De Sănătate

Punem punctul pe știi

În prima jumătate a anului

Inspectorii Casei de Sănătate au dat amenzi de 7 milioane de lei

luni, 24 iulie 2017, 01:50
2 MIN
 Inspectorii Casei de Sănătate au dat amenzi de 7 milioane de lei

Inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi au efectuat în primele şase luni peste 650 de controale la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Potrivit unui bilanţ al controalelor efectuate de către inspectorii CJAS Iaşi la furnizorii de servicii medicale, în jumătate de an s-au efectuat 664 de acţiuni de verificare şi au fost aplicate peste 1.500 de sancţiuni. 

„Valoarea sancţiunilor aplicate în urma acestor controale ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a ajuns la peste 7 milioane de lei“, au explicat reprezentanţii CJAS în raportul menţionat. Conform acestuia, cele mai multe controale şi implicit cele mai multe sancţiuni au vizat farmaciile. Pe lângă activitatea acestora, inspectorii au mai verificat o serie de spitale aflate în contract cu CJAS, medici de familie, furnizori de dispozitive medicale, furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu, firme care oferă în baza contractului cu CJAS servicii medicale paliative sau furnizori care oferă în laboratoare de specialitate analize gratuite, tot în baza unui contract cu CJAS.

Potrivit reprezentanţilor CJAS Iaşi, inspectorii au găsit mai multe nereguli la furnizorii vizaţi de controale. „Principalele neconformităţi identificate au fost prescrierea unor medicamente fără respectarea protocoalelor de prescriere, spitalizări concomitente, reţete prescrise cu o frecvenţă mai mare decât cea prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare, servicii dublate, personal nedeclarat corect la CJAS, servicii medicale ce figurează acordate persoanelor decedate, prescripţii medicale şi analize medicale acordate în ambulatoriu de specialiate pe timpul spitalizării, documente expirate care constituie condiţii de eligibilitate, recomandări pentru dispozitive medicale/îngrijiri la domiciliu fără să exite consultaţii“, au adăugat reprezentanţii CJAS. Conform acestora, în prezent, în judeţul Iaşi sunt 146 de medici de familie, 180 de furnizori de asistenţă medicală în ambulatoriu de specialitate clinic, 81 de furnizori de asistenţă medicală în ambulatoriul de specialitate paraclinic, 485 de medici stomatologi, 35 de spitale, 35 de centre multifuncţionale recuperare-reabilitare şi 28 de furnizori de îngrijiri la domiciliu.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii