684 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.11.2020 (10:00) – 13.11.2020 (10:00) au fost raportate 174 decese (100 bărbaţi şi 74 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Teleorman, Vrancea şi Vaslui.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
168 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.892. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.630.856 de teste. Dintre acestea, 37.136 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.169 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.967 la cerere.
Pe teritoriul României, 47.681 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.141 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 78.569 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.556 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 831 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 12 noiembrie a.c., 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.418.195 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.862 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate.
Cuvinte cheie: + coronavirus, teste, romani, infectii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
EXCLUSIV: Fabrica din Iaşi care va produce cabluri de încărcare pentru Ferrari, Tesla sau Mercedes
Tânăra şoferiţă din maşina morţii era solistă de muzică populară. Avea şi formaţie
Distincţie pentru call center-ul dedicat sfaturilor medicale pentru copii
Propunere: nicio stradă reabilitată la Iaşi fără pistă de biciclete
Un tânăr fără nicio experienţă, uns ieri pe noua funcţie de manager public al judeţului
Am descoperit misterul detaşărilor la Palat: două învârteli cu schepsis
„Mortul” de la Costuleni bate la uşa lumii celor vii: cere judecătorilor să admită că trăieşte
Medicii de familie către pacienţi: Programaţi-vă singuri pe portalul de vaccinare!
Decizie a instanţei: videoconferinţă cu ucigaşa de la Iaşi a preotului Roger
Poliţist prins cu mită la bariera BJATM: 150 lei ca să nu salte permisul!
Până pe 25 ianuarie, Dieceza catolică din Iaşi se roagă pentru unitatea creştinilor
Un caz disperat cu un regizor: Ping-pong cu bolnavii cronici ce vor vaccin anti COVID
Carantină pentru toate persoanele care ajung în SUA cu avionul
Consiliul European, acord privind folosirea testelor rapide antigen şi recunoaşterea rezultatelor
UE nu introduce deocamdată paşapoarte de vaccinare şi menţine graniţele deschise
Poliţia arestează aliaţi ai lui Navalnîi înaintea manifestaţiilor programate pentru weekend
Joe Biden aprobă din prima zi de mandat o serie de cereri ale comunităţii LGBT+
Un pacient bolnav de COVID a avut nevoie de 306 zile de spitalizare pentru a se vindeca
Adrian Gheorghe, numit în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
Şeful PSD sperie pensionarii cu îngheţarea veniturilor: astea sunt regulile
Ciolacu îi să replica Vioricăi Dăncilă: nu poţi să inventezi altă matematică decât cea existentă
FOTO - Un Logan MCV care cobora Buciumul a aterizat într-o râpă
Fostul premier Dăncilă îi acuză pe Ciolacu şi Stănescu că au procedat la fel ca Dragnea
Centrul European pentru Controlul Bolilor solicită membrilor să pregătească măsuri mai stricte
VIDEO: Ce a păţit un bărbat care a vrut să facă ture pe un lac îngheţat cu maşina
VIDEO Dealer de droguri și fără permis prins de polițiști la accidentul mortal de la Scânteia
FOTO: Ea este șoferița de doar 18 ani care a provocat un accident cu trei morți
Unde va locui Kamala Harris. Istoria Observatorului Naval, reședința vicepreședinților SUA
104 cazuri noi de COVID la Iași în ultima zi. Ne-a depășit din nou Suceava
2.878 cazuri noi și 69 de decese în ultimele 24 de ore. 30.000 de teste făcute
FOTO Te ia cu frig numai când privești aceste imagini. Așa arătau iernile odinioară în Iași
Platforma de programare la vaccinare va fi modificată: 75% pentru vârstnici
Municipiul Iași, la un pas să iasă din scenariul galben și să revină în cel verde
AUR recunoaște cât a cheltuit în campanie: peste 300.000 euro. Și cere banii de la stat!
VIDEO Dacă vreți să vă amuzați....Cum nu poți intra în casă deoarece ai fost la stomatolog
Newsweek: UMF a vrut să ia 30.000 euro cu japca de la fiecare student intrat la suprataxă
Cum a ajutat ministrul Ghinea ex-firma secretarului de stat Barna să ia patru proiecte UE
Se pot face programări începând cu 1 martie la toate centrele de vaccinare din Iași
L-AŢI VĂZUT? Un bărbat din Ciurea a fost dat dispărut. Lipsește de o săptămână
Becali și-a cumpărat oi și plănuiește să se retragă la mănăstire
Premieră: Tot mai puţini români vor să muncească în străinătate
Noile categorii din etapa a doua de vaccinare. Cine va avea prioritate în etapa a treia
Mănușile senatorului Bernie Sanders au devenit virale după ceremonia de învestire
Radu POPESCUMaia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Nicolae CREŢUCaruselul filmelor „de Crăciun” |
Codrin Liviu CUȚITARUTutoriat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.