Economia Online

Criza COVID-19 a forţat mutaţii rapide şi permanente în dinamica structurii modurilor de lucru (homeworking, flexible working, coworking), dar mai ales în cultura muncii, în sine. Beneficiind de posibilitatea muncii în online, în perioada care s-a scurs de la declanşarea pandemiei, normalitatea în ceea ce priveşte munca iniţial „de birou” are o structură temporală mult diferită faţă de acum doi ani. Raportul dintre modul de lucru la birou, acasă sau în spaţii coworking e diferit de cel din perioada ante-pandemică.

Pe fondul scăderii generale a numărului de salariaţi din România intervalului 2019-2020, de la 5,5 milioane, la 5,4 milioane, IT-ul propriu-zis (codurile CAEN 62-63 şi activităţile de editare a jocurilor pe calculator şi a altor produse software), ce grupează activităţi dependente de online, a înregistrat o creştere de la 126 mii, la peste 136 mii de salariaţi, reprezentând în 2020 peste 2,5% din totalul populaţiei salariate. Cele mai mari centre (Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara) au ajuns să însumeze 77,65% din numărul total de salariaţi din 2020, asigurând peste 85% din creşterea domeniilor la nivel naţional. De asemenea, numărul de companii nou înfiinţate a ajuns la 3125, 2020 fiind anul cu cea mai mare creştere după 2017, Iaşul, Bucureştiul şi Clujul înregistrând valori mult peste media naţională.

În ciuda acestei aparente concentrări a IT-ului, o bună parte a celor ce lucrează o fac în online, foarte adesea departe de locul unde e înregistrată firma. Trăim zorii unei economii din ce în ce mai ateritorializată.

Societatea în online

Orele de clasă, şedinţele, conferinţele, petiţiile, socializarea în online nu mai reprezintă de aproape doi ani excepţiile. E bine, e rău? De regulă, cei absenţi în varianta faţă în faţă au devenit şi mai absenţi în varianta online. Dar maniera online vine şi cu un mare avantaj - înlesneşte participări, altădată imposibile.

#Globalcanizare

De când a apărut, internetul a facilitat aculturaţia. Vectorul principal a fost cel al americanizării culturale. Însă, anul 2021 a venit cu câteva surprize cinematografice. Superficialitatea cotidiană, altădată surprinsă mai ales în cinematografiile est-europene, a devenit în 2021 marcă occidentală. Două filme ce rulează pe Netflix sunt remarcabile: unul francez, 8 Rue de l'Humanité, apărut pe la jumătatea anului, iar celălalt american, Don't look up, apărut în decembrie.

Don't look up sau când sfârşitul lumii, ceva fi provocat de impactul unei comete, trece într-un plan secundar, umbrit fiind de „marile probleme” globale. Luptele electorale, imaginile „scăpate” în online, aplicaţiile inutile, „spiciuri”, „resursele” extraterestre ce stau să cadă devin mai importante decât societatea, emisiunile de scandal, amantlâcurile vedetelor şi alte trivialităţi acoperă mediatic marele eveniment; preşedinta SUA, tocmai trezită dintr-un somn criogenic, alături de bătrâni importanţi şi doamne aflate în mod cert la menopauză, e mâncată 22000 de ani mai târziu de un bronteroc pe o altă planetă, iar ultimul om al Pământului nu mai adună like-uri.

Satira SF în care joacă o sumedenie de actori cunoscuţi (Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Rob Morgan, Jonah Hill, Ariana Grande, Melanie Lynskey, Cate Blanchett şi Meryl Streep) e, cel mai probabil, cea mai bună mare producţie a cinematografiei americane din 2021.

Filmul e atât de globalcanic, încât satisfice (sau contrariază) şi Est-etica din partea asta europeană; avem di tăti: şi adeline pestriţe, şi şoşoace, dar şi politicieni şi oameni de afaceri, la fel de caraghioşi la nivelul global, ca şi cei din plan local.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi