Închisoare cu suspendare pentru fanul care i-a adresat insulte rasiale lui Vinicius Junior în Mallorca
Un suporter care le-a adresat insulte rasiste atacantului echipei Real Madrid, Vinicius Junior, şi jucătorului echipei Villarreal, Samuel Chukwueze, în două meciuri disputate anul trecut în Mallorca, a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare cu suspendare, a anunţat joi Real Madrid, potrivit Reuters.
Fanul, al cărui nume nu a fost menţionat în comunicatul clubului din La Liga, a fost condamnat la 12 luni de închisoare cu suspendare. El i-a prezentat scuze lui Vinicius într-o scrisoare şi a urmat un curs împotriva discriminării.
- Fotbal: Brazilianul Vinicius a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre rasism
De asemenea, i-a fost interzis accesul pe stadioane timp de trei ani.
„Aceasta este a treia condamnare penală pronunţată în ultimele luni pentru insulte rasiste primite de jucătorii Real Madrid”, a precizat Real Madrid. „Real Madrid … va continua să lucreze pentru a proteja valorile clubului şi pentru a eradica orice comportament rasist în lumea fotbalului şi a sportului”.
Publicitate și alte recomandări video