Începe campania de vaccinare antigripală și marele test pentru ministrul Sănătății: vom intra și anul acesta în picaj?
Campania de vaccinare antigripală din acest sezon, 2024 – 2025, va fi un test major pentru actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Anul trecut, prin ordin de ministru, a fost luată decizia modificării accesului la vaccin. S-a lărgit numărul de persoane care pot beneficia de compensarea integrală a serurilor antigripale, însă el nu mai sunt achiziționate la nivel național de minister și distribuite prin DSP-uri către medicii de familie.
Citește integral ediția nr. 24 a Ziarului de Sănătate
Din toamna anului 2023, cine vrea să se vaccineze antigripal merge la medicul de familie, obține o trimitere, merge la o farmacie să își procure serul, gratuit, compensat 50% sau contra-cost și apoi se poate vaccina oriunde. La Iași se poate și în farmacii, medicii au explicat pentru „Ziarul de Sănătate” că mulți pacienți au ales să se vaccineze la vecini sau rude care sunt asistenți medicali sau au pregătire în domeniu, în timp ce majoritatea s-au întors la cabinetele unde au venit prima dată pentru trimitere.
Modificarea de anul trecut a dus însă la o scădere masivă, cu peste 30%, a ratei de vaccinare antigripală, care era oricum la un nivel scăzut după momentul pandemiei COVID-19. Așa cum Ziarul de Iași a scris în luna februarie a acestui an, conform raportărilor DSP circa 56.000 de ieșeni s-au vaccinat antigripal sezonul trecut, din tot județul. În cele două campanii de vaccinare dinaintea pandemiei COVID-19, 2018-2019 şi 2019-2020, în Iaşi s-au vaccinat 78.240, respectiv 93.836 de persoane. În anii pandemiei, 2020-2021 şi 2021-2022, s-au imunizat antigripal 124.003 persoane din judeţ, respectiv 79.940. Anul trecut, când pandemia a scăzut din intensitate şi măsurile de restricţie s-au ridicat în foarte multe cazuri, au fost 77.490 de persoane imunizate.
Ministrul Sănătății: „Este o perioadă de adaptare”
Prezent la Iași anul acesta, în studioul ZDI TV, ministrul Sănătății a precizat că decizia a fost implementată cu unele dificultăți tocmai fiindcă va fi o perioadă de adaptare la sistem. El s-a declarat încrezător că va duce la o creștere a ratei de vaccinare și că va fi mult mai accesibil sistemul pentru toată lumea.
„Este o perioadă de adaptare la noul sistem: înainte, medicul de familie administra direct pacienților vaccinul, dar acum pacienții au dreptul să își cumpere vaccin singuri, cu compensare 100%, dar e un proces la care trebuie să se adapteze. Abia acum am ajuns la normalitate: așa se întâmplă peste tot. Medicul îți prescrie vaccinul, tu îl ridici compensat de la farmacie și te întorci la medic sau ți-l administrezi la farmacie. Am oferit această posibilitate de administrare la farmacie pentru cel antigripal în mai multe locuri din țară”, a declarat Alexandru Rafila pentru „Ziarul de Iași”.
De anul trecut, s-a mărit şi numărul de persoane care beneficiază de vaccinare antigripală compensată, în special prin adăugarea categoriei de adulţi, 45 – 65 de ani, care își pot procura vaccinul cu 50% reducere. În afara acestora, pe lângă categoriile bine cunoscute, de copii și vârstnici, peste 65 de ani, bolnavi cronici sau gravide, a fost extinsă vârsta de vaccinare gratuită și pentru tinerii de până în 19 ani, pentru a se evita crearea de focare epidemice în comunitățile frecventate de aceștia. Și ei beneficiază de gratuitate 100%.
Vaccinarea, obligatorie pentru pacienții din zona cu risc
Au fost reacții diverse de la medici după această decizie. Spre exemplu, dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a explicat că, indiferent de forma prin care oamenii ajung la vaccin, este foarte importantă imunizarea.
„Vaccinarea antigripală este obligatorie din punctul meu de vedere pentru anumite categorii de pacienţi. Vorbim de copii care au un sistem imunitar care încă nu este format şi de persoane peste 65 de ani, la care sistemul imunitar are carenţe. De ce să nu îi protejăm? Evident că probabilitatea să dezvolte boala există, doar că vor face o formă uşoară. Medicii de familie trebuie ajutaţi prin prevenţie, ca Unităţile de Primire a Urgenţelor să nu mai fie asaltate de pacienţi”, a punctat dr. Florin Roşu.
Am consultat-o, la finalul campaniei de vaccinare anterioară, și pe prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu, prorector al UMF Iaşi, care conduce Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi. Aceasta a explicat pentru publicația noastră că scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei a jucat un rol important în campania aceasta antigripală, dar şi în cazul altor campanii de imunizare care vor urma.
„Scăderea încrederii în vaccinare a populaţiei, în general, contează foarte mult. Ar trebui făcute campanii pro vaccinare, dar s-a făcut foarte mult rău în pandemie, când au fost medici care le-au spus oamenilor «nu vă vaccinaţi că muriţi». Oamenii au părerea lor şi au dreptul la ea, dar când tu influenţezi studenţii la stagiile de practică, ieşi la televizor, pe canale de mare circulaţie, şi spui astfel de lucruri, lumea nu va mai şti ce să înţeleagă”, a punctat prof.dr. Luminiţa Smaranda Iancu.
Aceasta spune că o campanie de informare trebuie să fie onestă: trebuie vorbit despre efectele adverse, explicat care sunt riscurile şi beneficiile. Trebuie făcut orice, spune profesorul, promovarea sănătăţii, fie că vorbim de campanii televizate sau de „flash-mob-uri sau dansuri în stradă; orice, doar oamenii să înţeleagă”.
Cum se manifestă gripa
Într-un material publicat în plin sezon gripal anul trecut, dr. Florin Roșu a explicat pentru „Ziaul de Iași că 99% dintre cei internați pe Terapie Intensivă cu gripă sunt nevaccinați, iar 99% dintre cei vaccinați, care ajung cu forme medii în unitatea medicală, pleacă acasă după câteva zile fără complicații severe.
„Mesajul de luat acasă este că «vaccinarea salvează vieți». Persoanele cu recomandare înaltă pentru vaccinare antigripală sunt cele cu o imunitate scăzută. Apoi sunt pacienții oncologici, cei diabetici, cei care prezintă boli cardiovasculare și patologii pulmonare. Și, bineînțeles, persoanele în vârstă în general, de peste 65 de ani”, a declarat dr. Florin Roșu.
Primele simptome pentru gripă sunt ca la orice viroză respiratorie, explică dr. Florin Roșu, pentru că „gripa este cea mai severă formă de viroză”. Apare febra, apar durerile musculare, o stare de oboseală accentuată și lipsa poftei de mâncare. Medicul avertizează că dacă simptomele sunt ignorate și dacă tratamentul este temporizat, o infecțiile virală, cum este cea cu virusul gripal, face și o suprainfecție bacteriană. Atunci, de regulă, pacienții ajung să caute ajutor la spital.
„Aici e momentul în care se ajunge la îngrijirea în ATI. Încep să prezinte disfuncții multiple de organe, care încep încet să cedeze. Din punct de vedere cardiovascular, pacienții prezintă hipotensiune cu tachicardie, le scade saturația oxigenului în sânge, pentru că afectarea pulmonară e foarte importantă. Este ceea ce numim noi o «sete de aer», când pacienții încep să aibă o respirație abdominală, este un travaliu respirator important, intră în acțiune mai mulți mușchi”, a punctat dr. Florin Roșu.
Această „sete de aer” se tratează cu oxigenoterapie. Întâi de la o singură sursă de oxigen, apoi de la două, cu „ochelarii nazali”, acele tuburi subțiri introduse în nas plus o mască facială. Dacă nu este suficient și starea se agravează în continuare, se trece la ventilația non-invazivă, pacientul este conectat la un aparat de ventilație mecanică și se încearcă menținerea saturației printr-o serie de măști speciale.
Unele sechele pulmonare rămân pe viață
Problema apare în termeni de recuperare ulterioară de după externare. În campania de promovare a vaccinării antigripale, Ministerul Sănătății a explicat că sunt persoane care au o perioadă de recuperare și de 12 luni la externarea din ATI, dacă nu s-au imunizat și s-au infectat cu gripă. Dar dr. Florin Roșu spune că unele sechele le putem purta toată viața.
„Din nefericire, afectarea pulmonară a unei gripe lase sechele și de multe ori apare și fibroza pulmonară. O parte din țesutul pulmonar este pierdut, asta înseamnă o dificultate în respirație. Există metode de recuperare cardiopulmonară, se începe gradual, poate se mai recuperează o parte, dar nu 100%, nu se revine la starea de dinainte. Acestea sunt și acele persoane care ajung să aibă acasă surse de oxigen suplimentare”, a precizat dr. Florin Roșu.
Recomandările medicilor sunt și pentru a vaccina copiii, încă de mici, pentru a proteja sănătatea acestora și a preveni răspândirea gripei. Medicii de familie spun că imunizarea împotriva gripei înseamnă eficiență, siguranță și protecție comunitară.
„Vaccinul antigripal ajută la protejarea împotriva virusurilor gripale care, conform cercetărilor care se fac anual, sunt cele mai susceptibile să circule în sezonul respectiv. Deși eficacitatea poate varia, vaccinul reduce adesea severitatea bolii și riscul de complicații. Aceste vaccinuri sunt considerate sigure. Reacțiile adverse sunt de obicei ușoare, cum ar fi durerea la locul injectării, febră ușoară sau oboseala. Este necesară vaccinarea anuală deoarece tulpinile de virus gripal se modifică frecvent, iar imunitatea oferită de vaccin scade în timp. Vaccinând copiii, se contribuie la protejarea celor care nu pot fi vaccinați și la reducerea răspândirii gripei în comunitate”, a afirmat dr. Răzvan Miftode, medic primar medicină de familie și vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie.
Publicitate și alte recomandări video