vineri, 29.03.2024
Procurorii au stabilit că bărbatul din Reşiţa găsit carbonizat în urma unui incendiu a fost bătut în mod repetat de doi băieţi, de 16 şi 17 ani. Aceştia l-au agresat la locuinţa sa, pe malul unui râu, dar şi la sălaşul unde l-au transportat şi unde i-au dat foc cât era încă în viaţă. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Un copil de 12 ani i-a ajutat să transporte victima.
”S-a stabilit faptul că persoana vătămată a fost bătută iniţial la adresa din municipiul Reşiţa, str. Căminelor, jud. Caraş-Severin, de către numiţii D. K. M.(17 ani) şi C. A. R.(16 ani), fiind transportat pe malul Bârzavei (pe strada Ţerovei, podul ce duce înspre SC C. SA), unde a fost agresat ulterior de aceleaşi persoane, aducând-o în stare de semi-inconştienţă, fiind transportat în decursul aceleiaşi nopţi, de către numiţii D. K. M. şi C. A. R. , precum şi D. A. F.(minor în vârstă de 12 ani), la sălaşul situat în spatele blocului cu nr. 1 de pe strada Albăstrelelor din municipiului Reşiţa, unde a fost din nou agresat fizic, iar ulterior, cât încă victima se afla în viaţă, a fost incendiată”, au transmis, marţi, procurrii.
Sursa citată a precizat că adolescenţii de 16 şi 17 ani au fost reţinuţi, iar marţi sunt przentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.
Trupul unui bărbat în vârstă de 29 de ani a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu izbucnit la o anexă din Reşiţa.
Anchetatorii au suspectat că focul a fost provocat, fiind demarate cercetări.
Cuvinte cheie: + carbonizat, resita, omor, adolescenti
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |