Adunarea Generală a Acţionarilor companiei TAROM a aprobat ieri numirea lui Nicolae Demetriade ca membru în Consiliul de Administraţie, în vederea întregirii echipei formate până la acel moment din şase membri.
Nicolae Demetriade a absolvit Academia de Studii Economice în anul 1970 şi are peste 40 de ani de experienţă în industria de aviaţie şi de turism. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul TAROM în perioada 1981-2002, între anii 2001-2002 fiind şi director general al companiei.
Nicolae Demetriade este în prezent preşedintele agenţiei de turism World Travel, care reprezintă în România şi Republica Moldova grupul de companii Royal Caribbean, Celebrity Cruises şi Azamara.
În 1994, a înfiinţat agenţia de turism Happy Tour, care a reuşit să se impună ca lider pe o piaţă dominată de Marshal Turism, Paralela 45 şi J‘Info Tours. Happy Tour şi-a menţinut poziţia timp de 8 ani. Nicolae Demetriade a vândut în 2007 cea mai mare agenţie de turism din România către fondul de investiţii spaniol GED, aceasta fiind prima vânzare 100% a unei agenţii locale de profil.
Numirea noului membru al Consiliului de Administraţie a avut loc în conformitate cu statutul companiei TAROM, care prevede o componenţă de maximum şapte membri în Consiliul de Administraţie.
evz.ro