Inserate latinești în scrieri ale lui Eminescu (XXIX)

Găsim la Eminescu și una dintre cele mai cunoscute și mai des invocate expresii din repertoriul retoricii romane clasice: O, tempora, o mores! – „O, vremuri, o, moravuri!” În ziarul „Timpul” din, 2 noiembrie 1879, într‑un articol despre drama Despot vodă de Vasile Alecsandri, poetul găsește potrivit să atingă din nou o temă obsesivă a discursului său jurnalistic, și anume contrastul dintre gloria de odinioară a Moldovei voievodale și oprimarea politică și socială a românilor din Bucovina aflată încă sub stăpânirea Habsburgilor: „Şi, ca un semn ce mult le prieşte românilor constituţia şi liberalismul modern, acolo unde se sfătuiau odinioară pîrgarii şi şoltuzul Sucevei dezbat azi în limba nemţească consilieri jidani, iar sucevenii înşişi aleg astăzi în Parlamentul din Viena, cu voturi cumpărate pe bani, pe evreul Offenheim, atît de cunoscut prin onestitatea manipulaţiunilor sale financiare. O, tempora, o, mores!” Funcția discursivă a celebrei exclamații este aceea de a scoate în relief discrepanța dintre trecutul glorios și prezentul nedemn.

Exclamația despre care discutăm o găsim în celebrul exordiu al Primei Catilinare a lui Cicero, rostită de marele orator și om politic în anul 63 î.Hr. împotriva lui Catilina, un demagog care pusese la cale o conspirație împotriva Senatului roman și, implicit, împotriva statului. În calitate de consul, Cicero a organizat cu succes reprimarea acestei conspirații, rostind, între altele și patru discursuri nimicitoare împotriva conspiratorilor. Dată fiind frumusețea intrinsecă a acestui minunat și celebru exordiu, model pentru zeci de generații de aspiranți la însușirea artei retoricii, îl reproduc în întregime, în original și în traducerea românească a lui Aristotel Pârcălăbescu (Univers, 1973): Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra? quam diu etiam furor iste tuus nos eludet? quem ad finem sese effrenata iactabit audacia? Nihilne te nocturnum praesidium Palati, nihil urbis vigiliae, nihil timor populi, nihil concursus bonorum omnium, nihil hic munitissimus habendi senatus locus, nihil horum ora voltusque moverunt? Patere tua consilia non sentis, constrictam iam horum omnium scientia teneri coniurationem tuam non vides? Quid proxima, quid superiore nocte egeris, ubi fueris, quos convocaveris, quid consilii ceperis, quem nostrum ignorare arbitraris? O tempora, o mores! Senatus haec intellegit. Consul videt; hic tamen vivit. Vivit? immo vero etiam in senatum venit, fit publici consilii particeps, notat et designat oculis ad caedem unum quemque nostrum. Nos autem fortes viri satis facere rei publicae videmur, si istius furorem ac tela vitemus. Ad mortem te, Catilina, duci iussu consulis iam pridem oportebat, in te conferri pestem, quam tu in nos omnes iam diu machinaris. – „Până când, în sfârșit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp nebunia asta a ta își va mai bate joc de noi? Până unde se va dezlănțui îndrăzneala ta neînfrânată? Nu te‑au mișcat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici străjile orașului, nici teama poporului, nici adunarea grabnică a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte apărat destinat ședinței senatului, nici chipurile și privirile senatorilor? Nu înțelegi că planurile tale sunt date pe față? Nu vezi tu că, după ce toată lumea a aflat‑o, conspirația ta e pironită în lanțuri? Care dintre noi crezi că nu știe ce‑ai făcut azi‑noapte, ce‑ai făcut noaptea trecută, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotărâri ai luat? O, timpuri! O, moravuri! Senatul cunoaște aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totuși trăiește. Trăiește? Ba mai mult, vine chiar în senat, ia parte la consfătuirea obștească, notează și indică din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Nouă însă, bărbați curajoși, ni se pare că facem destul pentru republică dacă evităm furia și armele acestui om. De mult ar fi trebuit, Catilina, să fii trimis la moarte din ordinul consulului; asupra ta ar fi trebuit să cadă această nenorocire pe care o pui de mult la cale împotriva noastră a tuturor.”

În structura enunțului recunoaștem, pe lângă repetarea interjecției, substantivele la acuzativ plural tempora (de la tempus, ‑ris, neutru, declinarea a III‑a imparisilabică) și mores (de la mos, moris, masculin, declinarea a III‑a imparisilabică).

Dacă zăbovim puțin asupra frazei în discuție, este pentru că Eminescu a fost preocupat în mod special de acest eveniment crucial din istoria Romei și de semnificațiile lui. Figura lui Catilina reprezenta pentru poet un simbol al politicianului corupt și rapace din toate vremurile. După cum aflăm dintr‑o scrisoare către Iacob Negruzzi, expediată de la Viena în 1871, poetul proiecta un roman intitulat Naturi catilinare, roman care va deveni, în cele din urmă Geniu pustiu. Această expresie apare de câteva ori în publicistica poetului, precum și în unele pagini de manuscris, cu explicații contextuale din care înțelegem cu ușurință semnificația politică și morală pe care Eminescu i‑o atribuia. Pentru edificarea cititorului, este suficient să reproducem două asemenea pasaje. Mai întâi, în „Timpul” din 4 aprilie 1880, într‑un articol intitulat S‑a făcut mult zgomot în presă, citim: „În toate timpurile de decadență apar naturile catilinare, oameni fără avere, fără reputație, fără un trecut care să‑i recomande, dar care, prin o activitate febrilă, prin o lipsă de scrupul de necrezut, ajung a pluti deasupra societății.” Iată și un fragment de manuscris: „Oamenii de încredere ai acestui partid sau mai bine zicând stegarii naturilor catilinare încheie alianță, cumpără drumuri de fier, fac război, cedează și primesc în schimb provincii etc. etc. (…). Parlamentul înregistrează, monarhul subseamnă. Am văzut majoritatea Senatului constituindu-se în tribunal estraordinar cu anume misiunea de-a achita pe d. S. Mihălescu și se vede că vom avea încă multe de aceste de înregistrat. (Ms 2264). (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor emerit al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași; m.c. al Academiei Române, membru al Academiei Europaea.

Publicitate și alte recomandări video