La spitalul Sf. Maria a fost adus aseară un băieţel în vârstă de patru ani care a suferit cinci stopuri cardiace în câteva ore.
Originar din Valea Ursului, judeţul Neamţ, copilul a avut un prim atac cardiac când era acasă. Părinţii au solicitat urgent Ambulanţa, iar medicii au reuşit să-i repornească inima.
Dus la spitalul din Roman, în comă de gradul IV, copilul a trecut a trecut printr-un al doilea stop cardiac, moment în care s-a cerut ajutorul elicopterului SMURD pentru a fi transferat la Spitalul Sf. Maria din Iaşi.
În cursul nopţii trecute, băieţelul a mai trecut prin trei stopuri cardiace, medicii reuşind de fiecare să-i repornească inima.
Se fac investigaţii medicale pentru a se stabili ce boală are micuţul, mai ales că până acum nu a prezentat simptome că ar suferi cu inima. Se presupune că sunt probleme cardiace care nu au fost diagnosticate, dar prognosticul medicilor este rezervat în ceea ce priveşte starea copilului.
Publicitate și alte recomandări video