vineri, 29.03.2024
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a unei femei de 32 de ani, acuzată de omor asupra unui membru al familiei şi tâlhărie. Roxana Şrainer este acuzată că ar fi ucis un bărbat de 71 de ani cu care trăia în concubinaj. Crima a avut loc pe 14 decembrie 2019. În acea zi, femeia şi iubitul ei au consumat băuturi alcoolice şi au avut o dispută referitoare la bani.
"Cei doi s-au încăierat în bucătăria locuinţei, iar inculpata i-a pus piedică victimei, care a căzut. În continuare, aceasta a luat un ciocan de bătut carnea, cu care i-a aplicat mai multe lovituri, mai ales la nivelul capului, după care, folosind un cuţit, a înjunghiat victima în zona hemitoracelui stâng. După epuizarea agresiunii, inculpata a sustras din portmoneul victimei suma de 250 de lei, după care a încuiat locuinţa şi a plecat“, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Ulterior, femeia a mers la un bar, unde a băut până i s-a făcut rău şi a leşinat.
A fost preluată cu o ambulanţăă şi dusă la Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi, de unde a fost internată la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi. Roxana Şrainer a fost externată pe 20 decembrie, în aceeaşi zi cumpărând alcool şi mergând acasă. Acolo, a descoperit cadavrul aşa cum îl lăsase şi, spre seară, după ce a terminat de băut alcoolul, a sunat la 112 şi s-a autodenunţat. (Ionuţ BENEA)
Cuvinte cheie: + ciocan, snitele, Iasi, băuturi alcoolice, bani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |