
Înscrierile pentru anul școlar 2025-2026 la Centrul Județean de Excelență (CJEX) Iași au început. Cursurile se adresează elevilor motivați să atingă performanțe înalte și sunt disponibile la următoarele discipline: Matematică, Informatică, Limba română, Limba engleză, Limba franceză, Biologie, Fizică, Chimie și Geografie.
Centrul Județean de Excelență Iași va funcționa în anul școlar 2025-2026 ca unitate de educație extrașcolară a Ministerului Educației, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, sub coordonarea metodologică a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.
Până pe 18 iulie va avea înscrierea pentru cursurile CJEX Iași, în anul școlar 2025-2026, doar a elevilor premiați în anul școlar 2024-2025 la etapele județele și naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare. La data de 1 septembrie, va fi afișată lista elevilor admiși în urma primei etape de înscriere, pe site-ul cex-iasi.ro.
Înscrierea elevilor premiați se va realiza de către reprezentanții legali ai elevilor minori, precum și de elevii majori numai prin intermediul formularului online, disponibil pe site-ul CJEX Iași. Va trebui completat și un acord de participare, care va fi semnat și atașat în format PDF sau JPEG, în zona indicată de formularul de înscriere.
Cea de-a doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 8 septembrie – 21 septembrie 2025, dedicată elevilor care nu se înscriu în perioada 18 iunie – 18 iulie 2025. Informațiile necesare pentru desfășurarea etapei a doua vor fi afișate la începutul anului școlar. Procesul de selecție a elevilor (probă scrisă/portofoliu personal) se va desfășura între 22 septembrie și 5 octombrie. Lista elevilor admiși va fi publicată tot pe site-ul cex-iasi.ro.
Cursurile Centrului Județean de Excelență Iași vor avea loc în perioada 6 octombrie 2025 – 3 aprilie 2026, timp de 22 de săptămâni. Programul de desfășurare a activităților fiecăreia dintre cele 58 de grupe (aproximativ 20 de elevi/grupă), va fi publicat săptămânal.
Publicitate și alte recomandări video