Încotro o ia gimnastica?

În această zi în care gândurile noastre ar trebui să fie alături de Loredana Toma, purtătoarea ultimelor speranțe olimpice române, ele se încăpățânează să rămână legate cu curmeie groase de contestația românească legată de cumplita eroare sau neglijență făcută gimnastei Sabrina Voinea, care au îndepărtat-o de podium. Vorbim mai puțin de Ana-Maria Bărbosu, care s-a aflat câteva minute pe podium, dar a fost îndepărtată de o contestație introdusă pentru americanca Jordan Chiles.

Însăși reacțiile tinerei Jordan stârnesc zâmbete. Dacă la început a zis că nu credea că o să țină, dar bine că i-a mers, acum este convinsă că a cucerit bronzul pe merit și de superioritatea ei asupra micuței românce. Pe la noi prin Moldova s-ar spune „minte de copchilă”, dar aici nu-i vorba de minte, ci de ale tinereții valuri. Vorbim, în același timp, de greșeală sau de „neglijență în serviciu” și nu de hoție sau furt din mai multe motive. În primul rând, SUA, prima națiune sportivă a lumii, nu-și pune credibilitatea la îndoială pentru un mizilic de bronz (în accepția lor). Apoi, gimnastica nu-i fotbal și pentru a contesta argumentat o decizie de arbitraj este nevoie de cunoștințe de nișă, rar depistate la sfatul înțelepților de pe rețelele sociale.

Apoi, există ceva numit prezumția de nevinovăție care ar trebui să funcționeze în orice judecată de opinie, nu numai la tribunal. Cât despre tâmpeniile cu iz conspiraționism, nu merită luate în seamă, fiindcă țara noastră nu-i colonie, iar ghioceii sunt niște gingașe flori care anunță an de an primăvara, în niciun caz, metafore jignitoare pentru concetățeni de-ai noștri. În fond, medalia care i se cuvine Sabrinei este importantă nu numai pentru renașterea posibilă a gimnasticii noastre sau pentru fericirea gimnastei, ci și pentru demontarea acestor teorii care induc ură, combinată cu resemnarea.

Marea problemă a gimnasticii, de la noi și de peste tot, este îndoiala asupra viitorului ei. Și asta nu e numai o problemă românească. Prin noianul de comentarii apărute pe facebook, mi-a atras atenția opinia uneia dintre cele mai autorizate voci în domeniu, jurnalista Alina Alexoi, specializată, printre altele în gimnastică și patinaj artistic, sporturi în care departajarea se face prin note. Alina consideră că este necesară o revoluție în arbitrajul gimnastic, după modelul apărut în urma scandalului de la JO de la Salt Lake City în 2004 , pe domeniul patinajului, cu diferența că atunci a fost un act de corupție dovedit (rara avis!), dar chiar dacă o astfel de schimbare în gimnastică n-ar pedepsi nimic, ar elimina suspiciunile. Mai exact și mai pe scurt, în 2004, „un troc de note” între oficiali ruși și francezi, orchestrat de un interlop din Asia Centrală, a fost dezvăluit de o arbitră franceză, etichetată de cei implicați drept „labilă psihic”. Revoluția a constat în schimbarea radicală a sistemului de notare. Mai mulți arbitri dau note, dar numai notele unora contează și aceștia sunt stabiliți total aleatoriu prin computer. Atunci, mai înțelege-te, Natașa și Pierre, dacă nu știi cine te notează!

Sigur, gimnastica are alte criterii, dar s-au făcut și aici „revoluții”. Sistemul „notelor de plecare” este una dintre ele, deși mulți îl critică. A doua s-a produs în 1997, când s-a impus vârsta minimă de participare a fetelor la 16 ani. Fenomenul Nadia Comăneci a redus mult vârsta de participare a sportivelor, ceea ce a periclitat chiar integritatea lor fizică. Lăsând la o parte abuzurile dezvăluite în presă nu numai la noi (ba chiar cazul din SUA de sub oblăduirea soților Karolyi a fost mai dramatic!), au apărut destule situații cu gimnaste care și-au distrus coloana la vârste fragede din cauza intensității antrenamentelor și a dificultății crescânde a exerciților. Pentru „copii-minune” sunt competiții sportive, în care nu toate elementele de dificultate sunt permise. Asemenea situații, inclusiv abuzurile, au îndepărtat copiii de gimnastică. Baza de selecție a scăzut și mamele înspăimântate și-au ferit fetițele de acest sport. Reculul nu s-a înregistrat doar în România, ci și în Rusia, Ungaria, chiar și în SUA, unde se vede mai puțin datorită ariei imense de selecție. La polul opus, țări ca Brazilia, Italia, Regatul Unit, care nu prea aveau trecut de regretat, au devenit forțe redutabile.

Ajungând la căprăria noastră, se naște poetica întrebare dacă „vom fi din nou ce-am fost și chiar mai mult decât atât”. Greu, aproape imposibil un astfel de deziderat. Tocmai fiindcă peisajul s-a schimbat fundamental, fetele refuză să-și omoare cele mai frumoase perioade de viață pentru o notorietate iluzorie, și – mai ales – pentru că gradul de credibilitate a acestui sport superb a scăzut. Pe lângă metodele dure de pregătire, uneori ieșite din normal, au apărut aceste scandaluri, care pot transborda uzura fizică a gimnastelor, în domeniul mental.

Iată de ce recăpătarea încrederii în gimnastică este condiția sine qua non a renașterii. Fetele trebuie să aibă încredere să meargă în sala cu aparate la fel ca în bazinul de înot, pe pista de atletism sau la ergometrul de la canotaj.

Nu întâmplător, această încredere trebuie să fie bazată și pe un sistem de apreciere corect, mai ales într-un sport atât de subiectiv!

Publicitate și alte recomandări video