Cum arată bugetul Iaşului pe acest an. Comparaţii cu alte oraşe mari
Bugetul Iasului pe anul în curs va fi aprobat la mijlocul acestei saptamâni. Municipalit (...)
citeste totluni, 19.04.2021
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că România are nevoie de un management al urşilor făcut pe termen lung şi că în ţara noastră se intervine doar după ce s-a întâmplat ceva, neexistând în momentul de faţă intervenţii preventive.
Tanczos Barna a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că România trebuie să vină cu soluţii pentru protejarea habitatului şi pentru evaluarea anuală calitativă şi cantitativă populaţiei de urşi.
“România are nevoie de management al urşilor făcut pe termen lung. Non intervenţia, nestabilirea populaţiei, neevaluarea calitativă şi cantitativă a populaţiei, non-intervenţia totală nu va rezolva niciodată problema. Ministerul acum câţi ani a aprobat un plan de management al populaţiei, dar după aceea nu s-a mai întâmplat nimic, nu sunt acţiuni concrete. România trebuie să vină cu soluţii pentru protejarea habitatului în primul rând, trebuie să vină cu soluţii pentru evaluarea periodică anuală calitativă şi cantitativă a populaţiei, trebuie să vină cu măsuri de protejare acelor zone, Natura 2000, de exemplu, unde s-a întâmplat acel eveniment şi după aceea pentru a stabiliza tot ce se creează trebuie să aibă măsurile de intervenţie aprobate, gândite şi fundamentate ştiinţific. Prin sistem de stingere de incendii şi intervenţii pompieristice, nu vom rezolva niciodată nimic”, a explicat ministrul Mediului.
El a fost întrebat ce s-a întâmplat în urma petiţiei înainte de Uniunii Europene cu privire la gestionarea populaţiei de urşi din ţara noastră.
“Petiţia a fost înaintată cu mult timp înainte, anul trecut, de patru consilii judeţene, nu sunt printre semnatari, preşedintele Consiliul Judeţean Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş. De asemenea, una dintre petiţii a fost semnată de peste 10.000 de oameni. Prin aceste petiţii au fost aduse în faţa Parlamentului European, în faţa Comisiei de petiţii numeroasele atacuri asupra bunurilor, asupra culturilor, asupra oamenilor şi numeroase decese din păcate, tragedii care au avut loc în România în ultimii ani. A fost o dezbatere deschisă, publică, despre acest fenomen. Nu putem nega că acest lucru se întâmplă în România”, a explicat ministrul Mediului.
El a precizat că directiva europeană prevede că ursul este o specie protejată, dar că sunt admise şi derogări.
“Directiva europeană şi este o concluzie extrem de importantă cu ocazia acestei dezbateri, directiva protejează populaţia de urşi, declară că este o specie strict protejată, dar şi acest lucru a fost cu subliniat de mai multe ori în cursul dezbaterii de către reprezentanţii comisiei, derogările sunt permise. Derogările sunt permise tocmai pentru a interveni pentru siguranţa publică şi pentru prevenirea pagubelor. România trebuie să implementeze această directivă, având în vedere aceste două aspecte, că viaţa umană trebuie protejată, siguranţa cetăţeanului trebuie protejată, trebuie protejate şi culturile fermierilor. Acest plan pe termen lung de gestionare a populaţiei de urşi trebuie să aibă în vedere aceste aspecte cel puţin”, a precizat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a menţioant că în România se intervine doar după ce s-a întâmplat ceva, după ce un om a fost atacat sau după ce culturi au fost distruse de urşi.
“România lucrează pe derogări strict intervenţioniste. Se intervine doar post-factum în momentul în care s-a întâmplat ceva. Tocmai asta a fost concluzia, inclusiv a comisiei. În România, în momentul de faţă nu există intervenţii preventive. Până acum s-au acordat derogări pentru intervenţii după ce cineva a fost atacat, cineva, Doamne fereşte, a fost omorât de urs, o cultură a fost afectată tine, a intrat ursul în curtea cuiva, în casa cuiva, în curtea şcolii şamd”, a menţionat ministrul Mediului.
Petiţia privind problematica ursului iniţiată în 2019 de judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov a fost prezentată în Comisia pentru petiţii a Parlamentului European de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
"Trebuie asigurate condiţiile pentru protecţia vieţii umane, siguranţa publică şi prevenirea daunelor", a afirmat el.
Aflați amănunte de pe news.ro.
Cuvinte cheie: + ministrul mediului, urși
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Danemarca s-a sucit şi va permite vaccinarea voluntară cu vaccinul AstraZeneca-Oxford
Opozantul rus Navalnîi, transferat la un spital de deţinuţi în colonia penitenciară
Tumoră de 6 cm pe creier, extirpată la Neurochirurgie. O nouă șansă la viață
VIDEO Scotoceală printre hainele donate de ieșeni. Se pleacă cu sacii încărcați
Mâncarea de la fast-food prostește. Ce a descoperit un studiu efectuat pe șoareci
Masca galbenă a lui Orban, subiect de glume pe rețelele de socializare
Iranul susține că suspectul care a pus explozibil la centrala nucleară Natanz a fost în România
Cercetătorii oferă 5.800 de euro tinerilor care acceptă să se reinfecteze cu coronavirus
Bâtrân de 80 de ani, ucis în curtea unei femei din Stolniceni-Prăjescu
Videochatista cu sparanghel anti-mască, faliment: datorii de zeci de mii de lei, credit Prima casă
Ratele de infectare COVID în Iași, în scădere. Ce localități au mai rămas în scenariul roșu
VIDEO Un cățel accidentat a învățat să meargă ca un om. A topit inimile internauților
VIDEO Imagini care îți taie respirația: Coregrafa Ariadna Hafez dansează tango la 10 metri sub apă
Prorector, ”prins” când căra saci de gunoaie dintr-un parc sucevean
Muguri de cântec românesc - Ansamblul CJ Iași promovează copii talentați
VIDEO La un pas de tragedie. Un avion a aterizat forțat pe malul mării, printre turiști
Medicul Emilian Imbri: Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului
Iaşi: Două pistoale, descoperite într-un rucsac aruncat lângă o ghenă de gunoi
România, campioană la scumpirea energiei electrice. De ce plătim facturi uriaşe la energie
Meseriile exotice pe care le-au avut membrii AUR inainte de a intra in politica
Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!
Zece cărţi pentru premiul de proză "Ziarul de Iaşi". Academia Română este partener de onoare
Cum arată bugetul Iaşului pe acest an. Comparaţii cu alte oraşe mari
Un ieşean a reuşit să oprescă ridicarea unui bloc lângă casa sa. Cum a convins judecătorii
Studiu: Ivermectina nu are efecte semnificative în tratarea bolnavilor de COVID
(VIDEO) Ce pedeapsă a primit proprietara câinilor Amstaff care au rănit mai mulţi ieşeni
S-a publicat calendarul înscrierilor: câte locuri sunt la creşe, pe cartiere?
Un caz interesant: dacă cel care te-a accidentat moare, rămâi nedespăgubit de asiguratori
Un revoluţionar ieşean „cu rol determinant”, refuzat de Primărie. Ceruse 1 ha de teren
Dosar penal pentru un şofer de BMW pentru că a vrut să dea prioritate. Cum e posibil?
Paturile libere de ATI se umplu cu pacienţi aduşi din toată ţara
Ingratitudine: părinţii şi-au luat înapoi casa donată fiicei şi ginerelui
Rezultate bune pentru elevi la simularea Evaluării Naţionale: au promovat 63% dintre candidaţi
Condamnată pentru că a rănit-o cu o piatră pe concubina fostului soţ
Medicii de familie vor putea monta dispozitive Holter pentru monitorizarea tensiunii
Nichita DANILOVŞerban Axinte şi anxietăţile sale |
Dana ȚABREANoii infractori |
Michael ASTNER„Absolutismul” libertăţii de expresie |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.