Inserate latinești în scrieri ale lui Eminescu (X)

 În bogata sa publicistică Eminescu apelează frecvent la expresii sau dictoane în limba latină, folosite deopotrivă pentru precizarea sau nuanțarea unor idei, dar și în scop retoric, pentru sugestia de eleganță și erudiție pe care aceste inserate le conferă discursului publicistic. În funcție de tematica și subiectul articolului respectiv, expresiile în limba latină fac parte din repertoriul politic, științific sau juridic, corect asimilate și aplicate cu precizie și în mod util de jurnalistul Eminescu. Continuăm exemplificarea și comentarea unor asemenea expresii.

Într‑un articol polemic din Timpul, 17 iulie 1879, poetul critică politica socială a guvernului liberal, susținând ideea conservatoare că statul ar trebui să adopte legi care să împiedice fărâmițarea și înstrăinarea proprietăților funciare țărănești, pentru a‑i proteja pe țăranii români de „tirania” capitalului străin. Dar, argumentează în continuare poetul, „corolarul acestei măsuri generale trebuie să fie neapărat parcelarea sistematică a moșiilor statului între minorii familiilor, adecă formarea altor minorate, minorum gentium, pe moșiile statului”. Destul de rar folosită la noi, expresia respectivă necesită câteva lămuriri. Remarcăm mai întâi că aici, ca și în atâtea alte pagini ale publicisticii sale, Eminescu dovedea o erudiție cu totul excepțională, inclusiv în domenii mai speciale, cum sunt cel juridic și cel genealogic. Căci expresia familiae minorum gentium, ca să o cităm în integralitatea sa originară, vine din practica juridică britanică. Având înțelesul literal de „familii ale unor neamuri mai mici”, sintagma aceasta desemnează acele familii care nu dețineau genealogii solide, atestate documentar și recunoscute ca atare de establishment‑ul britanic. Au fost editate, în timp, serii de mai multe volume, înregistrând familiile care nu făceau parte din elita aristocrației britanice. În contextul dat, Eminescu susținea, cum spuneam, distribuirea de către statul român, din patrimoniul public, a unor parcele de pământ către familiile de țărani foarte sărace, pentru a le asigura independența și o viață bazată pe munca pe propriul pământ. Din punct de vedere gramatical, sintagma este analizabilă astfel: familiae ‘familii’ este nominativul plural al subst. familia; minorum ‘al unor mai mici’ este (aici) adjectivul minus ‘mai mic’, la cazul genitiv plural, acordat cu substantivul care urmează, gens, ‑tis ‘neam, trib’, la forma gentium, de genitiv plural. Așadar, într‑o traducere mai liberă: „familii din neamuri nearistocratice”.

Trecem acum la o nouă expresie latinească mai greu de tradus în limbile moderne, și anume expresia ipsissima verba. Iată mai întâi contextul din Timpul, 24 noiembrie 1877, unde, în plin război împotriva otomanilor, poetul scrie: „Nu este adevărat, o mai repetăm pentru a zecea oară, că amicii d-lui Catargiu ar fi susținut vreodată ca armata română să stea la Dunăre, «să ceară pomană de la împăratul Rusiei și ajutor material de la Austro-Ungaria (ipsissima verba ale Românului)». Toate aceste insinuațiuni de leznațiune și de înaltă trădare, făcute pentru a ponegri pe protivnicii politici, ar fi absurde dacă n-ar răsări dintr-un izvor și mai rău, din rea-credință”. Expresia ipsissima verba (mai rar, la cazul ablativ ipsissimis verbis) se folosește atunci când voim să subliniem că cităm întocmai, fără nici o abatere, spusele sau cele scrise de preopinentul nostru, în cazul de față cele tipărite în ziarul liberal „Românul”. Într‑un alt loc, și anume în Timpul din 8 aprilie 1879, redutabilul pamfletar anti-liberal Eminescu reia respectiva expresie cu o conotație sensibil diferită, pe care o putem aproxima prin „literalmente; întocmai”, recomandând un tratament punitiv implacabil aplicat farsorilor politici: „De la alegerile acestea va depinde existenţa naţionalităţii noastre. Ele trebuie să fie libere de orice influenţă şi, dacă cetăţeanul va da de un prefect ori subprefect care s‑amestecă în alegeri, să‑1 ia de piept (ipsissima verba) şi să‑l ducă înaintea procurorului”. Spuneam că expresia ipsissima verba este greu, dacă nu imposibil, de tradus literal în limbile moderne, deoarece conține pronumele demonstrativ de identitate ipse, ipsa, ipsum, echivalentul românescului însumi, însuți, însuși etc. (atât de trudnic de folosit corect de către mulți dintre contemporanii noștri – dar asta este o altă poveste!), pronume care în latină îngăduie formele de superlativ ipsissimus, ipsissima, ipsissimum. Am echivala expresia în cauză, violentând morfologia limbii române, prin „foarte însele acele cuvinte”!

În același număr al Timpului din 8 aprilie 1879, poetul mai publică un articol, foarte critic la adresa lui Frédéric Damé (1849‑1907), un intelectual francez stabilit la București, a cărui vină capitală era aceea de a fi colaborator al ziarului „Românul”! În esență, poetul îi reproșa lui Damé un anume fel de impostură, pretenția de a se pricepe la mult prea numeroase lucruri (istorie, lexicografie, limbi germanice, gramatică comparativă, limba rusă etc.). Arătându‑se convins de argumentele adversarului său privind acuza de a fi participat la Comuna din Paris (1872), Eminescu afirmă că, în ciuda unui argument fals, demonstrația sa rămâne totuși în picioare. Pentru aceasta apelează la o sintagmă din repertoriul scolastic, adaptată situației date: „Aşadară, cu tot transitus per falsum medium, cu toată eroarea noastră în privirea participării la Comună, atât teoria noastră generală cât şi exemplele citate rămân bune, precum teoria lui Galilei ar rămâne adevărată chiar dacă el ar fi citat între argumente şi vrun pasaj din Biblie”. Cu înțelesul literal „trecere printr‑un mediu fals”, sintagma era folosită de gânditori din Scolastică precum Bonaventura, Thomas de Aquino, Duns Scotus sau Guillemus Ocham, pentru a exprima ideea că o demonstrație rămâne în picioare chiar dacă unul dintre argumente se poate dovedi a fi greșit. Exemplul invocat de poet cu teoria lui Galilei este convingător. Strict gramatical, avem nominativul substantivului masculin transitus, ‑us ‘trecere’ de declinarea a IV‑a, prepoziția per ‘prin’, care cere cazul acuzativ, adjectivul falsum ‘fals, greșit’, atribut al substantivului neutru medium ‘mijloc’, aici ‘argument’, ambele în acuzativ singular. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor emerit al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași; m.c. al Academiei Române, membru al Academiei Europaea

Publicitate și alte recomandări video