Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Inspecţia Judiciară: Kovesi este cercetată disciplinar într-o cauză

GALERIE
Kovesi
  • Kovesi
- +

Inspecţia Judiciară susţine că din perioada ianuarie 2017 până în prezent au fost identificate două lucrări în care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul şef al DNA, în prezent fiind cercetată doar în una dintre cele două. "La 12 ianuarie 2018 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Koveşi în una din aceste lucrări, astfel că la 14 februarie 2018 pe rolul Inspecţiei Judiciare exista o singură lucrare în care doamna procuror şef să fie cercetată disciplinar", transmite Inspecţia Judiciară.

Precizările, în contextul în care, miercuri seara, procurorul şef al DNA susţinea că în 23 de ani nu a fost cercetată discplinar, menţionând că "în mod suprinzător", când a venit "asaltul asupra justiţiei", a avut, "dintr-o dată", mai multe cercetări disciplinare. Referitor la controlul făcut de inspectori la DNA Ploieşti, dispus la 28 februarie 2017, acesta a avut următoarele obiectie, precizează Inspecţia Judiciară:

- verificarea existenţei la nivelul serviciului a unor date şi informaţii cu privire la eventuale disfuncţionalităţi privind activitatea procurorului Mircea Negulescu.;

- determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională şi conduita procurorului Mircea Negulescu, precum şi înştiinţarea Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Structurii Centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la rezultatul monitorizării;

- identificarea eventualelor probleme semnalate, la nivelul serviciului, în activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor şi de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către procurorul Mircea Negulescu.;

- determinarea modului în care au fost realizate, la nivelul serviciului, îndrumarea şi controlul activităţii desfăşurate de procurorul Mircea Negulescu.;

- identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluţiei cazului privindu-l pe procuror Mircea Negulescu.

"În paralel, Inspecţia Judiciară a declanşat mai multe proceduri disciplinare care au vizat activitatea sau conduita procurorului Mircea Negulescu. Prin urmare, raportul de control cuprinde o analiza a măsurilor dispuse de conducerea DNA- ST Ploieşti în vederea preîntâmpinării evoluţiei cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu şi nu o analiză a întregii activităţi a procurorilor de la DNA – ST Ploieşti", explică DNA Ploieşti. Menţiunea a fost făcută de Inspecţia Judiciară în condiţiile în care procurorul şef al DNA a declarat, miercuri, că Serviciul Teriorial Ploieşti a fost controlat anul trecut, fiind făcute verificări cu privire la modul în care Mircea Negulescu şi-a desfăşurat activitatea şi din perspectiva managementului derulat de procurorul-şef.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri