anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 04.12.2022

Încă un vechi muzeu ieşean şi-a găsit restauratorul

Închisă de 13 ani, Casa Memorială a scriitorului şi omului politic Nicolae Gane va fi consolidată şi renovată.

GALERIE
Nicolae Gane
  • Nicolae Gane
- +

O firmă din nordul României în asociere cu una din sudul Italiei vor restaura Casa „Nicolae Gane”. Monumentul istoric situat pe strada cu acelaşi nume din centrul Iaşului se află într-o stare avansată de degradare, fiind chiar închis de câţiva ani din cauza slăbirii structurii de rezistenţă. Finanţarea restaurării vine de la Comisia Europeană, aplicaţia fiind depusă de Consiliul Judeţean. Totuşi, de la semnarea contractului de finanţare, CJ a fost nevoită să lanseze de patru ori procedura de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor. De fiecare dată, licitaţia a avut aceeaşi valoare de pornire, 3,48 de milioane de lei.

La ultima încercare, lansată în august, o singură ofertă a fost depusă – din partea asocierii SC Mădbeton SRL - SC APULIA SRL. Prima societate are sediul social în Borşa, în vreme ce firma italiană este înregistrată în oraşul Bari. Reprezentanţii asocierii vor semna contractul la începutul săptămânii viitoare, chiar în incinta imobilului.

Lucrările vor dura 36 de luni, timp în care vor fi refăcute zidurile, şarpanta, sistemul de preluare şi evacuare a apelor pluviale şi trotuarele şi va fi achiziţionat mobilier nou pentru exponate. Clădirea îşi va păstra funcţiunea sa culturală, finanţarea asigurând şi reintroducerea muzeului în circuitul turistic. Declarată muzeu în 1993, Casa Memorială „Nicolae Gane” este în conservare din 2006, când a fost închisă din cauza structurii de rezistenţă serios afectate.

Nicolae Gane (1838-1916) a fost scriitor şi om politic, mai cunoscut pentru îndeplinirea în cinci rânduri a mandatului de primar al Iaşului. Este cel care a susţinut şi realizat aducţiunea apei potabile de la Timişeşti la Iaşi, a inaugurat Teatrul Naţional în 1896 şi, trei ani mai târziu, Uzina Electrică Comunală, care avea să permită, în 1900, punerea în circulaţie a tramvaielor electrice.

Cât priveşte casa în care a locuit, este al patrulea imobil monument istoric din municipiul-reşedinţă pe care CJ îl restaurează pe bani europeni în ultimii doi ani, după Casa Dosoftei, Muzeul „Vasile Pogor” şi clădirea construită pentru revista „Viaţa Românească” şi cedată apoi Chesturii (Poliţiei) la începutul anilor ’30. Urmează Ansamblul Muzeal „Ion Creangă”: la licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare a fost depusă o singură ofertă, aflată acum în evaluare.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Râde ciob de oală spartă

Nicolae GRECU

Râde ciob de oală spartă

Înfrângerea Germaniei în faţa Japoniei a fost un accident, cea a Spaniei în faţa aceluiaşi adversar este dubioasă.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (III)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (III)

Din ce în ce mai neliniștit, tânărul învățat în devenire Gh. Ivănescu formulează către fata de care se îndrăgostise, o serie de misive pe care se pare că nu a avut curajul să le expedieze.

China şi „stabilitatea socială”

Alexandru CĂLINESCU

China şi „stabilitatea socială”

China are o frumoasă tradiţie: în timpul aşa-zisei „revoluţii culturale”, fotografiile „duşmanilor poporului” erau lipite pe toţi pereţii şi pe toate gardurile. Regimul a reuşit să insufle teama de decădere socială, eficient şi pervers mijloc de coerciţie. Aşa stând lucrurile, orice mişcare de protest împotriva dictaturii partinice este un act de mare curaj.

George „Gogu” Constantinescu (2)

Neculai SEGHEDIN

George „Gogu” Constantinescu (2)

Integrala invenţiilor lui George Constantinescu a fost scrisă la Cluj, editată şi tipărită la Iaşi şi donată Muzeului Politehnicii din Bucureşti. Asta şi pentru ca legătura între cele trei oraşe să fie şi alta decât cea din butada conform căreia legile se gândesc la Cluj, se scriu la Bucureşti şi se aplică la Iaşi.

pulspulspuls

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Iată o poză care face cât o mie de cuvinte, stimaţi telespecatori şi veţi vedea imediat de ce. Avem aici o desfăşurare de forţe a echipei USR cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, prilej după cum ştim de defilare pentru public cu armată, avioane şi tromboane, dar, în acelaşi timp, este şi un prilej pentru partide ca să-şi arate muşchii. 

Caricatura zilei

Motorul Iubi

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.