Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Interlopii din Păcureţ fac legea pe străzile Iaşului: pot bloca bulevarde fără să pățească nimic

GALERIE
tigani Pacuret
  • tigani Pacuret
- +

 Ei pot bloca circulaţia pe şoseaua Păcurari când au chef. Zile în şir, manelele lor se aud în tot cartierul, dar poliţiştii din zonă au dopuri în urechi.

De mâine, dacă aveţi chef, puteţi bloca orice bulevard din oraş, timp de câteva ore. Primăria şi Poliţia ne-au explicat că nu vi se întâmplă nimic. Singura condiţie este să ocupaţi numai o singură bandă. Potrivit autorităţilor, este legal ca un cortegiu funerar să circule prin municipiu, pe stradă, indiferent cât de lată este aceasta. Aveţi nevoie de autorizaţie de la primărie numai dacă doriţi să închideţi drumul cu totul.

Autorităţile ieşene nu au avut practic nicio reacţie în privinţa cortegiului funerar de marţi la amiază, care a paralizat traficul la o oră de vârf, în Păcurari, după ce nopţi la rând Păcureţul a vuit de manele de jale. Este vorba despre înmormântarea interlopului Con­stantin Bobocel, în vârstă de 31 de ani, decedat într-un accident rutier în Italia. Cortegiul funerar a închis circulaţia la propriu, pe ambele benzi, şi s-a circulat bară la bară, chiar şi după ce cortegiul a intrat la Cimitirul „Sfânta Treime“. La ora 16, cozile de maşini se întindeau de la Şcoala „Petru Poni“ până la sensul giratoriu din capăt Păcurari. În cortegiul funerar se aflau peste 200 de persoane.

În privinţa autorizării cortegiului, reprezentanţii poliţiei au precizat că a fost un eveniment legal, care nu avea nevoie de auto­rizaţie. „Potrivit Regulamentului de aplicare OUG 195/2002, pri­vind circulaţia pe drumurile pu­blice, articolul 168, aliniatul 1, persoanele care se deplasează pe drumul public formând un grup organizat, o coloană militară sau un cortegiu trebuie să circule în formaţie de cel mult trei şiruri, pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul lor de mers, ocupând cel mult o bandă de circulaţie“, au pre­cizat juriştii Poliţiei Rutiere Iaşi.

Aceeaşi jurişti au adăugat că se impunea cererea unei autorizări numai în situaţia în care se cerea în­chiderea drumului. Culmea, rudele mortului au fost la poliţie şi au solicitat închiderea Păcurariului pentru trecerea cortegiului funerar. „Au fost la noi luni şi au cerut închiderea drumului, pe ambele sensuri. Evident, nici nu se punea problema pentru aşa ceva. I-am trimis la primărie unde se face au­torizarea“, au spus aceştia.

Tot­odată, poliţiştii de la rutieră au mai precizat că la locul respectiv a fost trimis un echipaj de poliţie care să dirijeze traficul în zonă, şi încă un echipaj de la Poliţia Locală. Nici­unul din aceste echipaje nu a fost însă văzut de ieşenii din zonă.

Nici reprezentanţii municipa­lităţii nu au avut ceva de spus în privinţa haosului în circulaţie provocat de cortegiul funerar. Din punctul de vedere al oficialilor Primăriei, Poliţia ar fi trebuit să fie cea care să ia măsurile necesare pentru fluidizarea circulaţiei. „Nu am avut nicio solicitare de auto­rizare a cortegiului funerar. Toată compasiunea pentru familia celui decedat, dar astfel de situaţii ar tre­bui evitate. Facem apel la Po­liţia Rutieră să fie respectat şi dreptul şoferilor de a circula în si­guranţă“, a spus primarul interimar, Mihai Chirica.

În privinţa înmormântării interlopului, ieşenii au reclamat faptul că nu au putut dormi din cauza m­anelelor de jale ascultate la maxim de rudele şi cunoştinţele decedatului. Aceştia au adus la casa mortului boxe gigantice, iar manelele se puteau auzi până la blocurile de la Moara de Foc şi capăt Dacia. Re­pre­zentanţii Poliţiei nu au putut oferi ieri un răspuns la întrebarea dacă au existat plângeri privitoare la acest aspect. „Nu ştim dacă au existat plângeri, dar vom verifica“, a precizat ieri Anca Vîjiac, purtă­torul de cuvânt al Poliţiei. Până la închiderea ediţiei, purtătorul de cuvânt nu a mai revenit cu datele. 

CITEȘTE ȘI:

Trafic rutier blocat de înmormântarea unui interlop. Ca de fiecare dată, Primăria şi Poliţia sunt depăşite

Cortegiul funerar al unui interlop din Păcureţ a paralizat ieri la amiază traficul de la intrarea în Iaşi. O mulţime de vreo 200 de cunoscuţi ai tânărului decedat în urmă cu o săptămână într-un accident în Italia, care au ieşit în jurul orei 14.30 din Păcureţ, au înconjurat sensul giratoriu şi au mărşăluit spre Munca Invalizilor. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri