anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Încă o cursă regulată se redeschide pe Aeroportul Iaşi

GALERIE
Aeroportul Iasi
  • Aeroportul Iasi
- +

Pe perioada stării de urgenţă, singurul zbor care a funcţionat a fost spre Billund, Danemarca. De luni, se reiau zborurile spre Bucureşti. Ttoate celelalte destinaţii sunt în continuare suspendate.

Cu doar câteva ore înainte de preconizata reluare a unor zboruri, Guvernul a „tăiat” din nou aripile operatorilor de curse aeriene. Zborurile către 12 ţări rămân suspendate încă 14 zile. Este vorba despre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran. Aşa cum am relatat, vineri urmau să decoleze avioanele Wizz Air spre Londra şi Paris, sâmbătă, spre Dortmund şi Liverpool, iar duminică, 17 mai, spre Olanda. Toate s-au amânat pentru 29 mai – care ar fi prima zi de liber la zboruri, dacă Guvernul nu va decide o nouă prelungire. Neafectate de ordonanţa emisă joi seară la Bucureşti sunt companiile Austrian Airlines şi Blue Air, dar numai pentru că şi-au programat reluarea zborurilor abia din 8 iunie, respectiv 1 iulie.

În schimb, de luni, 18 mai, se reiau cursele interne. Ordonanţa prin care a fost instituită starea de alertă nu conţine nicio prevedere legată de cursele interne, ba chiar exceptează de la interdicţii zborurile efectuate cu aeronave de stat. Astfel, TAROM reintră în scenă cu legătura spre Bucureşti. Pe site-ul companiei se pot face deja rezervări. Aeroportul Iaşi continuă astfel perioada nefastă a lipsei de pasageri şi, implicit, de venituri. Singura cursă rămasă „în picioare” în această perioadă este cea bisăptămânală spre Billund, Danemarca. Aceasta contribuie într-o oarecare măsură la traficul de doar câteva mii de pasageri pe lună, reprezentat în mare parte de cei care se îmbarcă în cursele speciale care îi duc la munci agricole în câteva ţări occidentale. Dar acest trafic foarte redus în comparaţie cu aprilie 2019 (102.211 călători) înseamnă o restrângere de peste 90 la sută a activităţii regiei. În aceste condiţii, e de aşteptat ca şefii aerogării să prezinte în următoarele zile un plan reactualizat al bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.