De Business

Punem punctul pe știi

Inca doua firme anunta concedieri colective

marți, 24 februarie 2009, 19:51
2 MIN
 Inca doua firme anunta concedieri colective

Rindul somerilor ieseni se ingroasa pe zi ce trece. Conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi a facut public faptul ca alte doua societati au anuntat disponibilizari in luna aprilie.

Printre acestea se numara Teba Straight Industry si Hippos Fashion. "In luna aprilie conform ultimelor date vor fi disponibilizate 115 persoane de la Teba Straightt si alte 50 de persoane de la Hippos Fashion societate din domeniul confectiilor", ne-a declarat Gabriela Vasilache, director executiv AJOFM Iasi.

Situatia pare sa se agraveze cu atit mai mult cu cit in luna octombrie sediul central Teba Industry care era in Arad se inchidea fiind anuntata si inchidere punctele de lucru din Iasi. In 2008 au fost concediati 1.050 de salariati de la ambele  societati Teba, iar in octombrie alte 463 de persoane erau in preaviz.

"Societatea merge din ce in ce mai rau. Am pierdut un client foarte important care a mutat comenzile in China si Bangladesh, acolo fiind forta de munca mai ieftina. Cele 115 persoane dintre care si trei oameni din sindicat vor intra in preaviz pe data de 9 martie si vor fi disponibilizate din 6 aprilie", ne-a declarat Vasile Aradoaie, liderul de sindicat a celor doua puncte de lucru din Iasi. Potrivit acestuia si doua din cele trei firme mutate in Moldova au fost inchise a treia mergind in pierdere.

"Chiar am vorbit cu directorul societatii despre situatia actuala si nu se stie cit mai rezistam. Mai sint in total 409 angajati din care 75 in prenatal. Daca nu avem contracte noi sintem ca si intrati in faliment", a completat Aradoaie. Hippos Fashion isi va concedia in luna aprilie toti angajatii.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii