Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Înfrântă de lăcomie: martoră protejată într-un proces de corupţie, condamnată şi ea în dosar până la final

GALERIE
martor sub acoperire
  • martor sub acoperire
- +

Femeia a fost folosită de anchetatori într-o filieră de luări în spaţiu pentru cetăţenie a mii de persoane din Republica Moldova. Într-un final, anchetatorii au constatat că femeia a început şi ea să pretindă bani pentru serviciile oferite basarabenilor ca martor sub acoperire. Cum a decurs ancheta?

 

Lăcomia a adus-o pe o ieşeancă în pragul închisorii. Martor protejat într-un dosar de trafic de influenţă, a ajuns să fie condamnată ea însăşi pentru o astfel de faptă. Cercetată penal deja, femeia nu s-a putut abţine şi a cerut şpagă prin intermediar tocmai unui investigator sub acoperire. Aceasta, deşi intuise că ar putea fi vorba de o capcană întinsă de anchetatori.

A luat în spaţiu în casa ei 1.667 cetăţeni moldoveni

În 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal făceau cercetări îndreptate împotriva şefei Serviciului de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Scânteia, Maricica Tagarcea, suspectată că lua mită pentru eliberarea de acte de identitate, cu precădere unor cetăţeni moldoveni. Cercetările plecaseră de la cazul unei cetăţence care luase în spaţiu 1.667 de persoane şi care îi plătea săptămânal şefei SPCLEP câte 100 de lei şi diverse cadouri, printre care o pereche de pantofi, două genţi de damă, un parfum, torturi, dulciuri şi flori. În dosar, Marina Calancea avea calitatea de martor cu identitate protejată, dar procurorii o bănuiau şi pe ea de activităţi de trafic de influenţă. Ca urmare, a fost deschis un nou dosar, în care V.M. a fost desemnat investigator sub acoperire.

Acesta a luat legătura prin intermediar cu un cunoscut al Marinei Calancea, Petru Bărgăoanu, căruia i-a spus că vrea să-şi stabilească domiciliul pe raza judeţului, dar nu în municipiul Iaşi. Bărgăoanu i-a spus că ştie pe cineva, Calancea, care are influenţă pe lângă funcţionarii SPCLEP Răducăneni, dar că va mai dura puţin, întrucât aceasta este ocupată cu soluţionarea unei probleme similare ce viza un grup de 10 basarabeni. De altfel, cercetările aveau să arate ulterior că femeia luase în spaţiu câteva sute de persoane. Iniţial, Calancea a fost circumspectă, atenţionându-şi chiar complicele că ar putea fi vorba de un investigator sub acoperire. Bărgăoanu a respins însă ipoteza, afirmând că îl cunoaşte pe cel care i l-a prezentat pe V.M. Avea să fie greşeala decisivă. După o întâlnire în trei, s-au stabilit detaliile „afacerii”, V.M. urmând să-i plătească Mainei Calancea 300 de lei, iar lui Bărgăoanu, 100 de lei.

„Clientul” urma să primească acte de identitate pe o adresă din satul Cozia, comuna Costuleni. Desfăşurarea cercetărilor nu a mai făcut necesară plata efectivă a banilor, Calancea fiind trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, iar Bărgăoanu, pentru complicitate la această faptă.

Mită sau „taxă de consultanţă”

În apărare, femeia a invocat întâi nulitatea absolută a probelor administrate de procurori, afirmând şi că acţiunea investigatorului sub acoperire ar fi fost provocatoare. Ambele apărări au fost respinse de instanţă. Nici invocarea de către Calancea a calităţii de martor protejat în cauza ce o privea pe Tagarcea nu a fost de mai mult ajutor. Judecătorii au respins şi afirmaţia că cei 300 de lei nu ar fi reprezentat mită, ci o „taxă de consultanţă”. „Deşi inculpata a declarat în faţa instanţei, audiată fiind cu privire la acest aspect, că banii solicitaţi, necontestaţi de către aceasta, reprezentau taxa de consultanţă a firmei de consiliere pe care o administra, nu se reţine niciun moment că această menţiune să fi fost făcută investigatorului la momentul pretinderii acestei sume, susţinere care neprobată fiind nu poate fi reţinută ca întemeiată”, au menţionat magistraţii.

În aprecierea sentinţei, magistraţii Tribunalului au luat în considerare faptul că nici Calancea, nici Bărgăoanu nu erau cunoscuţi cu antecedente penale, stabilind în cazul amândurora pedepse relativ uşoare. Calancea a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, iar Bărgăoanu, la 2 ani de închisoare tot cu suspendare, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Sentinţa a fost atacată de Calancea, apelul acesteia urmând să fie judecat în noiembrie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri