anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 29.06.2022

Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cazare cu 34 de lei pe noapte

GALERIE
plaja
  • plaja
- +

Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe duminică, dată de la care turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

”Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe pe 22 mai, dată de la care turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon”, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.

Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca în anii precedenţi, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

“Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare.

Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 40 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toţi se găsesc pe site-ul FPTR.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

G7 reîncărcat

Lucian DÎRDALA

G7 reîncărcat

În sine, ideea ca G7 să devină un centru de coordonare spune multe despre aşteptările liderilor occidentali în privinţa următorilor ani: competiţie strategică acerbă, punctată de riscuri militare. Ar fi un mediu în care această structură de cooperare între „Cei Şapte” şi-ar putea dovedi utilitate, după spulberarea optimismului legat de globalizare şi noua concordie între democraţii şi dictaturi.

opinii

„Războiul sfânt” al rasei

Florin CÎNTIC

„Războiul sfânt” al rasei

Astăzi, 29 iunie, la ora 14.30, la Ateneul Naţional din Tătăraşi, Marius Turda, istoric şi universitar de clasă internaţională, profesor la Universitatea Oxford Brooks, lansează ediţia românească a unei cărţi esenţiale pentru înţelegerea ideilor şi politicilor consacrate rasei şi eugenismului în Ungaria secolulului XX. Evenimentul cuprinde şi vernisajul unei expoziţii itinerante, care va rămâne o lună pe simezele Ateneului, şi care merită şi ea a fi urmărită.

The Show must go on!

Radu PĂRPĂUȚĂ

The Show must go on!

Fraţilor şi surorilor, merită să vorbim puţin despre pandemia consensuală şi dementocratică planetară. Ce-i drept, acum se stinge uşor, dar nimic nu ne face să credem că nu mai poate reapărea: din nou sau sub alte forme, mai atroce, iar „măsurili” tot mai erect comunistoide, de ar rânji cu gura până la urechi Ceaşcă de ar mai trăi: „V-am zis eu că măsurili trebui luate”.

Bill Evans - un romantic al avangardei

Alex VASILIU

Bill Evans - un romantic al avangardei

La sfârşitul lunii februarie 1957 era publicat în America de Nord albumul discografic New Jazz Conceptions - momentul impunerii lui Bill Evans printre cei mai inovatori, mai influenţi muzicieni din istoria acestui tip de artă. Raportul inovaţie - influenţă a fost rar stabilit în jazz-ul modern, însă Bill Evans poate fi considerat un caz fericit, mai ales că a rămas în istorie cu preafrumoasa, cuprinzătoarea formulă un romantic al avangardei.

pulspulspuls

Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?

Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?

Pentru că ieri am auzit că a ieşit oleacă de tevatură prin politichia de Bahlui legat de ceea ce remarcam noi într-un pulsuleţ, am zis că musai să venim cu oarece precizări suplimentare pe astăzi, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

BAC

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.