De Business

Punem punctul pe știi

Popovici, creștere a cifrei de afaceri cu 34%

Instalarea de panouri fotovoltaice, o afacere ruptă din soare pentru Climatherm

marți, 11 iunie 2024, 03:00
10 MIN
 Instalarea de panouri fotovoltaice, o afacere ruptă din soare pentru Climatherm

Anul trecut, Clima Therm Center și High Tech Center au ajuns la afaceri cumulate de 100 de milioane de lei. Cătălin Popovici, fondatorul celor două companii ieșene, consideră că „Programul Casa Verde“ a ajutat la dezvoltarea pieței sistemelor fotovoltaice pentru domeniul rezidențial, la fel cum și în domeniul comercial și industrial alte programe de finanțare au adus o importantă contribuție la puterea electrică instalată în România. „Fără acestea, astăzi am fi asistat la o cu totul altă situație a instalatorilor, vânzătorilor, distribuitorilor de sisteme sau elemente componente ale sistemelor fotovoltaice“, consideră antreprenorul ieșean.

„Ziarul de Iași“ a purtat o discuție amplă cu Cătălin Popovici, fondatorul a două companii cunoscute din Iași, Clima Therm Center și High Tech Center, pentru a afla perspectivele sale asupra pieței panourilor fotovoltaice și impactul programelor guvernamentale precum Casa Verde Fotovoltaice, care a devenit din ce în ce mai popular printre români, cu un număr semnificativ de cereri de finanțare în ultimii ani și în județul Iași. Omul de afaceri ieșean consideră că acest program a reprezentat un stimulent pentru dezvoltarea pieței fotovoltaice, în special în sectorul rezidențial, și nu ezită să spună că astfel de programe sunt importante pentru menținerea sustenabilității multor afaceri. Recunoaște că, fără ele, industria de profil ar fi fost cu siguranță afectată.

Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 10

Dacă analizăm ofertele firmelor, vedem că prețurile panourilor fotovoltaice au mai scăzut în ultimul an, dar nu ar trebui să ne bucurăm, căci piața rămâne imprevizibilă, lasă de înțeles Cătălin Popovici, fiind greu de spus cum vor evolua prețurile în viitor. Aflăm de la el și cum se construiește un business de milioane de euro. Numai anul trecut, cele două firme pe care le conduce au avut afaceri totale de aproximativ 100 milioane lei, echivalentul sumei de 20 milioane de euro.

Din 2019, numărul cererilor aprobate pentru panouri a crescut de 3 ori

Piața panourilor fotovoltaice reprezintă clar un segment din ce în ce mai important al industriei energiei regenerabile, cu un potențial semnificativ de creștere și dezvoltare în viitorul apropiat. Iar faptul că Programul Casa Verde Fotovoltaice suscită un interes tot mai mare în rândul românilor se vede în cifrele oficiale. În județul Iași, numărul cererilor aprobate a crescut de trei ori din anul 2019 încoace, de la 980 de ce­reri de finanțare în sesiunile 2019-2021, depuse de persoane fizice, la 2.849 în sesiunea 2023, incluzând și unitățile de cult, după cum arată datele care ne-au fost transmise de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Programul permite beneficiarilor să obțină de la stat suma de 20.000 de lei, dar sunt șanse ca subvenția să ajungă la 30.000 de lei începând cu următoarea sesiune, sumă care ar include costurile pentru panouri fotovoltaice, dar și pentru baterii de stocare. Momentan, însă, AFM nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Ce spune Cătălin Popovici despre piața panourilor fotovoltaice

Cătălin Popovici, fondatorul firmelor ieșene Clima Therm Center și High Tech Center, cu afaceri cumulate de peste 20 milioane de euro anul trecut, spune că piața sistemelor fotovoltaice a beneficiat în mod semnificativ de sprijinul financiar al programelor guvernamentale precum programele „Casa Verde“, implementate în multe țări. Omul de afaceri este de părere că sistemele fotovoltaice au devenit populare în rândul populației deoarece sunt accesibile pentru locuințele unifamiliale și gospodăriile individuale, spre deosebire de energia eoliană, care necesită investiții mai mari și este mai potrivită pentru utilizări industriale sau pe scară largă.

Cătălin Popovici, fondatorul a două companii cunoscute din Iași, Clima Therm Center și High Tech Center

Clima Therm Center se află pe lista instalatorilor din Iași validați de AFM în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023, însă pe lângă instalarea panourilor fotovoltaice, compania execută şi alte lucrări electrice, lucrări de instalaţii de ventilaţie și climatizare. Portofoliul firmei include de la proiecte de climatizare în unități spitalicești și camere curate în blocuri operatorii, până la implementarea sistemelor fotovoltaice în clădiri comerciale și industriale, inclusiv sisteme de stocare de energie de capacitate industrială.

„Am păstrat tradiția, adică am învățat în continuare împreună“

Totodată, firma este specializată în soluții de climatizare pentru centre comerciale, clădiri culturale și industriale, oferind servicii complete de la proiectare până la implementare.

„Piața sistemelor fotovoltaice, în cea mai mare măsură, a avut un sprijin financiar, adică guvernele tuturor statelor au conștientizat că fără energia regenerabilă societatea nu va mai putea exista, iar acest sprijin financiar s-a concretizat prin programe numite generic «Casa Verde» în majoritatea țărilor. Sigur, energia regenerabilă obținută cu ajutorul sistemelor fotovoltaice, comparativ cu energia eoliană, a devenit mai populară pentru că sistemele fotovoltaice s-au putut realiza la nivelul locuințelor unifamiliale sau a multor gospodării. Cât privește activitatea Clima Therm Center, consider că a reușit să-și păstreze valorile – oameni și tradiție. Și mă refer la oamenii de valoare. Am păstrat tradiția, adică am învățat în continuare împreună, iar de aceea am reușit să creăm proiecte frumoase în mai multe domenii – ventilare și climatizare pentru unități spitalicești, inclusiv camere curate în blocuri ope­ratorii, climatizare în centre comerciale și clădiri culturale, BMS și climatizare în clădiri industriale. Proiectăm și implementăm sisteme fotovoltaice în clădiri comerciale și industriale, inclusiv sisteme de stocare de capacitate industrială“, a declarat Cătălin Popovici pentru „Ziarul de Iași“.

Pe piață de 24 de ani, Clima Therm Center a înregistrat anul trecut o creștere a afacerilor, până la 62,3 mili­oane de lei, adică aproximativ 12,6 mili­oane de euro, comparativ cu anul precedent când cifra de afaceri a fost de 46,5 milioane de lei, circa 9,4 milioane de euro, valori care indică o creștere a afa­cerilor de 34%.

Și profitul net al companiei a crescut anul trecut, după cum mai reiese din datele publice de la Ministerul Finanțelor, ajungând la 13 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro) la sfârșitul anului 2023. Comparativ cu anul anterior, când profitul net a fost de 7,4 mili­oane de lei (echivalentul sumei de 1,5 milioane de euro), înseamnă o creștere de 76%. De asemenea, Clima Therm Center și-a extins echipa, raportând un număr mediu de 117 angajați în 2023, cu 16 oameni în plus față de anul precedent, conform datelor din bilanțurile societății ieșene. Legat de forța de muncă, Cătălin Popovici spune că este un subiect sensibil.

„Acesta este cel mai dureros subiect. Pot să asimilez Clima Therm Center cu o școală, un centru, așa cum sunt eu obiș­nuit. Nu degeaba am ales această denumire – Clima Therm Center. Aici am creat modele, am performat prin practică, am învățat mulți ingineri, unii au plecat, cei mai mulți care au plecat mi-au mulțumit, unii nu mi-au mulțumit, alții au devenit concurenți și pot să mai completez și cu altele. În ultima perioadă se întâmplă fenomene absolut bizare în ceea ce privește conceptul valorilor și valențelor, așa cum le știu eu și cum le-am aplicat până acum. Nu pot să înțeleg, deși mă străduiesc. De câțiva ani. Nu-mi rămâne decât să mă adaptez. Și-mi este greu“, se plânge omul de afaceri.

Piața aparatelor de aer condiționat, în scădere

În ceea ce privește aparatele de aer condiționat, Cătălin Popovici se așteaptă ca cererea să rămână relativ stabilă în acest an, fără schimbări majore față de trendul descrescător din anul precedent. Accentul principal este pus pe promovarea și implementarea sistemelor care utilizează energia regenerabilă, cum sunt sistemele fotovoltaice, pompele de căldură și sistemele de stocare a energiei electrice.

„Aparatele de aer condiționat au reprezentat și reprezintă pentru noi un segment mai mic, dar nu am vrut să-l neglijăm. Nu cred că vor fi schimbări majore față de anul trecut când această piață a avut un trend descrescător. Așa cum ne-am obișnuit, am pus în valoare mult mai mult sistemele care folosesc energia regenerabilă, adică promovăm, proiectăm și implementăm tandemul sistemului fotovoltaic – pompă de căldură – sistem de stocare a energiei electrice. Asigurăm independența energetică și dezvoltăm soluții atât pentru domeniul rezidențial, cât și pentru cel industrial. Ne adaptăm direcțiilor de dezvoltare europene, ținem cont de legislația  noastră care acum plafonează prețuri, dar ne pregătim pentru ceea ce urmează“, a afirmat Cătălin Popovici.

Antreprenorul ieșean arată că piața locală a instalațiilor este strâns legată de industria construcțiilor și este influențată de factori precum fondurile europene, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), evoluția Produsului Intern Brut (PIB) și, anul acesta, de contextul electoral. Lasă de înțeles că situația este complicată, asemănătoare cu anii precedenți, fără a face însă previziuni specifice despre cum va încheia acest an atunci când este întrebat despre asta.

„Piața locală a instalațiilor este în strânsă legătură cu cea a construcțiilor. O să subliniez câteva cuvinte cheie: fonduri europene, PNRR, PIB, an electoral. Sunt suficiente. Nu pot spune decât că este un an complicat. La fel ca mulți alți ani care au trecut“, a spus scurt omul de afaceri.

Când a decis să intre pe o nouă direcție de dezvoltare, concentrându-se strict pe energiile regenerabile, a fondat High Tech Center, care s-a specializat în soluții fotovoltaice și echipamente high-tech. Compania High Tech Center a raportat afaceri de 38,6 mil. lei în exercițiul financiar 2023 și un profit net de 2,8 mil. lei.

„High Tech Center a crescut, de la an la an, și a făcut ceea ce știe mai bine – să ofere suport tehnic, să promoveze și să susțină soluții fotovoltaice și echipamente pentru mai bine de 600 de clienți în toată țara. Astăzi, Clima Therm Center și High Tech Center au dublat sau triplat cifrele de afaceri și sunt repere pe harta instalațiilor de ventilare – climatizare și fotovoltaice din țara noastră“, ne asigură fondatorul companiilor ieșene.

„Trebuie să stai cu capul în mâini, să gândești, să dimensionezi mereu în situația defavorabilă“

El ne-a vorbit și despre principalele provocări cu care se confruntă în aceste afaceri, cât și despre cum îi afectează businessul modificările fiscale intrate în vigoare în acest an.

„Provocări sunt în fiecare zi. Ne-am obișnuit. Cei 24 de ani de activitate în care am trecut peste perioade de crize economice, inflație și prăbușiri ale unor mari companii, acestea ne-au călit și ne-au făcut să fim mai puternici. Sigur, impredictibilitatea, așa cum am spus, nu ne face deloc bine. Trebuie să stai cu capul în mâini, să gândești, să dimensionezi mereu în situația defavorabilă. Nu este deloc simplu. Noroc că sunt inginer. Și asta am învățat, să dimensionez în situația defavorabilă. Modificările fiscale fac parte din viața noastră. Aproape că nu putem să concepem viața noastră fără ele. Trebuie să respectăm și să aplicăm ceea ce se cere. Nu avem de ales. Dacă nu ar exista modificări, am intra în monotonie. La Clima Therm Center și High Tech Center nu s-a învățat și nu s-a studiat monotonia“, ne spune antreprenorul ieșean.

Prețurile la panouri fotovoltaice au scăzut considerabil

Legat de prețurile panourilor fotovoltaice, care au scăzut în ultimul an, omul de afaceri afirmă că impredictibilitatea persistă și că nu poate anticipa ce se va întâmpla cu prețurile după încheierea Programului Casa Verde Fotovoltaice.

„Subiectul preț a fost mereu «delicat» pentru mine. Sunt un tehnician care a trebuit să învețe că piața este cea care dictează sau impune prețul. Ne-am conformat întotdeauna pieței și de aceea existăm de 24 de ani, dar nu am diminuat niciodată calitatea serviciului prestat. Pot să confirm că prețurile panourilor fotovoltaice au scăzut considerabil comparând cu aceeași perioadă a anului trecut, nu pot să afirm însă că după încheierea Programului Casa Verde Fotovoltaice vor scădea prețurile pentru că nu există predictibilitate“, a evidențiat Cătălin Popovici.

Cum se construiește un business de milioane de euro

Acesta se „mândrește“ și spune că are o echipă bine pregătită, capabilă să implementeze soluții diverse, de la proiectarea și automatizarea HVAC (încălzire, ventilație și aer condiționat) a centrelor comerciale sau industrie și până la instalarea sistemelor fotovoltaice și centralelor de tratare a aerului.

„Clima Therm Center împlinește anul acesta 24 ani. Am colegi cu care lucrez de mai bine de 24 ani, înainte de a exista Clima Therm Center. În toți acești ani am învățat, am proiectat, am gândit, am instalat, ne-am perfecționat apoi iarăși am învățat pentru a deveni profesioniști. Am răspuns tuturor provocărilor pentru că ne-a plăcut să fim curioși. Să inovăm și să punem în practică. Am creat modele, am performat prin practică și am adus la cele mai frumoase cote gândirea și creativitatea inginerului de instalații. Am colegi care scriu programe, fac aplicații informatice cu aceeași ușurință cu care folosesc cheia franceză, proiectează un centru comercial, pun în funcțiune un sistem fotovoltaic de 1MW sau o centrală de tratare a aerului de 50000 mc/h. Și pentru că am învățat să fim curioși și să inovăm prin practică, în urmă cu 6 ani am conceput o altă direcție de dezvoltare pentru Clima Therm Center – energii regenerabile. Adică am intrat în sesiune. Am început să învățăm. Altceva și altfel. Cu cine? Cu aceiași colegi sârguincioși, bine pregătiți, dornici să viseze în viitor, să-și petreacă multe ore peste program pentru a se dedica trup și suflet. Am colegi foarte buni, inclusiv colege extraordinare, chiar dacă e o lume a bărbaților. Nu am abandonat nicio clipă prima iubire, sistemele de ventilare și climatizare, dând noi valențe proiectării și proiectelor noastre, producției de tubulatură de ventilație, proiectării și implementării  sistemelor BMS pentru cea mai frumoasă și complexă ramură a instalațiilor – HVAC. Și nu ne-am oprit aici. Așa s-a născut High Tech Center, care a reușit să învingă barierele unei noi lumi – prin perseverență și daruire.“

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii