INEDIT Atinge frunzele și compune muzică! „The Singing Garden Symphony”, instalația multimedia de la Iași care transformă plantele în instrumente muzicale

miercuri, 04 martie 2026, 03:32
3 MIN
 INEDIT Atinge frunzele și compune muzică! „The Singing Garden Symphony”, instalația multimedia de la Iași care transformă plantele în instrumente muzicale

Îți vine să crezi că poți crea propria ta simfonie cântând la plante? Tot ce trebuie să faci este să atingi frunzele plantelor, în orice ordine și de câte ori dorești, iar sunetele emise vor compune o melodie unică. Acest lucru este posibil prin instalația interactivă „The Singing Garden Symphony”, expusă la Iași și semnată de artiștii vizuali Andrei Cozlac, Radu Marțin și Cătălin Marinescu.

Instalația transformă frunzele în clape de pian, iar publicul devine compozitorul.

Proiectul a fost lansat pe 2 martie, în cadrul Classix Festival, și poate fi vizitat în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași până pe 15 martie, între orele 10.00 și 19.00. Accesul este gratuit, iar experiența promite să fie una inedită pentru fiecare participant.

„The Singing Garden Symphony” nu este doar o instalație de privit, ci una de experimentat. În Sala Pașilor Pierduți, natura devine instrument, tehnologia devine partitură, iar vizitatorii – pentru câteva minute – devin compozitori ai propriei „simfonii verzi”.

Cum funcționează „The Singing Garden Symphony”

Instalația investighează relația dintre om și natură prin intermediul sunetului și al tehnologiei. Artiștii și-au dorit să investigheze „granița dintre artificial, natural și digital”. Prezența umană devine elementul declanșator al unei compoziții generative aflate în permanentă transformare.

Ce trebuie să faci? Doar să te apropii de instalație și să atingi plantele, pentru că lucrarea este construită dintr-o serie de senzori conectați la acestea.

„Am gândit instalația cu o piesă centrală, care este cea mai înaltă. Aceasta este conectată la un senzor care preia informații de la plantă atunci când detectează interacțiunea umană. Planta este conectată la un sintetizator digital, iar plantele mai mici funcționează ca niște clape, astfel încât spectatorul poate să își creeze propria simfonie”, a explicat artistul vizual Radu Marțin.

Plantele secundare funcționează asemenea unor clape de pian, fiecare având asociat un sunet prerandat, care este mereu același. În schimb, sunetul generat de planta centrală este în continuă schimbare, creând o bază sonoră dinamică peste care vizitatorii pot „cânta”.

Proiectul multimedia prin care poți „dirija” natura

Instalația „The Singing Garden Symphony” a fost concepută ca o lucrare multidisciplinară, în care componenta tehnologică este pusă în slujba expresiei artistice și a interacțiunii directe cu publicul.

„Este o lucrare interactivă multidisciplinară prin care am încercat să combinăm partea tehnologică cu cea artistică. Fiind în cadrul festivalului Classix, am adaptat lucrarea pentru a crea aceste sunete și a deveni propriul dirijor al naturii. Noi lucrăm foarte mult cu aceste proiecte New Media prin care încercăm să combinăm arta și tehnologiile noi – de la senzori, film, video, fotografie, până la instalații pe care le putem expune”, a declarat artistul vizual Cătălin Marinescu, pentru „Ziarul de Iași”.

Andrei Cozlac, Radu Marțin și Cătălin Marinescu lucrează frecvent în zona New Media, combinând arta cu tehnologia. Toți sunt absolvenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, secția Foto-Video. Andrei Cozlac le-a fost profesor lui Radu și Cătălin, iar colaborarea pentru această instalație confirmă continuitatea unei relații profesionale transformate în parteneriat artistic.

Etichete: arta, classix, proiect

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii