Încremenirea în grote

Am citit cu stupoare cum, după dezastrul de la mina Praid și după inundațiile din Harghita și Covasna, mai mulți indivizi le urau locuitorilor din acele zone să cunoască nenorociri și mai mari, și mai devastatoare. Ar fi fost, după mintea lor bolnavă, o pedeapsă binemeritată pentru că l-au votat masiv pe Nicușor Dan. Cineva comenta, cu îndreptățire, că acei indivizi încă n-au ieșit din grote. Și, adaug, nici nu sunt șanse să iasă prea curând.

Din nefericire nu e un caz izolat. Exhibarea urii a devenit o practică obișnuită în România. Am văzut, astfel, cum o cucoană îl blestema pe Nicușor Dan pentru că „ne-a băgat în război” (!). Președintele este de altfel ținta unor josnice și jalnice atacuri. I se schimonosește numele, se fac jocuri de cuvinte de prost gust, e descris drept retardat, handicapat, aerian, incapabil să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui etc. După ce au scandat ani întregi „Ceaușescu-PCR” și l-au glorificat pe marele conducător, românii au descoperit că poți fi, într-o totală impunitate, grobian cu șeful statului.

Tot s-a pus – și se spune – că România s-a rupt în două, că trebuie găsite punți de legătură, că nu trebuie diabolizată o anumită tabără etc. Deziderate pioase, dar care ignoră realitatea. În fapt, există pe de o parte o Românie retrogradă, crispată, superstițioasă, agresivă, cu care dialogul este imposibil. O Românie în care Călin Georgescu este divinizat („Călin, te iubim!”), iar George Simion este considerat, în ciuda năzbâtiilor și minciunilor pe care le debitează, un lider credibil. Românii din această tabără cred (așa cum am văzut) că războiul a izbucnit deja, că milioane de mame riscă să-și plângă fiii (așa cum spunea, la conferința de presă de la Cotroceni, un pretins ziarist), că ni pregătește o nouă pandemie, inexistentă de fapt, ca și cealaltă, servind însă drept pretext pentru închiderea oamenilor în case și pentru jefuirea țării de către străini, că se urmărește readucerea la putere a lui Kovesi și Coldea etc., etc. Această tabără se caracterizează și printr-o vulgaritate fără limite: dacă zici ceva de rău de Simion te pomenești cu o avalanșă de înjurături și de amenințări. Imaginația auriștilor este, în ce privește scabrosul, inepuizabilă. Și chiar când sunt departe de țară, în Anglia sau în Spania, inventivitatea lor e nealterată. Au un bagaj redus de teme, dar brodează în jurul lor cu o maladivă plăcere.

Acești oameni și-au construit rețele, sunt solidari, își unesc forțele pentru a-i batjocori și a-i demola pe cei din tabăra cealaltă (și care, de regulă, nu pot răspunde cu aceeași monedă). Formează o mulțime compactă, pe care o manevrează personaje precum Anca Alexandrescu, Robert Turcescu, Cozmin Gușă ș.a.m.d. Sunt neclintiți în misticismul lor și în ceea ce ei cred a fi patriotism. Îl ridică în slăvi pe Trump și îl detestă pe „actorașul” Zelenski. Li s-a indus sentimentul (ridicol dacă n-ar fi penibil) că toate relele vin dinspre Franța și de la Macron. Au judecata obnubilată, nu pot gândi decât în clișee. Încearcă o stranie voluptate în a-i vorbi de rău pe morți, mânjindu-le memoria.

Incompatibilitatea dintre cele două Românii este excelent analizată de către scriitorul Caius Dobrescu în interviul apărut săptămâna aceasta în Cațavencii. Împărtășesc întrutotul concluziile sale: „Polarizarea de la ultimele alegeri a fost între cei ce acceptă că societatea e diversă și că trebuie să-i acomodezi pe cei ce gândesc diferit, pe de o parte, și, de cealaltă parte, cei ce converg spontan în credința că tot ce e resimțit ca altfel nu e patriotic, că miroase a trădare și invită la exterminare.(…) Adepții filozofiei «muică, suntem neam (de epoca) de piatră, când e vorba pentru vatră» sunt primii interesați în păstrarea unui profund clivaj ideologic în societate.”

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video