*** Sfântul Ambrozie vede în cele trei parabole din capitolul 15 al Evangheliei după Luca lucrarea persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl fiului risipitor este Dumnezeu. Păstorul care caută oaia rătăcită este Hristos. Femeia care "aprinde lumina, mătură casa şi caută cu grijă până găseşte drahma pierdută" (cf. Luca 15, 8) este Biserica născută la Pogorârea Duhului Sfânt. Nu e separare, ci e o împreună lucrare a Persoanelor Sfintei Treimi, "căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă" (Ecclesiastul 4, 12). *** Oaia pierdută ne aduce aminte că suntem parte din "turmă", adică părtaşi ai aceleiaşi firi umane. Drahma are imprimată pe ea chipul unui rege - ne aduce aminte că suntem creaţi "după Chipul lui Dumnezeu". Fiul risipitor ilustrează condiţia omului care a ales să părăsească Edenul, comuniunea cu Dumnezeu. *** Sfântul Ambrozie: "Suntem oaie. Să căutăm păşuni. Suntem drahme (monede). Să avem un preţ. Suntem fii. Să ne grăbim către Tatăl". *** Constantin Noica, în al său "Jurnal filozofic", are ca laitmotiv "mitul Şcolii şi mitul Fratelui". Al Fratelui fiului risipitor. "Toată viaţa noastră morală încape aci: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim; sau ne păstrăm şi ne împietrim inima" (C. Noica). *** Iadul ca permanentă foame după roşcove. Adică după ceva ce oricum nu poate hrăni fiinţa noastră. O foame orientată greşit. *** "Oamenii se definesc după felul cum se pierd" (C. Noica). *** Fiul risipitor în viziunea Protoiereului Vladimir Hulap: "Un păcătos pocăit nu «negociază» cu Dumnezeu, nu caută un compromis cu El". Însă şi Dumnezeu e ca un Boier. El "nu este ranchiunos" niciodată. Nici nu aşteaptă ceva de la noi, nici nu reproşează. *** "Nu, creştinismul nu e simplă morală. Nu e aşa nici în Noul Testament. E destul să-ţi aminteşti de fiul risipitor şi fratele lui cel moral, ca să accepţi ce e creştinismul: dragoste" (C. Noica). *** Am putea formula şi aşa "viziunea" lui Dumnezeu: "Te iubesc înseamnă că eşti liber să pleci de la Mine". Teribil! *** "O mamă îmi spune un lucru tulburător: «Singura recunoştinţă pe care o cer copiilor mei, pentru tot ce-am făcut, este să facă acelaşi lucru şi mai departe». Mai departe... O adevărată etică a devenirii. Cealaltă etică ţine lumea în loc. Dacă fratele fiului risipitor are copii, cu siguranţă le cere recunoştinţă. E tipul omului care ţine lumea în loc" (C. Noica). *** Fiul risipitor păcătuise atât de mult încât aruncase în vânt, prin fărădelegile sale, întreaga moştenire primită de la tatăl său. Dar încă recunoştea pe Dumnezeu ca Tată al său. Aceasta arată că harul Duhului, Care îi permite să-L numească pe Dumnezeu Tată, nu-l părăsise (Filoxen al Mabugului). Atâta vreme cât poţi spune: "Tată!", nu e încă pierdut totul. ***  "Un om care greşeşte ştie care sunt cele două feţe ale vieţii. Pe când fratele risipitorului nu cunoaşte decât una" (C. Noica). *** "Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi" (Lc. 15, 19). Comentariul Sfântului Ambrozie al Milanului: "Deprimat, nu se mândreşte, ci se smereşte". Chiar aşa: deprimat!... Şi cum ar putea să se mândrească? Precum Iuda Iscarioteanul. Cel care s-a căit dar, din mândrie, s-a spânzurat (cf. Matei 27, 3-5). *** "«În inima smeritului şade dracul greceşte». Fratele cunoaşte proverbul acesta?" (C. Noica). Desigur, este vorba despre cel ce "e smerit şi vrea ca lumea să ştie că e smerit". *** "Toţi te învaţă, mai ales când eşti tânăr, cum să reuşeşti. Dar o virtute mult mai mare şi, în orice caz, mult mai utilă decât tehnica de a reuşi e aceea de a şti ce să faci cu nereuşitele. Nu numai că e greu să reuşeşti întotdeauna, dar e şi infecund. Devii «premiant». Şi, slavă Domnului, fratele fiului risipitor a luat câteva premii" (C. Noica). *** Şi iar mă duc spre Sfinţii Părinţi. Sfântul Ambrozie al Milanului: "Cel care te aude cumpănindu-te prin cotloanele minţii tale aleargă spre tine. Departe încă fiind, te vede şi aleargă spre tine. Alergarea este înainte ştiinţa Sa, iar îmbrăţişarea este mila şi natura dragostei părinteşti". *** "Fiul risipitor n-are decât voluptatea. Fratele fiului risipitor are curiozitatea şi orgoliul. Cine păcătuieşte mai mult? Sau, poate, curiozitate au amândoi. Dar fiul risipitor deschide uşa; fratele său priveşte pe gaura cheii" (C. Noica). *** Petru Hrisologul: "Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, am greşit la cer şi înaintea Ta". Simplu, nu? ***

La acest moment, nu ştiu cât şi câte dintre notiţele de mai sus se vor (re)găsi în predica mea. Las pe Duhul să decidă ce şi cum e de grăit, funcţie şi de cei ce vor fi de faţă şi vor avea nevoie de un anume cuvânt. Căci, de multe ori, nimic din cele pregătite nu se regăsesc ca atare în cuvântul de învăţătură. Dar toate sunt ca boabele de strugure trecute prin teasc. Ele nu mai sunt vizibile pentru ochiul fizic şi totuşi sunt prezente în "vinul cel bun" (Ioan 2, 10). Abia când le guşti le simţi că sunt acolo, căci e acelaşi Duh.