Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Insolvenţele scot la iveală gunoiul ascuns de bănci sub preş

La Tribunalul Sindic, panoul cu anunţurile de vânzare ale activelor firmelor cu datorii la bănci este neîncăpător.

GALERIE
faliment_fmt1600
  • faliment_fmt1600
- +

Băncile încep să-şi ceară banii înapoi de la societăţi care s-au bazat pe împrumuturi pentru a-şi desfăşura activitatea, dar care au dat greş.

 

 
La Tribunalul Sindic, panoul cu anunţuri este neîncăpător, iar pe acesta există, de cele mai multe ori tabele preliminarii ale creanţelor sau tabele definitive cu sume pe care unele firme ieşene le au de dat creditorilor. Într-un astfel de caz se află şi două societăţi din Iaşi. Este vorba de SC Cavior SRL, care se ocupă, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe Publice de fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor”. Acum aproximativ patru ani, această firmă a participat la o licitaţie pentru a distribui lapte elevilor din şcoli prin programul Laptele şi cornul”, însă a pierdut. Tot pe www.mfinante.ro mai este precizat că la data ultimei înregistrări, Cavior SRL avea datorii de aproape şase milioane de lei, dar şi stocuri constând în materiale şi produse în valoare de aproape 1,7 milioane de lei, în condiţiile în care aici lucrau doar 34 de angajaţi. La aceeaşi dată, respectiv finele lui 2010, Cavior SRL avea o cifră de afaceri ce nu depăşea cu mult 1,4 milioane de lei. Astăzi, tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor care este afişat la Tribunalul Sindic arată negru pe alb că reprezentanţii societăţii au de împărţit creditorilor o sumă de 8,3 milioane de lei. În acest caz, sucursala ieşeană a Băncii Comerciale Române este principalul pion care are de recuperat cei mai mulţi bani. Este vorba de aproape 3,5 milioane de lei. Acelaşi tabel a mai arătat faptul că printre creditori se numără şi Direcţia Generală de Finanţe Publice (DGFP), Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) din Bucureşti, Banca Transilvania din Suceava, dar şi angajaţi care nu şi-au primit drepturile salariale. De precizat este faptul că societatea Cavior SRL nu se mai administrează singură, conducerea acesteia fiind preluată de Simona Magda Onuţă, practician în insolvenţă la Management Reorganizare Lichidare. Un alt caz în care o importantă instituţie bancară îşi cere banii înapoi de la o firmă din Iaşi este cel al SC Pero Distribution SRL. Aceasta a fost înfiinţată în 1997 şi se ocupă de comerţ cu ridicată a calculatoarealor, echipamentelor periferice şi software-ului, iar potrivit Ministerului de Finanţe Publice, în 2010 a înregistrat o pierdere de 26.000 de lei, respectiv datorii în valoare de aproape 3,7 milioane de lei. În prezent, tabelul definitiv al creanţelor este dominat de BRD, bancă ce are de recuperat de la Pero Distribution o sumă de aproape 3,2 milioane de lei. Tot în 2010, Pero Distribution nu avea niciun angajat, cifra de afaceri era zero, iar de atunci datele despre această societate nu au mai fost actualizate.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri