
Incident grav de securitate la BNR. Datele unor cumpărători de monede aniversare au fost publicate pe site-ul băncii centrale

Persoane ce aveau date personale în baza de date a Băncii Naționale a României (BNR) au primit un mesaj din partea instituției prin care au fost anunțate că, în urmă cu puține zile, în urma lansării procesului de rezervare online pentru emisiunea numismatică cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii „Neptun”/a unei coli speciale, formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, a avut loc un incident care a generat încălcarea securității datelor cu caracter personal, conform informațiilor Profit.ro.
Banca centrală arată că incidentul a fost cauzat de o eroare de procesare din partea BNR și a avut ca efect publicarea pe website-ul instituției, timp de aproximativ 1 oră, a informațiilor de identitate a utilizatorilor: nume și prenume, CNP, telefon, adresă e-mail, informații privind numărul de exemplare solicitate, sucursala de unde se dorea să achiziționeze produsul numismatic, dar și date de audit privind ora exactă a efectuării rezervării online.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video