Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
Iesenii ar trebui sa mizeze pe ei însisi, pe vibe (atmosfera) si pe creativitate atunci c&acir (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Dr. Valeria Herdea, medic primar de medicină de familie, membru al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România a explicat pentru News.ro de ce este foarte importantă vaccinarea copiilor. Miercuri începe vaccinarea copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani după ce în urmă cu o zi au ajuns în ţară 114.000 de doze pediatrice.
Serul este conceput special în doză pediatrică şi are menirea de a preveni formele severe de boală, dar şi de a-i proteja pe cei vulnerabili din comunitate, spune medicul. Vaccinarea este singura modalitate care poate reduce transmisibilitatea bolii şi incidenţa cazurilor severe, mai spune Dr. Valeria Herdea. Reacţiile de după vaccinul anti-COVID sunt aceleaşi ca în cazul oricărui vaccin existent în schema de vaccinare gratuită. Cât despre miocardita care poate apărea în cazul copiilor după vaccinul anti-COVID, medicul explică faptul că în cazul oricărei alte viroze astfel de cazuri sunt mult mai frecvente decât după vaccin.
„Cel mai important lucru este că avem vaccin, gândiţi-vă că este dozat în aşa fel încât să fie o treime din doza vaccinurilor de la adulţi, dozat pentru vârsta 5-11 ani. Vine în forme de prezentare care permit păstrarea şi în frigidere la 2 grade celsius, că poate fi administrat în centre de vaccinare sau la cabinetul medicului de familie, fiecare dintre părinţi să ceară informaţii de la personalul medical, ne dorim foarte mult să avem părinţi care în primul rând să se informeze, să înţeleagă de ce este important să prevenim o boală infecţioasă severă care ne-a pus la pământ doi ani, să ieşim din această pandemie”, afirmă medicul..
Dr. Valeria Herdea: Un copil poate fi un rezervor care poate transmite boala
Sigur că mulţi părinţi vin îngrijoraţi şi spun ”Copilul meu, dacă va face va face o formă uşoară, de ce l-aş vaccina?”. În primul rând pentru că un copil poate fi un rezervor care poate transmite boala, în momentul în care transmite practic îmbolnăvirea, o face în comunitate şi atunci poate afecta persoane vârstnice, persoane cu comorbidităţi, diabetici, cardiaci, hipertensivi, dislipidemici, obezi, care ajung în terapie intensivă şi care din păcate îşi pierd viaţa.
Dr. Herdea: Nu cred că vrem să vedem 600 de decese, aşa cum am avut în octombrie, şi de data asta în rândul copiilor
Avem de-a face cu un risc de transmitere în comunitate extrem de mare, după cum vedeţi rata de transmisie este foarte mare şi riscul ca acel copil să se decompenseze şi să ajungă în terapie intensivă este unul prezent.
Nu cred că vrem să vedem 600 de decese, aşa cum am avut în octombrie, şi de data asta în rândul copiilor. Trebuie să ne gândim foarte clar: nu există soluţii ideale într-o situaţie pandemică, există soluţii pe care le aplici pentru că altă soluţie nu ai. Nu avem medicamente antivirale care să fie minunate şi să iei o doză şi să se rezolve această pandemie şi atunci vaccinarea este singura care ne oferă perspectiva de a scădea numărul de cazuri grave, de a reduce transmisibilitatea bolii, nu în ultimul rând de a reduce spitalizările şi de a reduce incidenţa cazurilor severe”, a explicat Dr. Valeria Herdea.
Medicul Valeria Herdea spune că părinţii pot cere toate informaţiile despre vaccinarea anti-COVID medicului de familie. Reacţiile adverse şi în cazul acestui vaccin sunt aceleaşi ca şi în cazul vaccinurilor cuprinse în schema gratuită de vaccinare pe care o fac copiii. Dr. Herdea spune şi ce este de făcut de principiu atunci când apar reacţii precum durerea la locul injectării sau/şi febra.
„Ce este bine de ţinut minte pentru orice părinte, că este un vaccin ca orice alt vaccin, care poate produce, şi este cinstit să le spunem, poate produce reacţii locale: se înroşeşte braţul, poate să-l doară o zi, două, poate să facă temperatură o zi două, dincolo de toate, toate aceste lucruri reprezintă reacţia organismului, este normal, se întâmplă la orice alt vaccin. Vaccinăm copii de 2 kilograme şi jumătate pentru că îi protejăm împotriva infecţiei cu virus hepatitic B sau împotriva formelor severe de tuberculoză, avem un program naţional de vaccinare cu 11 vaccinuri şi toate lucrurile astea şi-au demonstrat eficienţa. Atunci când vaccinăm, împiedicăm răspândirea bolii, împiedicăm formele severe de boală. Înţelegerea şi a sta de vorbă cu medicul şi a cere sfat sunt reacţii normale ale unui părinte, toată lumea este de principiu că trebuie făcute centre de vaccinare dedicate copiilor şi nu în ultimul rând să meargă la medicul de familie şi să fie consiliat, omul vine, întreabă, îi explici frumos care este situaţia, care sunt riscurile îmbolnăvirii şi care sunt riscurile vaccinării, este corect şi să ştie ce să facă atunci când un copil face temperatură, îi administrezi paracetamol sau îi administrezi ibuprofen şi se rezolvă, îl hitratezi, îl supraveghezi.
Ce mai este important? Să nu-l laşi în comunitate dacă este bolnav, la primele semne de boală să faci o testare corectă, nu mergi la medicul tău de familie , în regulă, există centre medicale private, îţi faci o testare şi nu circuli dacă eşti pozitiv. Este esenţial să avem responsabilitate şi să fim întotdeauna avertizaţi despre ceea ce se întâmplă dacă ne îmbolnăvim grav. Aşa că avem de ales, este ca un taler, prevenţie, a preveni forme de boală, şi a ne îmbolnăvi. După cum vedeţi avem familii întregi care sunt la domiciliu, în cazul fericit la domiciliu.
Dr. Herdea: Copiii pot suferi de sindrom post-COVID chiar şi după ce au făcut o formă uşoară de boală
Astăzi am avut un caz în care bunica era intubată pentru că era cardiacă, tatăl era în sindrom post-COVID pentru că ieşise din COVID cu insuficienţă cardiacă, cu tulburări de memorie, de atenţie, cu greutate, dificultate în mişcări, practic venise la cabinet pentru că, deşi ieşise din boală, nu se simţea bine, deci acest post-COVID va fi o realitate cu care noi ne vom confrunta, nimeni nu ştie care va fi dimensiunea, şi ăsta este adevărul, pentru că una este să ieşi dintr-o formă de COVID, fie şi mai uşoară, şi apoi să te confrunţi cu sindromul post-COVID şi este ceea ce se întâmplă la acest moment copiilor, copiii pot suferi de acest sindrom post-COVID chiar şi după ce au făcut o formă uşoară”, a explicat medicul.
Ce spune medicul Valeria Herdea despre cazurile de miocardită la copii. „Din păcate, în viaţa reală, astfel de cazuri, în cazul oricărei viroze, sunt mult mai frecvente decât post vaccinal”
„Din punctul meu de vedere, să discutăm despre miocardită, care este inflamaţia muşchiului inimii, sau despre pericardită, inflamaţia învelişului inimii, sunt lucruri extrem de serioase şi despre care este bine să discutăm cu personal medical şi nu din auzite.
Din păcate, în viaţa reală, astfel de cazuri în cazul oricărei viroze sunt mult mai frecvente decât post vaccinal. Ceea ce trebuie să ştim este că aceste lucruri se tratează în spital, şi de aceea există aceste centre de vaccinare, nu vaccinăm pe stradă, ci în centre dotate unde ştim că putem să supraveghem acel copil. Nu s-a demonstrat o astfel de cauzalitate la un număr mare de cazuri, este important fiecare caz, fiecare caz contează, este corect să vorbim despre asta, este corect să ne exprimăm temerile, oricărui părinte, reacţia care apare, reacţia de teamă apare pentru că află tot felul de ştiri, există infodemia pe de o parte, ştirile false care ne asasinează viaţa într-un fel sau altul, şi există ştirile adevărate care vin din pandemie. Noi avem de ales ce putem să facem: să mergem în continuare cu infodemia sau să luăm o decizie.
S-a ajuns la vaccinarea copiilor pentru că, da, adulţii au fost iresponsabili şi nu s-au vaccinat, îmi pare rău, dar asta este situaţia, nu este normal ca un adult să spună „Mie îmi e teamă să mă vaccinez” şi îl vede pe copilul lui bolnav. ”Ok, ce vrei să fac eu ca medic atunci, cum să te ajut, nu am soluţii ideale, nu sunt Dumnezeu, sunt un om, fac ce ştiu şi ce am învăţat bazat pe ştiinţă medicală, ajută-mă şi tu, părinte, hai să facem echipă şi să îţi ajutăm copilul”.
Nu este târziu pentru vaccinarea copiilor, nicio măsură de prevenţie a unei boli nu este târzie, să ne spălăm pe mâini, să păstrăm o distanţă decentă faţă de grupurile mari de oameni, să avem grijă să ne vaccinăm, să păstrăm regulile de igienă, rămân esenţiale în prevenirea unei pandemii, în răspândirea şi menţinerea ei, în agravarea stării de boală”, a precizat Dr. Valeria Herdea.
Cuvinte cheie: + vaccin, copii, boala, adulti, iresponsabili
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Licitaţie pentru patru tronsoane de bloc cu locuinţe sociale în Grădinari
S-a scumpit paza obiectivelor ApaVital. Sunt 24 în total în Iași și Neamț
Catrinel Menghia a mers cu fetița la Festivalul de la Cannes
Bill Gates își deschide un hotel de lux la Vatican. Minim 490 euro pe noapte
Marea Britanie administrează vaccinul împotriva variolei după cazurile de variola maimuţei
Tragere la sorți pentru Roland Garros: ușoară pentru Simona și Sorana, grea pentru celelalte
Belarusul a achiziţionat din Rusia sisteme antiaeriene S-400 şi rachete Iskander
Mircea Lucescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UCB
Mama primului rus judecat pentru crime de război: Nu ar fi fost în stare să o facă!
Grupul de Luptă NATO din România este oficial constituit, anunță MApN
Laurenţiu Reghecampf are al treilea copil cu a treia femeie. Se numește Liam
Schimbare bruscă de discurs a colonelului rus care a criticat armata
Israelul pregătit să atace Iranul care îmbogăţeşte uranium. Se deschide un nou front?
Rachetele Brimstone au intrat în acţiune! Primele tancuri ruseşti distruse
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.