Inserate latinești în scrieri ale lui Eminescu (XXI)

Într‑un alt loc din publicistica sa Eminescu menționează, într‑un context ironic, o sintagmă latinească bine-cunoscută de către erudiți: de omni re scibili et de quibusdam aliis, prin care se înțelege literal „despre orice lucru cognoscibil și încă despre altele câteva”. Iată pasajul respectiv din „Timpul”, 11 noiembrie 1880, în care poetul se referă disprețuitor la adresa preopinenților săi din publicațiile adversare: „C‑o suficienţă vrednică de generaţia atotştiutoare a advocaţilor din zilele noastre, «Presa» a publicat un şir de scrisori de omni re scibili et de quibusdam aliis, adecă multe şi mărunte despre câte-n cer şi pe pămînt, despre Dumnezeu, biserică, şcoli de meserii, curte de casaţie, admisibilitate în funcţiuni, linguistică şi ortografie, credit agricol, procedură, academie, portărei etc., etc., toate acestea amestecate una cu alta, ca vai de capul lor, încât citindu-le nu mai ştiai pe ce lume eşti.” Din context se înțelege foarte bine intenția zeflemitoare și depreciativă la adresa impostorilor care cred că invocarea emfatică a tot felul de cunoștințe din felurite domenii poate înșela publicul, creând impresia falsă de erudiție și de înaltă intelectualitate.

La originea acestei expresii se află deviza de omni re scibili „despre orice lucru cunoscut” pe care și‑a asumat‑o umanistul florentin Giovanni Pico della Mirandola (1463‑1494), autor a unor scrieri cu ecou în epocă, între care un discurs despre demnitatea omului (Oratio de hominis dignitate) și un rezumat al celor 900 de teze de știință sacră și de știință umană pe care le susținea (Conclusiones diversae super diversis plenis, tam divinae quam humanae scientiae). La formula inițială a umanistului italian, un autor mai sceptic, probabil Voltaire, a adăugat secvența ironic‑sarcastică et de quibusquam aliis, așa încât sintagma este citată de obicei ca atare, adică de omni re scibili et de quibusquam aliis, cu structura gramaticală următoare: prepoziția de + substantivul feminin de declinarea a V‑a res, rei la cazul ablativ, însoțit de adjectivul scibilis, derivat de la verbul scire ‘a ști’ la același caz ablativ + conjuncția et + prepoziția de + ablativul plural de la pronumele nehotărât, quidam de asemenea la ablativ, masculin, plural + adjectivul nehotărât alius, ‑a, ‑ud, acordat la ablativ cu pronumele care îl precede.

Trecem acum la un alt adagiu latin inserat de Eminescu într‑un articol din „Timpul”, 13 februarie 1882, unde citim: „Parturiunt montes, nascitur ridiculus mus, gem munţii şi se naşte un şoarece. După avântul care şi-l luase «Pseudo – Românul» când făgăduia noul program al partidului său, ne aşteptam la lucruri, de nu mari, dar cel puţin însemnate, la idei organice, care în adevăr să puie dezvoltarea ţării pe o cale mai bună. Când colo… ce să vezi? Cinci principii – mari şi late – ne înşiră foaia guvernamentală ca program viitor al partidului roşu.”

Cititorul înțelege cu ușurință că poetul vrea să evidențieze, cu sarcasm și cu dispreț, disproporția dintre promisiunile politicienilor timpului și insignifianța programului guvernamental propus. Traducerea oferită de poet enunțului latinesc citat este corectă („gem munții și se naște un șoarece”), dar trebuie să remarcăm că formularea însăși a acestui enunț este sensibil diferită de sursa originară, care se află în Arta poetică horrațiană. Vorbind la un moment dat despre strădaniile unor poeți de a suplini prin eforturi inutile lipsa de talent, marele poet roman își structurează fraza nu la timpul prezent al indicativului, ca în varianta reprodusă de Eminescu, ci la indicativul viitor, adică: Parturient montes, nascetur ridiculus mus. – „Dacă munții se vor strădui în durerile facerii, se va naște un șoarece ridicol.” Ofer și interpretarea poetică a lui Ionel Marinescu (ed. Mihai Nichita 1980, versetul 139): „Munți când s‑or screme‑n dureri, se va naște ridicul un șoarec.” Analiza gramaticală a frazei este așadar următoarea: indicativul viitor, persoana a III‑a plural de la verbul perturio, parturire, parturivi – nominativul plural de la mons, ‑tis + indicativul viitor, persoana a III‑a singular de la verbul deponent nascor, nasci, natus sum + adjectivul masculin la nominativ singular ridiculus + substantivul mus, muris, la nominativ singular.

În fine, mai menționez în treacăt și un pasaj în care jurnalistul Mihai Eminescu întrebuințează expresia latină post festum, adaptată de publicist într‑o formă, mai rară, la plural: „Tot acest guvern anihilat a dat Basarabia, a primit Dobrogea și s-a declarat că se supune dispoziției Tratatului de la Berlin, convocând post festa Parlamentul, ca să-i dea un bil de indemnitate.” („Timpul”, 4 octombrie 1878). Funcționând ca o locuțiune adverbială, expresia post festum (prepoziție + substantiv neutru la acuzativ singular) se traduce literal prin „după sărbătoare” sau „după ziua festivă” și este perfect echivalentă zicalei românești la spartul târgului, cu referire la o acțiune efectuată sau o decizie luată după ce momentul oportun a trecut. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor emerit al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași; m.c. al Academiei Române, membru al Academiei Europaea

Publicitate și alte recomandări video