Inserate latinești în scrieri ale lui Eminescu (XX)

Începem acest episod prin comentarea unui adagiu latin bine-cunoscut persoanelor instruite, adagiu încărcat de semnificații etice, filosofice și literare: Video meliora proboque, deteriora sequor. Iată mai întâi pasajul din publicistica eminesciană care conține această secvență; este vorba despre un comentariu pe care poetul îl face pe marginea semnificațiilor sărbătorii Paștelui creștin, într‑un articol intitulat chiar Paștele, din „Timpul”, 16 aprilie 1878: „Rar ni s-a întâmplat să vedem şiruri scrise cu atâta cunoştinţă de caracterul omenesc: Tu eşti bun, recunoaştem că noi suntem răii-răilor, dar bagă de seamă că nu-i vrednic de Tine să-ţi răsplăteşti asupra noastră pentru că ai sta în contrazicere cu calităţile Tale de atotbun, îndelung răbdător, lesne iertător. Video meliora proboque, deteriora sequor. – «Vedem cele bune şi le aprobăm, dar urmăm cele rele.»”.

Ca formă, celebrul adagiu este citat corect de către poet, dar traducerea este puțin aproximativă, cele două verbe din enunț fiind la singular, dar traduse de Eminescu prin plural. O traducere mai strictă și mai apropiată de text ar fi: „Văd cele mai bune și le aprob, dar le urmez pe cele mai rele”. Structura gramaticală este următoarea: indicativul prezent, persoana I singular a verbului video, videre, vidi, visum ‘a vedea’ + adjectivul substantivizat meliora ‘mai bune’, comparativul lui bonus, ‑a, ‑um la acuzativ plural + verbul probo, indicativ singular, persoana întâi de la probo, probare, probavi, probatum ‘a aproba’ + conjuncția copulativă postpusă –que ‘și’ + adj. deteriora ‘mai rele’, neutru plural, acuzativ, o formă de comparativ înrudită etimologic cu verbul deterio, deteriorare, deterioravi, deterioratus ‘a înrăutăți’ + indicativul prezent, persoana I singular de la verbul deponent sequor, sequi, secutus sum ‘a urma’. Așadar, Video meliora proboque, deteriora sequor. Acest dicton este invocat de regulă atunci când se dorește evidențierea naturii corupte și dilematice a ființei umane care, deși recunoaște în mod rațional ceea ce este rău, săvârșește, din slăbiciune sau din interese imorale, exact contrariul, adică ceea ce este mai rău.

Sursa literară directă a acestei celebre fraze se află în cartea a VII‑a a Metamorfozelor lui Ovidiu, unde marele poet roman prezintă frământările Medeei, tânăra care își trădează patria, ajutându‑l pe Iason, căpetenia Argonauților, să fure lâna de aur de la tatăl ei. Pentru a sugera dramatismul personajului, poetul imaginează un monolog interior al eroinei, sfâșiată între conștiința datoriei raționale față de patrie și iubirea irațională și malignă pentru Iason: Frustra, Medea, repugnas/ Nescio quis deus obstat, ait, mirumque, nisi hoc est/ Aut aliquid certe simile huic, quo amare vocatur,/ Nam cur jussa patris nimium mihi dura videntur?/ Sunt quoque dura nimis. Cur, quem modo denique vidi,/ Ne pereat timeo? Quae tanti causa timoris?/ Excute virgineo conceptas pectore flammas,/ Si potes infelix. Si possem, sanior essem./ Sed trahit invitam nova vis; aliudque Cupido,/ Mens aliud suadet. Video meliora, proboque;/ Deteriora sequor. (Metam. VII, 11-21). Ofer și o traducere în proză :„Zadarnic te împotrivești, Medeea./ Nu știu ce zeu ți se împotrivește, spune ea, și este de mirare/ Dacă nu cumva este vorba despre ceva asemănător sau chiar despre ceea ce se numește iubire,/ Căci de ce poruncile tatălui meu mi se par atâta de dure?/ Sunt într‑adevăr prea dure. De ce mă tem că el, pe care abia l-am văzut,/ Va pieri? Care este cauza unei frici atât de mari?/ Scutură din sânul tău feciorelnic flăcările pe care le-ai conceput/, Dacă poți, nefericito. Dacă aș putea, aș fi mai sănătoasă./ Dar o nouă forță mă atrage fără voia mea; Cupidon mă trage într-o direcție/ Mintea mea în alta. Le văd pe cele mai bune și sunt de acord cu ele;/ Totuși, le urmez pe cele mai rele”.

Figură centrală în mitul Argonauților, Medeea era fiica lui Aetes, regele Colchidei, țară plasată undeva în Caucaz, care stăpânea lâna de aur la care jinduiau Iason și tovarășii săi argonauți. Personaj foarte complex, înfățișat în operele unor autori clasici eleni proeminenți (Hesiod, Apollonios din Rhodos), în tragedii scrise de Euripide și Seneca, Medeea apare în ipostaze diferite, de la trădătoarea de patrie la cea de femeie părăsită de iubit, vrăjitoare răzbunătoare și înnebunită de durere, care își ucide de dragul iubitului fratele și, în final, chiar proprii copii etc. Reprezentate frecvent pe basoreliefuri, fresce sau pe splendide piese de ceramică grecească, scene din viața eroinei apar și în pictura europeană modernă (Paolo Veronese, Nicolas Poussin, Delacroix), în muzică (opera cu același nume de Luigi Cherubini, compozitor preclasic francez de origine italiană) sau în literatură, de la romanticul german Franz Grillparzer, la autori moderni precum Jean Anouilh sau Christa Wolf. De menționat și memorabilul film din 1969 al lui Paolo Pasolini, cu Maria Callas în rolul titular.

Un alt dicton latinesc pe care l‑am reținut din publicistica eminesciană este cuprins în fraza Qui tacet consentire videtur., care se traduce prin „Cine tace, pare (lasă să se înțeleagă) că este de acord.”, a cărei alcătuire gramaticală este următoarea: pronumele relativ qui, masculin, singular, nominativ + indicativul prezent, persoana I, singular de la verbul de conjugarea a II‑a tacere, tacere, tacui, tacitum + verbul la infinitiv consentire (consentio, consentire, consensi, consensum, conjugarea a IV‑a), în funcție de subiect al predicatului videtur (forma de pasiv a verbului video, videre, vidi, visum, care se traduce prin ‘a părea’). Expresia aceasta apare într‑un articol din ziarul „Timpul”, 4 octombrie 1878, unde poetul se referă din nou la tema centrală a comentariilor sale politice pe marginea tratativelor diplomatice între România și Rusia în jurul consecințelor teritoriale ale Războiului de Independență: „Nota din urmă a Rusiei a spus curat că acele comisii însărcinate cu predarea dintr-o parte și luarea în primire de alta a Basarabiei vor servi și pentru luarea în posesiune a Dobrogei. Guvernul n-a răspuns nimic la aceasta. Quis tacet consentire videtur… vom primi deci Dobrogea din mâini rusești.” Prin lipsa unei reacții explicite la propunerea Rusiei, guvernul român dă așadar de înțeles că este de acord cu propunerea Rusiei. Să remarcăm în treacăt o mică inadvertență gramaticală. Eminescu folosește pronumele interogativ quis, în locul relativului qui, cum ar fi fost mai corect.

Creat în practica juridică medievală, acest adagiu a fost adoptat ca principiu al dreptului canonic al Bisericii Catolice, fiind asumat ca deviză de controversatul Bonifaciu al VIII‑lea, papă între anii 1294‑1303. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor emerit al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași; m.c. al Academiei Române, membru al Academiei Europaea

Publicitate și alte recomandări video