Premieră la Iaşi: de la grădiniţă până la doctorat. Vom avea prima universitate din ţară ce poate pregăti complet un tânăr
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) devine prima institutie de înv (...)
citeste totvineri, 19.08.2022
Creşterea indicelui de mortalitate în Franţa în lunile martie şi aprilie, cele mai grave din perioada crizei provocate de noul coronavirus, a fost mai pronunţată în rândul populaţiei imigrante, mai ales a celor originari din Africa şi Asia, relatează EFE.
Într-un raport publicat marţi, Institutul Naţional de Statistică (INSEE) arată că numărul deceselor în aceste două luni a fost cu 25% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019 (129.000 faţă de 102.800 de morţi).
În timp ce pentru cei născuţi în Franţa creşterea a fost de 22% comparativ cu anul precedent, pentru cei veniţi din străinătate, creşterea a fost de 48% (reprezentând 15% dintre decese) şi cu multe diferenţe în funcţie de ţările sau regiunile de provenienţă.
Astfel, creşterea a fost de 54% pentru cei născuţi în ţările maghrebiene, de 114% pentru cei veniţi din restul Africii şi de 91% pentru cei originari din Asia.
Creşterea a fost mult mai moderată, 26% la sută, pentru cei originari din Spania, Italia şi Portugalia, în timp ce pentru cei din restul Europei a fost de 27%, iar pentru cei veniţi din America şi Oceania, de 25 % la sută.
Asupra motivelor care ar putea explica aceste diferenţe, INSEE pune pe primul loc condiţiile de trai ale acestor persoane, mai ales în termeni de locuinţă, de utilizare a mijloacelor de transport public sau a profesiei pe care o exercită.
În acest sens, raportul notează că cei născuţi în Africa sunt cei mai expuşi la contagierile la locul de muncă, urmaţi de cei care se locuiesc în spaţii mici şi de cei care se deplasează mai mult cu mijloacele de transport în comun.AGERPRES
Cuvinte cheie: + covid, mortalitate, franta
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Începe a noua ediție a Târgului EXCELSIOR pentru ȘCOALĂ la Iași, în Atrium, la Palas Mall (P)
Bacalaureatul se schimbă radical. Ce se întâmplă cu examenul la Limba română
Transportul public din Iași, prelungit în weekend pentru festivalul INIMO
Suceava, județul cu cei mai mulți copii lăsați singuri acasă. Iași este pe locul 3
Doi turiști din Suedia au ajuns la Urgențe după ce au experimentat România. Au mâncat la Botoșani
Ministrul Budăi, veşti bune pentru românii de peste 45 de ani: Se dau 2250 de lei lunar de la stat
Marcel Ciolacu va fi premier din 25 mai 2023. Așa spune Ciucă
UPDATE Tragedie la Cristești: Doi tineri au murit dupa ce au intrat cu motocicleta intr-un TIR
Iaşul este prezent în Champions League şi Conference League!
Daea vrea să acopere România cu rachete antigrindină de 3200 de euro bucata
Noi explozii în Crimeea. Zelenski somează Rusia să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie
VIDEO/FOTO 5 victime în CUG după ce un Mercedes a intrat în două mașini
Sărbătoarea diasporei la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (P)
O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco
Wizz Air consolidează baza de la Iaşi. Record de trafic la Aeroport. Cursă spre Istanbul?
Cum se poate obţine concediu medical de către cineva care vrea să îngrijească un bolnav de cancer
Un şofer din Târgu Frumos susţine că după două pahare de vin a ajuns la 2,4 la mie alcoolemie
Un permis de conducere cu însoţitor, din Anglia, schimbat cu unul fals, din Basarabia
Băut şi fără permis, la miezul nopţii, prin Nicolina. Cum l-au pedepsit judecătorii
Târg de locuri de muncă pentru ucraineni/Ярмарок вакансій для українців в Яссах
Un ieșean a verificat scurgerile de gaz cu bricheta şi a aruncat in aer gospodăria
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
Alexandru CĂLINESCUReformă? Ce fel de reformă? |
Nicolae TURTUREANUAm fost la Gânju… |
George PLEȘUOm câine |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.