Şi-a dublat afacerea de când a devenit ales al ieşenilor. Care e secretul şefului Comisiei de Urbanism?
Consilierul USR a avut venituri de 100.000 euro la biroul sau de arhitectura în 2021, mai mult (...)
citeste totduminica, 03.07.2022
Inginerii aerospaţiali şi neurochirurgii nu sunt neapărat mai deştepţi faţă de restul oamenilor, arată un studiu citat de BBC. Cercetătorii au cerut unor 329 de ingineri spaţiali şi 72 de neurochirurgi să realizeze diverse sarcini pentru a le testa nivelul cognitiv.
Rezultatele, publicate în British Medical Journal, arată puţine diferenţe faţă de britanici care nu au aceste profesii. Studiul a fost derulat, au spus cercetătorii, pentru a remarca ce profesie necesită un nivel mai mare de inteligenţă, dar şi pentru a descoperi dacă percepţia publică a acestor profesii este bazată pe realitate.
Cum este anticipat că ambele sectoare nu vor avea personal suficient în deceniile viitoare, cercetătorii au sugerat că punerea sub semnul întrebării a stereotipurilor ar putea fi în beneficiul recrutării viitoare în domeniul ştiinţific. Profesioniştii din ambele grupuri au fost evaluaţi online în şase domenii cognitive, folosind un test de inteligenţă conceput la Imperial College din Londra.
Testul a urmărit zone precum memoria activă, atenţia şi procesarea emoţiei, iar repondenţilor le-a fost cerut să specifice vârsta, sexul şi experienţa în industrie. Rezultatele au fost comparate între cele două grupuri şi datele adunate anterior de la 18.000 de britanici.
A fost revelat că neurochirurgii au avut un punctaj semnificativ mai mare decât inginerii aerospaţiali în rezolvarea problemelor semantice, precum definirea unor cuvinte folosite rar. Inginerii, de cealaltă parte, au avut un scor mai bun când a fost vorba despre atenţie şi de sarcini de manipulare a minţii, precum rotirea imaginii unor oiecte în minte.
Comparativ cu publicul, inginerii nu au avut rezultate diferite semnificativ în niciun domeniu. Neurochirurgii însă au înregistrat un punctaj diferit în doar două arii: viteza de soluţionare a unor probleme a fost mai mare, însă memoria a fost mai înceată. Cercetătorii au sugerat că acest lucru ar putea fi posibil datorită „caracterului alert al neurochirurgiei” sau ar putea fi „produsul antrenamentului de a lua decizii rapid în situaţii critice”.
„Este posibil ca neurochirurgii şi inginerii aerospaţiali să fie puşi pe un piedestal fără motiv”, este concluzia studiului. „Alte specialităţi e posibil să merite să se afle pe un piedestal, iar analize viitoare au ca scop să determine care este profesia care merită asta cel mai mult”.
Cuvinte cheie: + ingineri, aerospatiali, neurochirurgi, studiu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ponei lăsaţi ore în şir în soare fără apă şi mâncare pentru a face poze cu turiştii
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, vizită la Atena şi Vilnius
Recondiționare turbosuflantă sau filtru de particule? Există TurboDoctor (VIDEO)
Celebra cursă de cai de la Siena a fost reluată după doi ani de pauză
Un consilier a lui Zelenski anunţă că oraşul Lîsîceansk ar putea cădea în mâinile ruşilor
Cristian Ciocan a fost învins de Joe Joyce, pe Wembley Arena, într-un meci la categoria grea
Nagâţ (CNSAS): Nu a fost servit Băsescu de niciun serviciu niciodată
Actorul american Tom Cruise împlineşte 60 de ani. El are peste 45 de filme în palmares
Valul de căldură şi disconfort termic va persista până marţi. La Iaşi este cod galben
Un şofer de 73 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu maşina. Pasagera care îl însoţea este rănită
Meci tensionat între Stefanos Tsitsipas şi Nick Kyrgios. Cine a câştigat partida de pe Wimbledon
Explozii în oraşul rus Belgorod. Ce spune guvernatorului regiunii?
Mii de locuitori din Sydney, evacuaţi din cauza intemperiilor
Alexandru Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a ameninţat să "ţintească capitale" din Occident
Protest al şefilor de asociaţii la adresa Primăriei: „Două hotărâri ale CL Iaşi sunt în afara legii”
Elon Musk a revenit pe Twitter. El a postat o fotografie în care se află alături de papa Francisc
Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în turul trei de la Wimbledon
Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în optimi la Wimbledon
Femeie dată dispărută la începutul săptămânii, găsită cu ajutorul unui câine poliţist
Bărbat în stop cardio-respirator, după ce a fost lovit de trăsnet, la Sângeorz Băi
Armata ucraineană susţine că se duc lupte violente pentru Lisichansk, dar oraşul "nu este încercuit"
Papa Francisc regretă că nu a putut face călătoria în Africa
Un bărbat şi-a reclamat soţia la Poliţie că face scandal şi distruge lucrurile din casă
Tehnicianul croat Igor Tudor, principalul favorit să preia Olympique Marseille
Simona Halep s-a calificat în optimi la Wimbledon. A făcut totuşi 18 erori neforţate
Separatiştii pro-ruşi susţin că au încercuit oraşul Lisichansk
Andy Goram, fostul portar al clubului Glasgow Rangers, a murit la 58 de ani
O nouă taxă pe facturile la gaze. Vor plăti toţi consumatorii din Germania
Elicopterul H145M, care a lansat o rachetă Spiker ER în România, prezentat la Paris
Încă un accident pe şoseaua morţii: două persoane au ajuns la spital
Dinamo a început vara cu o înfrângere. A pierdut cu Concordia Chiajna
Doi copii, de 6 şi 8 ani, răniţi de maşina lui Mihai Leu la un raliu, la Târgu Mureş
VIDEO - Micka, voluntar german din Legiunea Internaţională, luptă în Ucraina
Paula Seling şi Radu Bucura trăiesc de 17 ani o frumoasă poveste de dragoste, însă nu au încă copii
Fotomodelul Jerry Hall divorţează de miliardarul Rupert Murdoch. A depus deja actele
Maria Sole Ferrieri Caputi, prima femeie care arbitrează în Serie A
Vera Pauw, antrenoare olandeză, a dezvăluit că a fost abuzată sexual
Selecţionata Angliei a câştigat titlul de campioană europeană la fotbal U19
Femeie omorâtă în bătaie şi îngropată de soţ. Crima a ieşit la iveală după un an
Va mai concerta Whitesnake la Bucureşti pe 16 iulie? Anunţ de ultimă oră pe reţelele de socializare
Simona Halep evoluează astăzi în turul trei la Wimbledon. O va întâlni pe Magdalena Frech
Schimbare fără precedent în domeniul căsătoriilor! A fost emis şi un timbru comemorativ
Germania va restitui Nigeriei bronzurile din Benin. Ele au fost furate în perioada colonială
Radu Stoleriu, elev la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", medalie de aur la Balcaniada de matematică
Schimbare majoră în domeniul criptomonedelor! În UE companiilor vor avea nevoie de licenţă
Apple va facilita plata automată a combustibilului prin CarPlay
Polonia dă 1,83 miliarde dolari pe 32 de elicoptere AW149 de la producătorul italian Leonardo
Tineri din Iaşi prinşi că au şantajat o fată să se prostitueze în folosul lor
Lamborghini va investi în următorii doi ani cel puţin 1,8 miliarde de euro în electrificare
Nicolae GRECUEfectul mediatic David PopoviciBanii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător. |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
pr. Constantin STURZUCrize, amăgiri şi limpeziri |
arh. Ionel OANCEAMarele plan urbanistic zonal |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.