Însemnări mai mult sau mai puțin (ne)însemnătate

Animale non-umane, poezie autohtonă antispeciistă și, colac peste pupăză, discurs anticapitalist

Trebuie să recunosc: până la retrospectiva anului editorial semnată de Alina Purcaru în Suplimentul de cultură din 15.01.24 (Anul editorial 2023. Câteva însemnări și observații), nu auzisem măcar de existența animalelor non-umane ori de antispeciism, darămite de poezie antispeciistă! Dar, deduc acum, chestiile astea care va să zică trebuie că există, devreme ce se scrie despre ele, unii chiar sub formă de poezie.

Desigur, treaba cu poezia e complicată și eu unul nu contenesc să mă mir cu câtă ambiție țin unii să scrie și să publice (ceea ce cred ei că este) poezie, devreme ce poezia e cea mai nevandabilă marfă literară. Dar, de, asta e altă discuție. Fiecare cu ce-l doare.

Ce mă deranjează realmente, în schimb, este să lauzi cu seninătate și fără rezerve  un volum de poezii (Cea mai norocoasă ființă de Maria Martelli) nu doar drept “primul volum publicat de poezie autohtonă antispeciistă, care se construiește asumat pe această coordonată” (treacă-meargă, oricum habar nu am ce vrea să însemne asta și nici nu mă interesează), ci să-i apreciezi, pe lângă coordonata “clar articulată și pe componenta feministă”, și “discursul anticapitalist pe care îl încorporează”. Așa, pentru că a (re)devenit pentru unii de bonton să fie anticapitaliști. Pentru că a fost bine în comunism, nu-i așa? Puteai să te manifești în voie, să scrii ce vrei, despre orice, să publici volume anticomuniste și anticapitaliste deopotrivă, după preferință, nu-i așa?

Pur și simplu nu înțeleg de ce unii nu înțeleg o chestie simplă: capitalism fără democrație există (vezi China, vezi Rusia), dar democrație fără capitalism încă nu a existat, nu există și nici nu va exista vreodată.

Apropo

Trăim (noi, occidentalii în sens larg) într-o societate care urcă și coboară pe o spirală a nebuniei… Nu poți elimina tabu după tabu: la un moment dat, vei contempla neantul desăvârșit!

Allein unter Männern

Singură printre bărbați, adică. Adică titlul unui film geman. Văzut și uitat. Dar cu ceva tot am rămas: cu o replică aforistică a unui personaj feminin din film:

Mitleid bekommt man umsonst, aber Neid muss man sich verdienen.

Pe românește: Compătimirea o primești gratis, dar invidia trebuie să ți-o câștigi. Mda, cam fix așa stau lucrurile.

Replică de tenismenă adolescentă

Mirra Andreieva, la interviul după victoria cu Ons Jabeur (6:0, 6:2) la Australian Open, întrebată fiind cum de a reușit:

M.A.: Sunt mai matură…

Interv.: Dar tu ai 16 ani!

M.A.: Da, dar anul trecut am avut doar 15!

Ou sont les bonhommes de neige d’antant?

Nu înțeleg, în ianuarie a nins zdravăn, apoi au fost zile de iarnă adevărată, dar nu am zărit picior de om de zăpadă prin cartier!? Inexplicabil. Totuși, un prieten (care stă în Tătărași) mi-a zis că el a văzut unul…

Pensia medie

Șefa verzilor din Germania (partid de guvernământ în coaliția semafor a lui Olaf Scholz), Ricarda Lang pre numele ei, a fost întrebată cât e pensia medie și a răspuns că.… 2000 de euro. Atâta doar că aceasta e sensibil mai mică, anume de doar 1500, mă rog, 1543 de euro, mai exact.

Mda, pe undeva nici nu mai e de mirare că până și în Germania fac carieră tot felul de personaje numai bine de luat în tărbacă de cabaretiști. Cum s-a și întâmplat cu Lang, despre care cabaretista Simone Solga a spus sec  că e “personificarea lipsei de personal calificat” (der personifizierte Fachkräftemangel).

Zeul Woke

Diversity, Equity, Inclusion.

Diversitate, Echitate, Incluziune.

Pe scurt: DEI.

Spre luare aminte

“Cine se deconectează de la prezent ca să rămână conectat la trecut  le ratează pe amândouă.  Mai mult, dacă pentru a rămâne conectat la niște principii crezi că trebuie să te deconectezi de la realitate mă tem că nu ești principial, ci ideolog.”

Adela Toplean în concluzia unei postări pe FB din 22.01.24.

Cultura siguranței

Unul dintre sponsorii de la Australian Open a fost anul acesta firma Safety Culture. Pentru mine nu are importanță cu ce se ocupă firma (chestii de audit economic-financiar, parcă), cert este că nu ar fi rău să rămânem mereu conștienți de faptul că siguranța și libertatea funcționează după principiul vaselor comunicante: cultura siguranței este opusă culturii libertății, iar de crește una (prea) mult, o face automat în detrimentul celeilalte. Oricum, până una-alta, chiar și în democrații așa-zis consolidate, cea care pierde constant teren este libertatea. Și  asta fără legătură directă cu războiul (cel concret pornit de Rusia în și împotriva Ucrainei ori cel potențial posibil ca urmare a primului).

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video