Infecția cu Salmonella, cunoscută și sub denumirea de salmoneloză, este o afecțiune gastrointestinală cauzată de bacterii din genul Salmonella, care infectează în principal intestinul subțire și colonul.
Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 36
Dr. Andrei Mihai Andronic, medic specialist Gastroenterologie, Arcadia: Salmoneloza este una dintre cele mai frecvente cauze de intoxicație alimentară la nivel mondial.
Infecția cu Salmonella este provocată de ingestia apei sau a alimentelor contaminate, în stare crudă sau incomplet preparate termic. Principalele surse de contaminare sunt: carnea de pasăre, vită sau porc, insuficient preparată termic, ouăle sau produsele derivate din ouă în stare crudă sau insuficient preparate termic, lactatele nepasteurizate, fructele și legumele contaminate în stare crudă, nespălate corespunzător și contactul direct sau indirect cu fecalele animalelor infectate.
Cei mai importanți factori de risc sunt igiena precară, prin spălarea insuficientă a mâinilor înainte de a prepara alimentele, contactul cu animale de fermă sau animale de companie purtătoare de Salmonella (reptile, păsări) și călătoriile în zone cu igienă precară, prin consum de alimente contaminate sau apă contaminată.
Cele mai vulnerabile persoane pentru infecția cu Salmonella sunt copiii mici, cu vârsta sub 5 ani, sau vârstnicii din cauza sistemului imunitar mai puțin eficient, persoanele care suferă de afecțiuni cronice (HIV/SIDA, cancer) sau care urmează tratamente imunosupresoare și femeile însărcinate.
Este important ca alimentele să fie stocate corespunzător, la temperaturi adecvate, iar prepararea acestora să se efectueze în condiții de igienă corespunzătoare (infecția se poate transmite și prin intermediul ustensilelor de lucru sau a suprafețelor de gătit contaminate).
Simptomele infecției cu Salmonella apar între 6 și 72 de ore de la ingestia bacteriei și includ diaree (adesea severă, apoasă, care poate deveni sanguinolentă), greață, vărsături, dureri abdominale, crampe, febră, frison, stare generală alterată. În cazuri severe, infecția poate necesita spitalizare.
Diagnosticul infecției cu Salmonella se bazează pe simptomele clinice și este confirmat prin investigații de laborator, care includ: coprocultură (cultura din scaun), hemoculturi (folosite în cazurile severe pentru detectarea bacteriei în sânge), teste serologice (pot detecta anticorpi specifici anti-Salmonella). În formele severe, pot fi necesare teste suplimentare (hemoleucogramă, sindrom inflamator).
Tratamentul pentru infecția cu Salmonella se concentrează pe gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Majoritatea cazurilor sunt autolimitate și nu necesită tratament specific cu antibiotice. Tratamentul presupune repaus la pat, dietă ușoară (banane, orez, supe clare) și reechilibrarea hidroelectrolitică prin hidratare orală (apă sau soluții de rehidratare orală) sau intravenoasă, esențială pentru a preveni și trata deshidratarea cauzată de diaree și vărsături. Antidiareicele se vor evita deoarece pot prelungi infecția cu Salmonella prin încetinirea eliminării bacteriei din organism prin scaun. Antibioticele sunt rezervate cazurilor severe sau persoanelor cu sistemul imunitar deprimat.
Infecția cu Salmonella poate fi gestionată eficient prin consultarea promptă a unui medic în cazul apariției simptomelor. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
Publicitate și alte recomandări video