
Inteligența artificială, prezent și viitor
Inteligența artificială și noile profesii – Ce meserii noi vor apărea cât de curând? Unele vor fi la mare căutare (III)

Urmare a articolelor precedente ne-au contactat tineri informaticieni care declarau că sunt, chiar și ei, surprinși de generoasa ofertă de profesii și implicit locuri de muncă într-un domeniu, în care, încă se crede, că prezența omului devine inutilă, dat fiindcă munca sa este preluată integral de inteligența artificială. În consecință, continuăm prezentarea noilor profesii în universul inteligenței artificiale.
Lista de mai jos este urmare a celei inițiate în numărul din 13 aprilie 2025 (vezi AICI și AICI) și are ca sursă informațiile publicate de S.C. FORGE OF TALENTS SRL firmă specializată și în domeniul pregătirii profesionale – https://sdacademy.ro/blog/meserii-de-viitor/.
- Computer Network Architect – Poți avea un rol de arhitect chiar și în domeniul IT! Arhitecții de rețele de calculatoare proiectează sisteme digitale complexe și infrastructură de cloud computing pentru companii mari și mici.
Acest domeniu ajută companiile să funcționeze în era digitală și îți poate oferi perspective bune de angajare și un salariu pe măsură.
Cum să devii arhitect de rețea de calculatoare
Stăpânește domeniul obținând o diplomă de licență în informatică sau inginerie informatică. De asemenea, poți opta pentru domenii conexe precum administrarea rețelei.
- DevOps Engineer – Inginerii DevOps lucrează în principal cu producția de software. Cea mai bună parte este că multe companii tehnologice sunt acum deschise către munca remote, iar acest lucru face ca inginerul DevOps să fie unul dintre cele mai bine plătite locuri de muncă de la distanță de pe piață.
Atribuțiile postului implică să analize codul, să identifice unde software-ul este ineficient și să remedieze problemele. Se ocupă de monitorizarea software-ului, configurarea acestuia și editarea, dacă este necesar.
Cum să devii inginer DevOps
Inginerii DevOps au nevoie de studii în informatică sau inginerie electronică. Poți urma un program universitar de formare sau cursuri intensive cu o durată mai scurtă.
- Java Developer – Dezvoltatorii Java se regăsesc, fără doar și poate, pe lista joburilor de viitor. Acest limbaj de programare este extrem de util în multe arii precum finanțele, construirea de aplicații Android, cercetarea, big data și multe altele.
Un dezvoltator Java își folosește abilitățile pentru a dezvolta și testa programe. Deoarece Java este utilizat atât de larg într-o varietate de industrii mari, oportunitățile în domeniu vor continua să crească.
Cum să devii un dezvoltator Java? O diplomă de licență în informatică sau un domeniu conex este, de obicei, suficientă. Cu toate acestea, nu este o condiție obligatorie pentru mulți angajatori. Experiența este la fel de importantă, dacă nu mai mult, pentru dezvoltatorii Java aspiranți.
Sau te poți înscrie la cursul SDA de Java
- Tech Sales Agent – Vânzările de tehnologie sunt o modalitate excelentă de a începe o carieră IT, fără a învăța să codezi. Dacă ești deja familiarizat cu strategiile de vânzări și marketing, te poți integra cu succes în departamentul de sales al unei companii tehnologice.
În plus, cererea de agenți de vânzări calificați este foarte mare. Profesioniștii în vânzări tehnologice se bucură de salarii bune, completate de comisioane și bonusuri.
Cum să devii inginer de vânzări tehnic? Calificările pentru un agent tehnologic de vânzări nu sunt la fel de stricte precum celelalte cariere din listă. Angajatorii îi preferă pe cei care dețin o diplomă în domenii legate de tehnologie, cum ar fi informatica și ingineria software. Cu toate acestea, dacă ai experiență în vânzări în alte industrii, plus pregătire tehnică, atunci te poți califica pentru un rol entry level.
- IT trainer/mentor – Nevoia de specialiști IT este un subiect recurent, iar asta deschide o mulțime de posibilități în zona de training. Școlile de programare recrutează periodic traineri cu o bază solidă de cunoștințe tech dar și înclinație către a-i ghida pe cei din jur în procesul de învățare.
Este una dintre cele mai vechi meserii, aceasta de profesor și nu își va pierde prea curând valoarea, mai ales dacă vorbim de trainerii sau mentorii specializați în educația digitală.
Cum să devii trainer IT? Pentru un post de trainer IT vei avea nevoie de o diplomă de licență în informatică, programare și ideal, o acreditare ca formator.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
- Python Developer – Python este un alt limbaj de programare extrem de popular și utilizat pe scară largă. Acest lucru explică de ce dezvoltarea Python generează unele dintre cele mai bune locuri de muncă din domeniul tehnologiei de astăzi.
Un dezvoltator Python creează și testează codul pentru o varietate de aplicații, software și sisteme. Aceștia lucrează cu data mining, dezvoltarea cloud și web, învățarea automată și multe altele. De asemenea, ei actualizează și evaluează programele în mod regulat.
Cum să devii un dezvoltator Python? Unii dezvoltatori Python dețin o diplomă de licență în informatică, inginerie software sau știința datelor, dar aceasta nu este obligatorie. Datorită popularității acestui limbaj de programare, au apărut o mulțime de cursuri de formare care te pot ajuta să-ți lansezi o carieră în IT.
Alternativ, poți deveni Python developer înscriindu-te la cursurile oferite de SDA
- PHP Developer – Dezvoltatorii PHP își folosesc abilitățile tech pentru a îmbunătăți website-urile și software-ul, adăugând caracteristici și funcții noi care fac programele mai dinamice. Este unul dintre cele mai căutate joburi tehnologice, deoarece reprezintă fundamentul dezvoltării WordPress.
Cum să devii dezvoltator PHP? La fel ca în cazul dezvoltatorilor Java, poți să accesezi un job de dezvoltator PHP fără să ai o diplomă de licență. O cale tipică de formare este să urmezi un curs de programare cu accent specializat pe PHP.
Găsiți mai multe detalii despre termenii folosiți în DICȚIONARUL AI
Continuare în numărul viitor
Marius GHEORGHIU: CONTACT – Email: redactie@ziaruldeiasi.ro, Telefon: 0745079523
Publicitate și alte recomandări video