Incendiu la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti. Este fum la ultimul etaj, în cantităţi mici

marți, 29 iulie 2025, 21:16
1 MIN
 Incendiu la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti. Este fum la ultimul etaj, în cantităţi mici

Un incendiu s-a produs, marţi seara, la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti. Echipele de intervenţie au constatat că este fum la ultimul etaj, dar în cantităţi mici, iar pompierii au acţionat pentru a identifica sursa fumului. Ei au constatat că a ars un cablu electric situat pe acoperiş, scrie news.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi seara, la un incendiu produs la hotelul Majestic din Olimp, zona de acoperiş. Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.
Echipele de intervenţie au constatat că fumul era prezent doar la ultimul etaj, dar în cantităţi mici, aerul fiind respirabil. Pompierii au făcut verificări la ultimul etaj pentru identificarea sursei fumului, iar persoanele din hotel au început să iasă din unitatea de cazare.
Managerul hotelului a comunicat pompierilor că sunt cazate aproximativ 350 de persoane. Nu au fost raportate victime.
Pompierii au stabilit că a ars un cablu electric situat pe acoperiş.
Mai multe persoane care au suferit atac de panică primesc asistenţă din partea echipajelor medicale.
Etichete: hotel, incendiu, Olimp

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii