Îndemnul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei: „Iartă, ajută şi mulţumeşte“
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 10.04.2021

Îndemnul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei: „Iartă, ajută şi mulţumeşte“

IPS Teofan pare a fi înaltul prelat ortodox român care a avut cea mai echilibrată şi corectă poziţie faţă de ultimele evenimente legate de pandemie.

GALERIE
IPS Teofan
  • IPS Teofan
- +

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost singurul înalt prelat, dintre mitropoliţii din România, care a avut mesaje publice în care a încercat să îi liniştească pe credincioşii nemulţumiţi de deciziile autorităţilor, care ar fi vrut să participe la Sfânta Înviere. Totodată, în aceleaşi mesaje, fără a învinui autorităţile, IPS Teofan a arătat şi faptul că, în anumite aspecte, se puteau face unele concesii. Într-un mesaj remis credincioşilor în cursul zilei de miercuri, IPS Teofan a spus că situaţia prin care trecem este grea şi pentru ţară, dar şi pentru Biserică. 

„Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare şi, aşa cum se cuvine, cu rugăciune, post şi pocăinţă. Ne-am alăturat apelurilor autorităţilor şi am îndemnat credincioşii să respecte cu maximă stricteţe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioşii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanţarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulţi credincioşi nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtăşească în acest post“, a spus IPS Teofan în discursul său.

Acesta a spus că înţelege că nevoile sufleteşti ale oamenilor sunt la fel de mari ca cele trupeşti, şi de aceea a cerut să li se permită creştinilor „o mică mângâiere“ - o pâine sfinţită şi o lumânare aprinsă, în condiţiile stricte ale vremurilor de epidemie. „Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete şi ajutoare celor aflaţi în nevoie. Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfinţită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din faţa lor. Cum o persoană poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil“, a spus IPS Teofan în mesajul său. În acel ton a venit şi pastorala de anul acesta, mesajul tradiţional transmis înaintea sărbătorilor pascale. Aici, IPS Teofan a vorbit despre oameni ca fiind „fii ai Învierii“, explicând că în momentul de faţă întreaga omenire trece „printr-un moment de cernere“ în care se vor limpezi multe lucruri, iar „gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe faţă“.

„Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminaţi precum stăteau ucenicii Domnului închişi într-o cameră de teama de a nu fi descoperiţi. Situaţia dificilă prin care trecem nu este cu totul nouă. În istorie, au fost multe momente de derută, de confuzie şi de haos. Au fost invazii şi războaie, cutremure şi imense revărsări de ape, molime şi tot felul de boli necunoscute“, a scris IPS Teofan. Acesta lansează un mesaj optimist în esenţă, care spune că, la finalul întregii frământări, oamenii se vor întoarce în biserici şi vor fi apropiaţi, dacă nu chiar mai apropiaţi decât înainte. „Un astfel de om nu se înspăimântă iremediabil în faţa morţii, nu calcă pe cadavre pentru a-şi salva viaţa. El se luptă să nu deznădăjduiască, se ridică dacă a căzut, se roagă pentru a primi harul iubirii îndreptat spre toţi, iartă, ajută şi mulţumeşte“, a mai spus IPS Teofan.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Nicolae GRECU

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Chiar dacă şansele sunt minime, demersul oamenilor de rugby ieşeni demonstrează că sportul acesta se încăpăţânează să existe, să renască şi să reziste în dulcele târg.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

O Iubire şi nouă fericiri

pr. Constantin STURZU

O Iubire şi nouă fericiri

Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. "Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?", m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. "Fericirea!", am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puţin dezamăgit la mine: "Nu. Ci disputa dintre materialism şi idealism". 

Urbanismul slăbiciunilor

arh. Ionel OANCEA

Urbanismul slăbiciunilor

Frumuseţea urbei noastre datorează mult colinelor. Din mulţimea lor, Boris Crăciun identifică pe cele şapte semnificative: Repedea, Cetăţuia, Miroslava, Breazu, Copou, Ciric şi Tătăraşi. Centrul e dominat de mănăstirea Golia şi Mitropolie, iar pe cele din jur se ridică mănăstirile Cetăţuia şi Miroslava. Şi constructorii acestor monumente au avut în preocupare riscurile fundării pe terenurile instabile. 

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Conducere autonomă nivel 6

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.