Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Industria de ceai chineză și capitalismul occidental modern. Între idiosincrazie și atavism

GALERIE
Aurelian Plopeanu
  • Aurelian Plopeanu
- +

Există multe voci care sugerează că, în zorii Revoluției Industriale, Europa occidentală capitalistă depășea din punct de vedere material și civilizațional marile imperii asiatice (Otoman, Chinez, Japonez, Mughal etc.). Fenomenul este cunoscut sub denumirea de Marea Divergență

Conceptul a fost folosit în premieră de Samuel Huntington, dar a fost transformat într-unul de anvergură de către Kenneth Pomeranz în bestsellerul său apărut în anul 2000, „The Great Divergence: China, Europe, and the Making of the Modern World Economy”. Interesant este faptul că deși interacțiunile dintre aceste lumi au fost limitate sau marginale, iar expansiunea europeană în Asia este complet diferită de felul în care au reușit împotriva mayașilor, incașilor și aztecilor, sunt unele teorii care afirmă că europenii au pătruns în Asia ca niște cuceritori. Este evocat conflictul de la începutul secolului al XVII-lea din Insulele Banda (în Indonezia de azi). Jan Pieterszoon Coen, guvernator general al Companiei Olandeze a Indiilor de Est (Vereenigde Oost-Indische Compagnie), mânat de dorința de a exploata nestingherit resursele abundente de mirodenii, i-a atacat și masacrat pe indigeni, încălcând flagrant regulile stabilite anterior. Se consideră că acest eveniment sângeros marchează momentul în care europenii au obținut controlul asupra producției de materii prime în Asia. Însă, cel puțin înainte de 1800, astfel de evenimente erau adevărate excepții. În relația cu shogunatul japonez, Compania Olandeză a Indiilor de Est avea o poziție de subordonare evidentă, fiind obligată anual să se prezinte la raport la curtea din Edo, iar comerțul îi era permis doar în schimbul unui soi de tribut. China a permis accesul europenilor abia prin 1713. Negustorii olandezi au fost primii europeni care au importat ceai din China la începutul secolului al XVII-lea. Până spre finalul secolului al XVIII-lea, Compania Engleză a Indiilor de Est reușise să obțină dominația în așa-numitul Sistem Comercial Cantonez (1760-1842). Conform edictului lansat de împăratul Qianlong în 1757, se statua că orice contact comercial cu străinii trebuia să se realizeze exclusiv în orașul-port Canton (actualul oraș Guangzhou).

Ceaiul era un simbol al măreției imperiale chineze seculare, iar europenii încercau să îl imite. O familie engleză obișnuită consuma, în secolul al XVIII-lea, o cantitate de cinci ori mai mare decât înainte, ceea ce genera profituri apreciabile pentru comercianții britanici și nu numai. S-a estimat că impozitarea acestui produs reprezenta 10% din veniturile acumulate în vistieria Coroanei. Pentru a încerca să își protejeze interesele (inclusiv reducerea stocului de argint în favoarea Chinei), către finalul ultimei decade a secolului al XVIII-lea, englezii au introdus clandestin în Canton opiu indian. În timpul domniei împăratului Daoguang (1820-1850), s-a încercat interzicerea comerțului acestui drog, deoarece milioane de chinezi deveniseră dependenți. În urma acestei decizii și a altor evenimente contondente, Marea Britanie a declarat război Chinei, conflict cunoscut sub denumirea de Primul Război al Opiului (1839-1842). Britanicii au ieșit învingători, iar tratatul de la Nanking din 1842 a marcat ascensiunea Imperiului Britanic și înfrângerea umilitoare a Chinei.

O serie de idei importante se pot contura din ceea ce a urmat acestui conflict cultural și civilizațional care, totuși, prezintă o serie de caracteristici specifice capitalismului modern. În hinterlandul chinezesc, un fel de zonă economică specială (ZES) avant la lettre din perioada lui Deng Xiaoping, s-au identificat, în perioada post-război, procese de acumulare de capital în virtutea impulsului generat de competiția globală, fără să existe apriori un context declanșator special (inovații, tehnologie, urbanizare). Astfel, în loc să asistăm la prăbușirea industriei chinezești a ceaiului, s-a observat o recrudescență extraordinară a acesteia, devenind, în preajma începutului de secol al XX-lea, cel mai mare angajator de forță de muncă, depășind primele industrii urbane. În secolul al XIX-lea, exporturile de ceai din China au crescut pe fondul unei cereri în creștere din Europa și America.

Se consideră că prin practicarea comerțului cu ceai, China a acceptat să joace după regulile capitalismului global, nefiind deloc un actor marginal sau pasiv. Direct sau indirect, numeroase industrii din diferite zone ale lumii s-au specializat ca urmare a acestui impuls. În cartea sa, „Black Reconstruction” (1935, p. 15), W. E. Burghardt Du Bois (1868-1963) afirma că „Acea mare întunecată și vastă de forță de muncă umană din China și India, din Mările Sudului și din toată Africa; din Indiile de Vest și America Centrală și din Statele Unite - acea mare majoritate a omenirii, pe ale cărei spinări îndoite și frânte se sprijină astăzi pietrele de temelie ale industriei moderne - generând materia primă și luxul lumii - bumbac, lână, cafea, ceai, cacao, ulei de palmier, fibre, mirodenii, cauciuc, mătase, cherestea, lemn, cupru, aur, diamante, piele”. Însă, vreme îndelungată, China a fost socotită de occidentali o societate precapitalistă tocmai pentru că nu experimentase modelul european al Revoluției industriale, bazate pe tehnologie, inovație și urbanism. Tehnologia și industria erau socotite semne particulare ale capitalismului modern, instrumentele de măsurare a timpului performante fiind legate de măsurarea productivității. Deși societatea agrar-comercială chineză nu dispunea de aceste elemente ale noului din Occident, spiritul capitalismului (Max Weber) se manifesta din plin în acceptarea competiției capitalismului global de după Primul Război al Opiului. Chinezii urmăreau nivelul productivității de pe plantațiile de ceai cu ajutorul unui dispozitiv deloc sofisticat: arzând bețișoare de tămâie (zhi xiang), cu o anumită cadență, pentru a măsura timpul scurs, proces care dura 40 de minute. Această practică era aplicată încă din secolul al V-lea în multe domenii, precum minerit și irigații. Nevoia reglementării spiritului industrial care stătea la baza măsurării timpului demonstra un etos foarte asemănător cu europenii moderni. Anume că povara competiției pe piață îi determina să devină mai productivi, minimizînd costurile de producție și pierderile datorate perisabilității materiilor prime. În alte regiuni, fără a se dispune de uneltele moderne din Europa occidentală și nici de bețișoarele de tămâie, disciplina de muncă era reglementată prin apelul la mitologii sau misticisme superstițioase. Extrem de simple (cântărirea coșului cu frunze de ceai la un moment neprogramat), aceste proceduri vizau exclusiv eficientizarea procesului de producție, stabilirea salariilor și mărimea penalităților.

Industria de ceai chineză prezenta un paradox. Atât teoria neoclasică, cât și cea marxistă, demonstrau că sistemul capitalist modern putea funcționa numai dacă proprietatea comună asupra factorilor de producție (pământ, forță de muncă, materii prime) ar fi fost înlocuită cu cea privată, iar aranjamentele sociale tradiționale (agricultura țărănească, sclavia și servitutea) desființate. Aceste schimbări structurale ar fi permis țăranilor și oamenilor liberi să resimtă cu adevărat presiunile pieței, determinându-i astfel să utilizeze resursele limitate în modul cel mai eficient cu putință. De fapt, industria ceaiului funcționa în răspăr cu aceste dogme economice impuse de capitaliștii neoliberali occidentali (în special, americani). Modul de răspuns al neofiților chinezi la scăderea prețurilor internaționale s-a tradus printr-o reglementare a disciplinei de muncă și printr-o serie de măsuri care să stimuleze eficiența și productivitatea, adică abordând o poziție naturaliter industrial-capitalistă. Chiar și fără să știe principiile pieței, ei deveniseră actori ai unei piese din care nu mai puteau ieși. Multe gospodării din mediul rural care cultivau ceai se împrumutau în avans din diverse surse, iar rambursarea acestor datorii era condiționată de o nouă recoltă. Pentru a supraviețui, aceste gospodării erau nevoite să producă pentru piață, devenind, neintenționat, concurenți cu altele similare din Asia.

Concluzia de azi: capitalismul se manifestă în cele mai neobișnuite moduri cu putință. Capitalismul există pe Wall Street, dar poate fi prezent și în vreo favelă murdară și întunecoasă. Deși imaginea capitalismului ne-a fost inoculată ca fiind exclusiv compatibilă cu o anumită arhitectură (design instituțional). Însă, atunci când invocăm conceptul de capitalism, nu ne referim neapărat la formele instituționale destul de vagi, despre care nu știm cum funcționează concret (precum proprietatea privată, competiția, libertatea, individualismul, piața liberă, regulile și normele juridice), ci despre o anumită stare de spirit care se naște dacă aceste instituțiile funcționează neintenționat.

Inima sus!

 

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri