anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 06.07.2022

Încă două zile pentru autorecenzare. Suntem la 40% în Iași

GALERIE
autorecenzare, iasi
  • autorecenzare, iasi
- +

"Suntem în acest moment la aproape 40 la sută", a declarat ieri prefectul Bogdan Cojocaru, referindu-se la procentul ieşenilor care s-au autorecenzat până acum. El a făcut un apel, la Colegiul prefectural, pentru parcurgerea acestei proceduri până la sfârşitul săptămânii în curs, când expiră termenul până la care oamenii îşi pot completa online singuri sau asistaţi de recenzori formularul în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor. Până ieri, 314 mii de chestionare fuseseră finalizate în judeţul Iaşi.

Amintim că, începând de săptămâna viitoare, timp de două luni, recenzarea se va face faţă în faţă, cei care n-au reuşit sau nu au putut să facă asta singuri urmând să dea informaţiile necesare operatorilor care îi vor vizita acasă. Perioada de autorecenzare a fost deja prelungită cu 12 zile, respectiv până mâine, 27 mai. Iniţial, ea ar fi trebuit să se încheie pe 15 mai.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre cotele de gen

Despre cotele de gen

În principiu, nu ar trebui să ne iluzionăm că introducerea cotelor de gen ar perturba prea mult mecanismele clientelare care continuă să inspire, în România, recrutarea şi promovarea politică.

opinii

Noaptea de Sânziene

Florin CÎNTIC

Noaptea de Sânziene

Într-un răspuns adresat lui Şerban Cioculescu, care criticase Itinerariul său spiritual, Mircea Eliade spunea: „nu scriem un tratat asupra esenţei funcţiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Şi noi.

Visez, scriu... (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Visez, scriu... (I)

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Alex VASILIU

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Însemnările de astăzi pot începe cu o întrebare: este bine că există pe meleagurile româneşti atâtea festivaluri? Răspunsul nu poate fi, în principiu, decât afirmativ. Deşi inflaţia acestor întâmplări (şi în domeniul artistic) poate slăbi interesul publicului, care nu mai percepe la adevăratele dimensiuni semnificaţiile de eveniment, există spaţiu de desfăşurare pentru oricine are idei interesante, originale.

pulspulspuls

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Vă povesteam noi ieri aicea, stimaţi telespectatori, despre cum au apărut pe piaţa politichiei de Bahlui primele semne ale conturării unui viitor tandem de candidaturi Cejău-Premărie, în persoanele stimabililor Măricel-Mihăiţă. 

Caricatura zilei

Conferința lui Iohannis

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.