Întrebarea retorică este susţinută la nivel vizual de flash-urile derulate cu repeziciune în final, imagini semnificative pentru secolul dilematic în care trăim. Imaginile mai sunt elocvente pentru lumea divizată în tabere din care facem parte şi căreia totodată i ne împotrivim, aspirând la unitate şi armonie. Câteva fragmente inserate în mod neaşteptat chiar în timpul spectacolului, ca un comentariu la o replică a lui Apostol Bologa (Alexandru Potocean) redau imagini de la protestul din 10 august 2018, când fratele a ridicat încă o dată mâna asupra fratelui, iar imaginile cu atrocităţi din întreaga lume, derulate cu repeziciune la final lărgesc sfera de interes a întrebării la nivel global.

Radu Afrim respectă firul narativ al romanului şi nu actualizează radical, creând un inspirat paralelism între România din timpul Primului Război Mondial şi cea de astăzi. Conştiinţa sau dublul lui Apostol Bologa (Marius Manole) conferă posibilitatea unei perspective spectaculare actuale, dinspre viitor spre trecutul ca prezent viu. Momente cu adolescenţi absorbiţi de tehnologie, care au nevoie să înţeleagă ceva din secolul în care trăiesc şi care nu primesc la şcoală răspunsuri la întrebările lor despre trecutul reconstruit de interesele politice ale vremii sunt integrate firesc în economia spectacolului.

În acelaşi mod, un adolescent ar putea adresa întrebările pe care tânărul din prolog le adresează conştiinţei lui Apostol Bologa, un dialog paradigmatic pentru deruta unei întregi naţiuni, despre care s-ar putea spune că şi-a pierdut şi ar avea nevoie să îşi redobândească propria conştiinţă, nu în sens propagandistic, ci într-un sens cât se poate de firesc: ce se poate spune despre un popor care nu are milă de semenii săi, despre nişte oameni care se luptă între ei cu cruzime, neştiind care sunt mizele acţiunilor lor, care au revoltat Occidentul?

Este un spectacol de plan secund şi de background, iar nu unul de prim-plan, prim-planul fiind ocupat în cea mai mare parte de sugestia drumului. Cu atât mai mult cu cât se proiectează (imagini deopotrivă abstracte şi concrete) pe întregul perete de fundal de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. O cărare şerpuită, sinuoasă face legătura între spectator şi situaţiile scenice. Metaforele şi plastica vizuală ale lui Afrim sunt de cele mai multe ori concretizate, astfel încât să existe o latură educativă bine definită a spectacolului, dar şi pentru că aşa lucrează regizorul de obicei. Metafora drumului ocupă cea mai mare pondere deoarece quo vadis-ul din final nu-i decât un laitmotiv, o întrebare la care încă nu avem un răspuns.

Expresii de genul ”spânzuraţi ca nişte câini” îşi află corespondentul în imagistica spectacolului, dar şi în realitatea românească (într-o pădure din Vâlcea, nişte oameni au torturat şi spânzurat mai mulţi câini maidanezi în vara lui 2017). Fără exagerare, românul nu e lup pentru om, românul e fiară şi pentru lupi, şi pentru câini, şi pentru ceilalţi oameni. În continuare, metafora mâinilor, a degetelor uriaşe din scenă ori a capului sugerează schizoidia morală, confuzia, un popor în derivă. La un moment dat, capul uriaş din scenă, figura ceramică, la limita dintre hidos şi candid (în funcţie de jocurile de lumini şi mişcare cu ochii) se suprapune perfect peste capul lui Bologa pe mâini, culcat pe masă, înaintea condamnării. Condamnarea lui Apostol Bologa devine relevantă pentru damnarea unei întregi naţiuni. Cel mai intim element de decor (Cosmin Florea) este coliba, casă părintească şi celulă de interogatoriu, pe muchia unor asemenea dualităţi metaforice, semnificative pentru soarta poporului român (românul simţindu-se-n România deopotrivă ca acasă ori ca într-o temniţă), clădindu-se liniile de forţă ideatice.

Spectacolul nu este doar de perspectivă, ci şi de detaliu. Din nevoia de a reda detaliile şi pentru ca acestea să poată fi receptate de spectatori (detalii de interior, covorul de perete, tabloul cu Adam şi Eva etc., dar şi detalii care ţin de mimică, gestică şi corporalitatea personajelor), Radu Afrim introduce în mod justificat proiecţia în timp real. Detaliile contribuie la caracterul de spectacol-mărturisire. Spectacolul este fără îndoială o mărturisire, dar nu despre trecut, ci despre prezent. Este cel mai social spectacol al lui Radu Afrim, fără a fi documentar. Reuşita în acest sens se datorează în mare parte distribuirii lui Alexandru Potocean în rolul lui Apostol Bologa, un actor cu o experienţă uriaşă în teatrul documentar şi social-politic, deţinând totodată forţa de a crea un personaj puternic din punct de vedere uman, moral şi psihologic.

Aşa cum Gianina Cărbunariu s-a apropiat tot mai mult de estetic dinspre teatrul documentar, Radu Afrim ajunge să creeze teatru social autentic, plecând de la esteticul pur. Cel puţin în prolog sunt dezbătute chestiuni social-politice actuale (cui permitem să construiască istoria pentru copiii noştri, sugestii ecologice şi nu numai). Dar defrişarea pădurilor şi trunchiurile de copac sunt în acelaşi timp o metaforă, atingând absenţa verticalităţii. De fapt, Afrim are în vedere o întrebare cât se poate de simplă: ce ar mai avea de spus Apostol Bologa astăzi? O întrebare pe care ar trebui să o adreseze orice spectacol care reia/rescrie un text clasic, pentru a fi viabil. O întrebare la care, în cazul de faţă, punând în joc întregul arsenal al teatrului nou, e invitată să răspundă noua generaţie.

*

(Pădurea spânzuraţilor după Liviu Rebreanu, scenariul şi regia, univers sonor: Radu Afrim, distribuţia: Alexandru Potocean/Apostol Bologa, Richard Bovnoczki/Klapka, Raluca Aprodu/Ilona, Vitalie Bichir/Paul Vidor, Ada Galeş/Marta, Ţărancă, Marius Manole/Conştiinţa, Ciprian Nicula/Petre, Istvan Teglas/Locotenent Varga, Generalul Karg, Natalia Călin/Doamna Bologa, Alexandra Sălceanu/Preoteasă, Soră medicală, Florin Călbăjos/Preotul Boteanu, Muzicant, Liviu Popa/Cervenco, Alexandru Chindriş/Pălăgieşu, Soldat, Emilian Mârnea/Caporal, Muzicant, Cristian Bota/Colonelul Gross, Octavian Voina/Svoboda, Soldat, Andrei Atabay/Medic militar, Sodat, Flavia Giurgiu/Ţărancă, Soldat, Tiberiu Enache/Adolescent, Soldat, Vlad-Ionuţ Popescu/Soldat-Poet, George Olar/Vasile, Soldat, Bogdan Iacob/Ofiţer, Vlad Galer, Cosmin Ilie, Ciprian Valea, Silviu Mircescu (Soldaţi), scenografie: Cosmin Florea, coregrafie: Andrea Gavriliu, video mapping: Andrei Cozlac, interprete: Lenuţa şi Teodora Purja, premiera: 16 decembrie 2018, Teatrul Naţional Bucureşti)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)