Instanţă: Viaţa unui român valorează cu 30% mai puţin decât a unui italian
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Instanţă: Viaţa unui român valorează cu 30% mai puţin decât a unui italian

GALERIE
instanta
  • instanta
- +

Curtea de Apel din Milano a considerat că nivelul de trai în România este mai scăzut, astfel încât a redus despăgubirile acordate în cazul morţii unui român.

Curtea de Apel din oraşul italian Milano a redus cu o treime valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier, motivând decizia prin faptul că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia. Românul Vasile P. a decedat în octombrie 2007, după ce a fost lovit de un camion în orăşelul italian Barletta (regiunea Puglia, sudul Italiei). Dosarul accidentului a ajuns la instanţele din regiunea Lombardia (nordul Italiei), pentru că acolo este sediul companiei de asigurări a şoferului de camion.


În decizia iniţială, Tribunalul din Milano stabilise despăgubiri în valoare de 210.000 de euro pentru familia românului, după o reducere cu 50% pentru că bărbatul a fost considerat coresponsabil de accident dat fiind că se afla pe marginea carosabilului în momentul impactului. Însă, în 24 iulie, Curtea de Apel din Milano a dispus reducerea valorii daunelor cu 30%, argumentând că soţia şi copiii românului trăiesc în România, unde nivelul de trai este mai scăzut decât cel din Italia. "Valoarea daunelor se reduce cu 30 la sută, date fiind costurile mai mici de trai în statul de rezidenţă", au motivat judecătorii Curţii de Apel din Milano, stabilind despăgubiri de 140.000 de euro. "În calcularea valorii daunelor s-a ţinut cont de specificităţile zonei monetare naţionale în care vor fi utilizaţi banii oferiţi familiei", precizează instanţa italiană.

Presa şi ONG-urile italiene s-au revoltat

Organizaţii nonguvernamentale şi presa italiană au criticat decizia instanţei din Milano. "Verdictul urmăreşte criteriul nivelului de trai, susţinut de companiile de asigurări, dar care de obicei este respins de judecători, pentru că intră în contradicţie cu principiul egalităţii, garantat prin Articolul 3 al Constituţiei Italiei", a declarat Domenico Musicco, preşedintele Asociaţiei italiene a victimelor accidentelor rutiere şi de muncă (Avisl) şi avocatul Consulatului României din Milano. "Evaluarea daunelor în funcţie de bogăţia unei ţări este periculoasă, pentru că cei care locuiesc în ţări foarte sărace riscă să primească daune extrem de mici. În plus, în cazul de faţă, România este membră a Uniunii Europene. Cetăţenii români pot locui oriunde în Europa, sunt liberi să cheltuiască unde vor banii primiţi drept daune, în Italia, Austria, indiferent de actuala rezidenţă", a adăugat Musicco.


Avocaţii familiei victimei intenţionează să conteste la Curtea de Casaţie decizia Curţii de Apel din Milano. Cazul a stârnit atenţia presei italiene, care consideră că este vorba de nerespectarea criteriului egalităţii.




 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.