Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

VIDEO Încă o ședință de rutină la Consiliul Județean

GALERIE
sedinta cj iasi
  • sedinta cj iasi
- +

Printre proiectele de hotărâre se numără cel în care aleșii vor renunța la 280 de mii de lei. Atât valorează în inventar Casa Memorială „Vasile Alecsandri” și Mausoleul din incinta muzeului de la Mircești, care vor fi cedate Academiei Române

Ședința CJ poate fi urmărită mai jos:

Aleșii județului se reunesc miercuri în ședința ordinară a lunii martie, printre ei numărându-se în premieră un independent. De fapt, este vorba de un consilier care a demisionat din USR, dar prefectul încă nu semnase până ieri ordinul de încetare a mandatului în CJ, astfel că Adrian Slabu va participa și la această ședință. Codul administrativ prevede că un ales local își pierde implicit mandatul dacă demisionează din partidul pe listele căruia a candidat.

Ordinea de zi cuprinde aproape 40 de proiecte de hotărâre. Două dintre acestea menționează „îmbogățirea” bugetului Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor cu 38,6 mii lei, partea CJ la modernizarea DJ 282B (DN 24C-Bivolari-Traian-Spineni-DJ 282F, 13 km) și a DJ 249D (DJ 249E-Moreni-Prisăcani-Măcărești-Grozești-DJ 244F, 28,7 km). Așa cum am relatat, aleșii vor aproba și refacerea podului peste Bahlui între Lețcani și Dumești (4,45 milioane de lei) iar la sfârșitul ședinței vor trece în revistă stadiul implementării Masterplanului drumurilor juddețene și comunale 2014-2020. Este vorba de Axa 1 Iași-Suceava, din care doar Lotul 2 Gropnița-Belcești (cel mai mic, 22 km) e gata, Axa 2 Iași-Miroslava-Țibana-Țibănești-Tansa-Dagâța, finalizat în etape începând cu 2017, și Axa 3, centura de trafic ușor a municipiului Iași, care va înconjura orașul aproape complet, pe o distanță de 73 km, care însă așteaptă finanțare pentru costul estimat de 300 milioane de lei.

Un proiect de hotărâre se referă și la predarea către Academia Română a Casei și Mausoleului „Vasile Alecsandri” de la Mircești. Cu acest prilej, aflăm că muzeul are o valoare de inventar de exact 236.680 de lei și 29 de bani, iar mausoleul, unde poetul își doarme somnul de veci, valorează 42.930 lei.

La Școala Populară de Arte „Titel Popovici” lucrurile reintră în normal odată cu lansarea concursului de proiecte de management pentru desemnarea directorului instituției.

În fine, consilierii județeni își vor da acceptul și pentru plata unor cotizații, precum cea pentru calitatea de membru al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, 126 de mii de lei/ trimestru, pentru calitatea de membru al Asociaţiei „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” pe anul 2023, 48.741 euro, și ca membru al Asociaţiei Regiunilor Europene Viticole, 3500 de euro pentru anul în curs.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri