Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

INTERCEPTĂRI: 1.000 de euro ca să devii handicapat în acte. Filiera mitelor la Iași

GALERIE
romeo barboselu
  • romeo barboselu
- +
„Ziarul de Iaşi“ publică astăzi detalii dintr-un incredibil şi revoltător dosar de corupţie finalizat în urmă cu câteva zile. Cinismul acuzatului este unul maxim: preşedintele Asociaţiei Teritoriale a Surzilor din Iaşi, membru al comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul DGASPC Iaşi, era supranumit de familiile persoanelor bolnave „Sile Cămătaru“, potrivit unor interceptări obţinute de ziar. Mita de la aceştia era cerută pe faţă, fără niciun scrupul, de la euro la porci sau alte bunuri. Nici cei săraci nu scăpau, fiind puşi să aducă ouă, brânză, pască sau orice mai au prin bătătură. Romeo Bărboşelu (foto) a fost condamnat la finele săptămânii trecute.

La cei 66 de ani ai săi, Romeo Bărboşelu a fost găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, fapte pentru care a primit o pedeapsă totală de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Decizia pronunţată la finele săptămânii trecute este definitivă şi este radical diferită faţă de cea a primei instanţe, din 2018, când Bărboşelu a fost achitat din lipsă de probe.

„Ziarul de Iaşi“ a studiat dosarul în baza căruia a fost condamnat Bărboşelu şi vă prezentăm în premieră o serie de interceptări care dovedeşte lipsa de scrupule a acestuia. Alături de el, a mai fost condamnată, cu suspendare, şi Elena Chichi, găsită vinovată de complicitate.

Procurorii au precizat în rechizitoriu că Bărboşelu a fost membru al Comisiei de evaluare pentru persoanele adulte cu handicap din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din 2004 şi până în 2015. Această calitate era deţinută deoarece Bărboşelu reprezenta Asociaţia Teritorială a Surzilor din Iaşi, un ONG. Anchetatorii l-au acuzat pe Bărboşelu că, în calitatea sa, „a înţeles să obţină diferite avantaje materiale pentru sine“, îndeplinind atribuţiile de serviciu „pentru satisfacerea propriilor nevoi“.

Anchetatorii au exemplificat în actul lor de acuzare, confirmat de Curtea de Apel zilele trecute, că individul ar fi acceptat atât bani, până la 1.000 de euro, cât şi diverse produse alimentare. Prima faptă este din data de 23 aprilie 2015, atunci când Bărboşelu ar fi acceptat promisiunea sumei amintite pentru „a-i obţine“ unui bărbat sănătos certificat de handicap. Respectivul bărbat era însă martor sub acoperire, după cum reiese din datele de la dosar. De altfel, din cei 1.000 de euro, individul ar fi primit un avans de 500 de euro.

Procurorii au mai arătat, în continuare, că Bărboşelu ar fi acceptat ouă, carne, brânză, sau smântână pentru a ajuta persoane bolnave să obţină certificatele de handicap.

Procurorii au mai interceptat şi mesaje în care Bărboşelu era numit Sile Cămătaru. Explicaţia: „Inculpatul Bărboşelu era numit după un interlop cu care a fost comparat, comportamentul său inoculând ideea unei persoane lipsite de scrupule“.

Interceptări: câteva exemple

13 mai 2015, Bărboşelu vorbeşte cu C.E.

Romeo Bărboşelu: Sărut mâna, nu vreţi să răspundeţi!
C.E: Da... am făcut numai bip, ştiţi, că nu am bani pe telefon!
R.B.: Da, da!
C.E.: Vroiam să vă zic, eu azi, acum am reuşit de-am ajuns de la P., în legătură cu referatul lui L., la....!
R.B: Da, da!
C.E.: Bătrânul ăla..., a lu’ domnu vice!
R.B.: Aşa, da, ştiu!
C.E.: Da! Şi are acolo 20 de puncte la neurologie, e bine?
R.B: E bine!
C.E.: Da? Asta-i bun! Mâine duc referatul, duc adeverinţa de la paliatic când merg încolo...!
R.B: Aşa, da, da!
C.E: Da, da! Şi acum....!
R.B.: Şi ouăle de rigoare!
C.E.: Poftim?
R.B.: Ouăle, brânza, smântâna, .....!
C.E.: Ouăle, brânza şi smântâna, .....E Înălţarea acum la noi!
R.B.: Dacă e Înălţarea, atunci vă las!
C.E.: - Da, da, nu, că facem noi rost! Facem să fie bine!

11 mai 2015, Bărboşelu discută cu B.R. 

T: Alo!
BR: Da!
T: Alo! Bună seara!
BR: Alo!
T: Sunt T., sunt T., la telefon!
BR: Da! Sărut mâna! Poftim?
T: h...nu, vorbeam cu L., că am adus nişte peşte, şi acum făceam de mâncare! Domnule inspector?
BR: Da!
T: Eu sâmbătă vreau să tai un porc!
BR: Da!
T: Pot să... Puteţi să veniţi să luaţi un picior de porc, aşa, bun, bun, bun? Sâmbătă!
BR: - Dar numai ...mai, foarte dimineaţă, că după aia e ziua lui nevastă-mea sâmbătă şi-s ocupat, am musafiri de la prânz!
T: Ah...! Şi dacă-l tai vineri?
BR: E foarte bine!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri